Trei miliarde de euro. 70.000 de hectare de teren arabil și pădure. Zeci de mii de imobile proprii. O serie întreagă de activități comerciale aflate sub monopol absolut. Nu, nu este portretul unuia dintre cei mai bogați oameni ai planetei, ci al Bisericii Ortodoxe Române. Abuzând de cea mai puternică armă cu care poți subjuga întreaga omenire, cea psihologică, bazată pe frica de o divinitate supremă, aceasta cumulează averi amețitoare, în timp ce „sursa principală de venit” a celorlalți dintre noi rămâne… rugăciunea.
Îi vedem periodic la televizor, mai ales cu ocazia marilor sărbători. Cei mai credincioși dintre noi au chiar onoarea să îi vadă de aproape, măcar atunci când litera legii lor dictează o „sfântă înghesuială” pentru sărutarea moaștelor, care, spun ei, fac minuni. Predicile lor de pioșenie, modestie și viață fără de păcat ne ghidează viața. Toate acestea se traduc, pentru cea mai mare parte, în sărăcie extremă și șanse minime de incluziune socială. Pentru restul, care ne putem considera norocoși în aceste condiții, modestia înseamnă lupta zilnică de a ne asigura cel puțin minimul necesar, în timp ce viața trece pe lângă noi fără să mai avem timp măcar să ne dăm seama de asta, darămite să ne mai și bucurăm de micile ei plăceri. Oare de ce pentru ei funcționează „buna credință”, iar pentru ceilalți nu?!
Vreau să se înțeleagă că nu am nimic împotriva credinței sau a religiei. Deși nu sunt adepta niciuneia dintre ele, susțin dreptul la alegere al fiecăruia. Asta până în punctul în care religia se transformă într-un bumerang invizibil în mâinile unor tirani, menit să smulgă tot ce se poate de la oamenii simpli și să se întoarcă la ei încărcat cu aur și alte bogății. Nu trebuie decât să fiți puțin atenți la aspectul exterior al Patriarhului, de exemplu, sau al majorității Episcopilor, Mitropoliților sau sub ce alte ranguri se mai prezintă. Este vreunul slab, mic și amărât? Sau prost îmbrăcat? Sau fără cel puțin o mașină scumpă? Cum credeți că au ajuns așa? Cert e că nu printr-un trai modest și cinstit, cum predică. Altfel toți am fi fost așa, iar bogățiile lumii, odată împărțite la atâția oameni, nu ar mai fi fost nici pe departe destule. Nici așa nu sunt. Încep să realizez din ce în ce mai mult cât adevăr se ascunde în spatele vorbei „fă ce zice popa, nu ce face popa.”
Convingerea că trebuie să credem în Dumnezeu ne este atât de înrădăcinată, sub forma fricii că dacă nu facem așa cum ni se spune vom ajunge în Iad sau mai știu eu unde, încât suntem incapabili să facem distincția între credință în sensul ei cel mai simplu și transformarea sa într-o afacere, cu scop pur comercial. Deținătorii frâielor acestei șarade știu asta foarte bine. La fel de bine știu și cum să se etaleze fără ca noi să îi bănuim de ceva necurat. Cel puțin până aflăm că în timp ce un om normal, care are o firmă cât de mică, are de plătit 39 de taxe către stat, Biserica este scutită de orice fel de impozit. Probabil și aici e tot mâna divinității. Sau mai corect, a politicului, care nu vrea să lase necorupt nimic ce întâlnește în cale. Cum să piardă Biserica o astfel de oportunitate?!
Un astfel de succes răsunător într-ale înșelăciunii nu poate fi obținut decât cu un program de îndoctrinare foarte bine pus la punct. Conform lui Ionuț Foltea, redactorul TimesNewRoman, „observăm în ultimii ani (7 ani, mai precis, de când a venit Daniel Patriarh) o exacerbare a imixtiunii Bisericii Ortodoxe în mersul societăţii. Prin impunerea religiei şi cu precădere a ritului ortodox în şcoli, prin îndoctrinarea făţişă, prin aroganţa cu care impun taxe pentru realizarea catedralei Mântuirii Neamului, prin nedeclararea impozitelor, prin mărirea obsesivă a numărului bisericilor şi deci al preoţilor plătiţi din banii statului, şi multe altele.” Cu toate că unii i-ar putea discredita pe cei de la TNR din cauza specificului lor pamfletar și umoristic, fac ei mișto de lucruri neadevărate sau, pur și simplu, privesc realitatea în forma ei neșlefuită de minciuni?
Nu este de neglijat nici inventivitatea cultelor religioase. Acestea au venit cu o mulțime de idei cum să facă bani în interesul propriu și dezinteresul majoritar, printre acestea numărându-se banalități precum fabricarea de lumânări și diverse obiecte bisericești, cum altfel, sub monopol! Iar noi continuăm să-i finanțăm, că doar așa dictează dogma, sub impresia greșită că asta ne garantează mântuirea veșnică. Aș spune că mai degrabă ne asigură o viață plină de amăgiri. Atât și nimic mai mult.