Pe rafturile librăriei Humanitas de pe strada Universității din Cluj am găsit, lângă Jurnalul Oanei Pellea, portretul Mariei Callas, cu mâinile sub bărbie și ochii triști. O știam ca pe o divă dezordonată, ca pe o femeie efemeră, efervescentă, pasională, mai exact ca pe o Marilyn Monroe și nu înțelegeam ce e cu privirea tristă. Dacă nu era acea copertă nu aș fi citit niciodată Prea mândră, prea fragilă. Romanul Mariei Callas.
Autorul cărții, Alfonso Signorini, e un jurnalist și scriitor Italian, care s-a specializat pe presa mondenă și a facut o pasiune din aceasta. Dovada? Titlurile cărților pe care le-a scris: Chanel. Una vita da favola sau Marilyn. Vivere e morire d’amore. Romanul Mariei Callas este o biografie romanțată realizată pe baza mătruriilor celor mai apropiați prieteni ai cântăreței și a corespondenței ei cu aceștia. A apărut în 2007, iar în România a fost tradusă de către Maria-Magdalena Mihăilescu și Oana Clopoțel, şi publicată la Humanitas, în anul 2012.
Înainte să trec de copertă mă asteptam să fie ceva asemănător cărții lui Sever Voinescu, Canta che ti passa, deși nu sub forma unui interviu. Dar nu. În prolog ni se prezintă o femeie care șterge cu batista de dantelă piatra unui mormânt. Apoi, trecerea se face brusc la micuța Maria, care este un copil fad, fară nimic special. Ea își descoperă talentul când, abtinându-se să nu plângă, așezată în fereastră, îi cântă fratelui ei mort, Vasili, melodia Una paloma blanca. Și oamenii se opresc sub fereastră și încremenesc. Lectura nu e nicidecum plictisitoare, e animată de dialog, iar capitolele sunt scurte și numeroase. Dă chiar impresia că ești un mic punct invizibil care se mișcă odată cu personajul principal, care vede aceeași strălucire a diamantelor și care simte finețea rochiilor scumpe. Romanul acoperă doar momentele importante din viața cânăreței, însă trecerea se face în așa fel încât totul se leagă. Cititorul o cunoaște întâi pe adolescenta Maria, o fata grasă și urâtă, scârbită de viață, apoi pe femeia Maria, care împlinește mitul omizii ce se transformă în fluture. Aproape că îi aude vocea puternică, anticipează aplauzele de la sfârșitul concertului, îi simte bătăile inimii.
Maria Callas spunea „M-am născut prea mândră, prea mândră și prea fragilă. Iar dacă regret că, atunci când sufăr, sufăr de o sută de ori mai intens decât alții, sunt sigură că, atunci când sunt fericită, sunt de o mie de ori mai fericită decât ei.“ Și romanul o înfățisează întocmai, mereu într-o extremă sau alta: ba mândră din cale-afară, spunându-i celei mai vestite creatoare de modă că o va face să regrete unele aluzii făcute, ba umilindu-se și implorându-l să nu plece din viața ei pe bărbatul care îi spune: „Crezi că esti mare și tare doar pentru vocea ta ruginită? Nu mai însemni nimic!”.
Citind cartea lui Signorini, îți dai seama că povestea Mariei Callas e cu atât mai valoroasă cu cât e una reală. E ca și cum ai pândi o vedetă pe gaura cheii. Oricum, eu nu o mai văd pe Maria Callas ca pe diva dezordonată despre care auzisem, o văd ca pe Maria (femeia care iubește mai presus de existența ei ) și pe Callas (artista frumoasă, care ia forma personajelor pe care le interpretează). Cred că așa se vedea și artista, căci în una din certurile cu Aristotelis Onassis, bărbatul pe care îl iubește, îi reproșează acestuia că a distrus-o deja pe Callas, să nu o distrugă și pe Maria. Prea mândrâ, prea fragilă. Romanul Marie Callas e o carte numai bună de citit înainte de culcare, pentru cei care încă au nevoie de o poveste.
