În 2013, pe un teren din Drăgășani, localitate la aproape 50 de km de Râmnicu-Vâlcea, Claudiu Niculescu își exersează loviturile libere. Lângă el, plin de admirație, îl privește un puști ce încă nu a făcut 20 de ani. Sergiu Negruț începe să „fure” meserie de la o legendă a fotbalului romanesc, care marca goluri excepționale împotriva unor portari ca Iker Casillas sau Fabien Barthez.
Mare simpatizant al formației din orașul Beatleșilor, Sergiu s-a născut într-o zi mai specială, datorită semnificațiilor: 1 aprilie. Până să fie dus pentru prima oară la fotbal de către tatăl său, un mare pasionat al fenomenului, sportivul a încercat karate și chiar a facut ceva dansuri. Avea prea multă energie, ai lui voiau să-l ducă la un sport, la oricare.
Trebuia să ajungă la “U”
Legitimat la Școala de Fotbal „Ivansuc” din Cluj-Napoca, le bătea pe unde apuca pe cele două mari echipe ale Clujului de acum, Universitatea și CFR. Dupa cum spune și fotbalistul: „Atunci, U și CFR nu erau niște forțe, le băteam cu 3-0, 4-0. Defilam prin campionat”.
Inițial antrenat de profesorul Băgăreanu, Sergiu a ajuns pe mâna „Domnului Meze”, după cum spune fotbalistul. „Am ramas 7-8 ani de zile la Ivansuc, după aceea am venit toată echipa la CFR Cluj, cu tot cu antrenor”. Studenții au avut prima opțiune, dar aceștia n-au fost prea clari: „Prima oară au fost de acord, dar după aceea s-au răzgândit. Dacă era Meze, acum eram la Universitatea”.
Tony îi dădea ghete și Traore îi făcea temele
Pe la 15-16 ani, o vârstă la care unii copii nu au ajuns nici măcar la liceu, Sergiu era în cantonament cu echipa mare. O echipă care bătuse, nu cu mult timp in urmă, AS Roma chiar pe Olimpico sau era egala lui Chelsea Londra în Gruia. Atacantul iși amintește de perioada de inceput: „Aveam emoții foarte mari, dar a fost o experiență foarte placută. Mă așteptam să fie figuranți, fiind fotbaliști care câștigă atâția bani, dar am dat peste niște oameni extraordinari, făceau glume cu mine și m-au ajutat”.
Are amintiri frumoase cu Cristian Panin, Tony sau Lacina Traore: „Țin minte că m-a luat Panin cu el la masă chiar la început. Tony îmi dădea tot timpul ghete, aveam aceeași mărime”. Își mai facea și temele de la școală apelând la ei: „Eram in cantonament și țin minte că Traore mă ajuta să îmi fac temele la franceză”.
Un episod mai neplăcut s-a întâmplat în acea perioadă, dar în cadrul echipei naționale de juniori, atunci când antrenorul micilor tricolori i-a cerut bani tatălui său pentru a-l lua la lot pe fiul său. Nu-i face plăcere subiectul: „Am avut cantonament de trei săptamani, înaintea calificărilor pentru europene. După cantonament, antrenorul ne-a zis că ne va suna și ne va spune unde să venim. Tati n-a vrut să-mi spună inițial. După, mi-a zis că a cerut niște bani…”.
Golgheter cu Niculescu ca antrenor
A început să tot fie împrumutat de Ceferiști. A trecut, pe rând, pe la Unirea Alba Iulia, Damila Măciuca și Râmnicu-Vâlcea.
La Alba Iulia nu a facut cine știe ce. După spusele lui, acolo lucrurile nu erau prea roz: „La Alba erau probleme mari cu banii, uneori nu făceau antrenamente băieții”. Acesta continuă: „După aceea, am avut norocul să mă duc la Damila Măciuca, unde am dat peste Niculescu. Practic, Râmnicu-Vâlcea era tot Damila Măciuca, s-a facut o fuziune între echipe”.
De altfel, Clau-gol e antrenorul căruia ține foarte mult să-i mulțumească: „Pe mine m-a ajutat mult Niculescu, mi-a dat încredere, am fost și golgheterul seriei. Venea și vorbea cu mine, îmi zicea tot felul de chestii despre cum să te demarci și de-astea. După antrenamente, băteam lovituri împreună cu el”.
Nu a plecat în cantonament pentru a da BAC-ul
Turul s-a terminat, iar Sergiu trebuia să se întoarcă la Cluj, un lucru care nu-i făcea mare plăcere la vremea aceea. Știa că urmează să fie rezervă într-o echipă cu prea mulți jucători consacrați: „După turul ăla bun făcut la Vâlcea, eu n-am vrut să rămân la Cluj. Tot timpul se schimbau antrenorii, îmi spuneau că Îmi place de tine. O să joci. Și tot sfârșeam plecând în altă parte. Cei de la Vâlcea au insistat, voiau chiar să mă cumpere, dar CFR a spus nu”.
În acei ani, Sergiu a dat și examenul de Bacalaureat. La echipă era Ioan Andone, iar clujenii urmau să plece din țară, în cantonament, chiar în acea perioadă. Sergiu nu a vrut să plece, voia să dea Bacalaureatul, trebuia să-l aibă. A avut o mică discuție cu Andone, iar aceștia au hotărât, de comun acord, ca fotbalistul să ramană în țară pantru a-și da examenele. A luat 8.30, o notă chiar bună, iar în prezent este în anul 3 la „Universitatea Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca, la specializarea Management.
După plecarea lui „Nea Ando” de la cârma echipei, norocul lui Sergiu s-a numit Vasile Miriuță. Actualul antrenor al clujenilor a insistat ca fotbalistul să rămână la echipă și l-a convins pe acesta să o facă, deși avusese oferte de la formații din prima ligă, precum FC Botoșani sau ASA Târgu Mureș.
Copil de mingi la CFR Cluj-Chelsea
Antrenorul a fost și cel care l-a bagat pe tânăr titular în toate cele 4 meciuri jucate de clujeni în ultima ediție de Europa League, cu Jagodina și Dinamo Minsk. A avut mare încredere în jucătorul care nu mai bifase până atunci niciun meci într-o competiție europeană inter-cluburi.
Referitor la meciurile din competițiile europene, Sergiu a avut un prim contact cu acestea în seara de 1 octombrie 2008. CFR Cluj întâlnea Chelsea Londra, iar fotbalistul urma să fie copil de mingi: “Acel meci m-a ambiționat pentru următoarea perioadă. L-am văzut pe Drogba, a fost foarte frumos”.
În prezent, fotbalistul este accidentat, din cauza unui eveniment nefericit petrecut la o ciocnire cu portarul Arlauskis, în meciul cu Steaua, din august. Atacantul a fost și operat pentru ruptură de ligamente și va reveni abia la începutul anului 2015: „Am două luni de la operație și lucrurile merg destul de bine. Prin iarnă cred că o să fiu pe la 80-90 la sută, iar după cantonamentul de iarnă cred că o să fiu 100% pregătit”.
Nume complet: Sergiu Dorin Negruț
Echipe: CFR Cluj, Unirea Alba Iulia, Damila Măciuca, CSM Râmnicu-Vâlcea
Jucători preferați: Cristiano Ronaldo, Fernando Torres, Lucian Sânmărtean, Filipe Texeira
Echipe preferate: Real Madrid, Liverpool
Poreclă: Grăsuțul.