Am fost și eu la Alba-Iulia

    Somnul neîmplinit și frigul resimțit în drumul spre gară se vedeau pe chipul meu. La 06:25 trenul a plecat. Era o atmosferă caldă, prietenoasă, deși nu cunoșteam decât cei trei oameni care au venit cu mine: Loredana, Saul și Vlad. Dintre toți, eu eram cea mai entuziasmată că țineam în mâini biletul cu destinația Alba-Iulia și le tot spuneam prietenilor mei că nu o să-i las să doarmă pe drum.

    2

    În capul meu încolțise ideea de a merge la Alba pentru sărbătoarea țării mele cu aproape o lună înainte. Apoi, arborarea steagurilor tricolore în oraș pe o stradă și încă una, și încă una, îmi arăta că mai e din ce în ce mai puțin până la 1 Decembrie. Nerăbdarea mea provenea din dorința de a vedea ce înseamnă să devii mai puternic, deși împlinești 96 de ani. Atât a trecut de când Muntenia, Moldova și Ardealul s-au unit sub numele de România. Au fost 96 de ani în care românii au luptat pentru binele lor, indiferent dacă erau dincoace sau dincolo de Carpați.

    „Singur să fiu, că eu tot merg la Alba”

    Ne dăm repede seama că mergem la Alba, dar nu avem niciun însemn tricolor cu noi. Vlad scoate atunci din rucsac un drapel semnat de toți rapperii lui preferați și ne povestește cum și-a tot repetat, în ultimul timp, „Singur să fiu, că eu tot merg la Alba”, pentru că nu găsea pe nimeni să îl însoțească. Ne avea pe noi acum, la fel de nerăbdători să ajungem acolo.

    Diferiți, dar români

    După o călătorie de aproape trei ore cu trenul, am ajuns în Alba. Deși vremea era mohorâtă, cetatea ne aștepta în haine de sărbătoare. Nu eram 100.000 de oameni acolo, ca în 1918, dar cele câteva sute de persoane prezente la manifestațiile organizate au simțit românește și au știut să dea mai departe sentimentul național.

    I-a atras de departe atenția. Vlad l-a văzut și mi-a arătat și mie. Era îmbrăcat tricolor, iar bicicleta sa purta, de asemenea, un drapel. Da, bicicleta. Omul acesta sigur venea de departe și avea o poveste de spus, dar a fost întrerupt de sunetul trompetelor din fanfara militară, care începuseră să cânte imnul. „Vreau să aud!”, ne-a spus, și l-am lăsat privind spre cei care depuneau coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul.

    3

    O fetiță îmbrăcată în roz stătea în brațele mamei sale. Spunea din când în când că a văzut calul și strângea stegulețe de la toți cei din jurul ei.

    4

    Un băiețel flutura bucuros un tricolor în timp ce privea militarii ce se retrăgeau de la statuia lui Mihai Viteazul, de la depunerea de coroane.

    5

    Am descoperit mândria de a fi român și pe chipurile multor tineri basarabeni, care și-au desenat pe chip steagul României. Am vrut și eu unul și după multe, multe încercări am găsit pe cineva să mă ajute.

    6

    Muncă pentru pace

    Ne-am așezat răbdători în șirul celor ce așteptau să vadă parada militară de la 12:00. Am așteptat o jumătate de oră să înceapă. A fost frig și nu mai aveam răbdare, dar când s-a auzit „Înainte, marș!” parcă nimic nu mai conta.

    Au trecut prin fața noastră oameni care au luptat în Afganistan, sau „Scorpionii Roșii”, cum sunt numiți, membrii forțelor terestre, eroii fiecărei zile de la Pompieri și SMURD, femei salutând cu mâna la tâmplă dintr-un tanc sau elevi ai liceului militar cuprinși de emoție. Le-am  spus din priviri „Respect!” și i-am urmărit trecând.

    8 7

    Au urmat, apoi, tot felul de autovehicule a căror utilitate ne-a explicat-o tot Vlad, vizibil încântat că poate împărtăși cu noi aceste cunoștințe.

    „Să apucați zile mai bune, că noi am luptat pentru libertatea noastră”

    După paradă, în cetate, în mulțimea de steaguri, vedem unul aparte. Trei domni trecuți de prima tinerețe poartă pe umăr un drapel găurit, ca cel de la revoluție. „Noi îi spunem groapa fără sfârșit, unde sunt îngropați cei 1500 de morți ai revoluției. Venim cu el aici de 24 de ani. Nu am ținut cont de politica guvernului, de politica țării. Chiar dacă 10 ani manifestația de ziua Unirii s-a ținut la București, noi tot aici am venit. În plus, avem 24 de ani de când mergem pe 24 ianuarie la Iași.”, ne-a spus domnul Pașcu Petre, vicepreședinte al Asociației Revoluționare Muntenia-Ploiești. Apoi, ne-a urat sărbători fericite și să avem zile mai bune, că ei au fost nevoiți să lupte pentru libertatea lor.

    9

    „Nici tu, nici eu, nu suntem fii de senatori sau deputați, suntem fii ai bravilor soldați care ne-au spus Luptați!

    Imediat după paradă, am mers la gară pentru că ploaia nu ne-a lăsat să mai participăm la sărbătoare. Toți eram obosiți, dar mulțumiți de ziua petrecută în orașul Marii Uniri. Ne-am ghemuit fiecare pe scaunul său. Doar Vlad se uita în rucsac după drapelul cu autografe pe care îl cam udase ploaia.

    11