Ilie Morar are 18 ani şi locuieşte într-o comună din judeţul Bistriţa-Năsăud. Ceea ce îl face special este modul în care a ales să îşi trăiască adolescenţa: parcurge un drum lung şi plin de obstacole pentru a face o carieră într-un sport dur: kickboxing-ul. În luna noiembrie a acestui an a luptat pentru titlul naţional WMTI PRO.
![12](http://studentpress.ro/wp-content/uploads/2014/12/12.jpg)
Ilie Morar: „Nu poţi să devii campion peste noapte”.
În urmă cu doi ani, un prieten care mergea constant la antrenamente de kickboxing l-a luat cu el la sală. Ilie a avut, astfel, şansa să practice un sport la care, în copilărie, îşi permitea doar să viseze. Dacă persoanele apropiate nu au fost de acord ca el să se antreneze pentru a deveni luptător, din cauza durităţii acestui sport, la sală a găsit doi oameni care l-au sprijinit necondiţionat: antrenorul Marius Bodea şi Stelian Moldovan, preşedintele clubului Cătanele Negre Năsăud, club din care Ilie face parte şi acum: ,,Domnul Marius Bodea, antrenorul meu, este şi cel mai mare critic al meu. Ştie tot timpul că pot mai mult. A fost, pentru mine, de la primul contact şi până în ziua de azi, nu doar un antrenor, ci și un prieten, un părinte şi un sprijin necondiţionat. Domnul Stelian Moldovan, preşedintele clubului, ia parte la toate meciurile şi mă susţine atât moral, cât şi financiar. Făra el nu reuşeam să fiu unde sunt.” Ne-a mărturisit că cel mai mare fan al său este chiar mama lui, care, deşi nu a fost niciodată de acord ca el să fie luptător, trăieşte fiecare meci la intensitate maximă.
![10830798_993369554023820_6247310248176825914_o](http://studentpress.ro/wp-content/uploads/2014/12/10830798_993369554023820_6247310248176825914_o-1024x683.jpg)
,,Ambiţia de a câştiga este mai presus de orice”.
Când vorbeşte despre ring, încântarea este evidentă. Spune că nu îşi aminteşte să fi simţit vreodată frică, poate doar la primul meci. Nu găseşte niciun corespondent pentru senzaţia pe care o are în ring şi cuvintele îi par prea puţine pentru a o descrie. Deşi are încredere în forţele sale, momentan, Ilie se mulţumeşte cu aprecierea celor care îl susţin. Promite că va depune eforturile necesare pentru ca numele său să devină foarte cunoscut în viitor.
De-a lungul parcursului său sportiv, Ilie a învăţat să gestioneze atât victorile, cât şi înfrângerile, sprijinit de oamenii care îi sunt mereu alături. Dacă momentul când este declarat câştigător are o încărcătură emoţională pozitivă şi mândria este imensă, o înfrângere o tratează cu calm şi acestea nu fac decât să îl ambiţioneze şi mai mult. Până la urmă, orice sportiv are parte de astfel de experienţe: ,,Dacă lupţi, poţi să pierzi. Dacă nu lupţi, ai pierdut deja!”
Ilie din afara ringului este o persoană calmă, calculată. Îi place să comunice, să cunoască oameni. Dacă în ring este agresiv şi determinat, în viaţa de zi cu zi, Ilie ne spune că este chiar o persoană sensibilă şi atentă la nevoile celor din jur.
Viitorul, crede luptătorul, o să îl găsească la competiţii televizate şi în ringuri din străinătate, unde va lupta să devină un nume în acest sport. Este realist şi conştientizează faptul că doar prin muncă şi sacrificii va ajunge unde îşi doreşte: ,,Nu oricine poate deveni campion. Pentru a ajunge la acest nivel trebuie să îţi asumi anumite responsabilităţi, să îţi doreşti cu adevărat acest lucru. Pentru a deveni un campion trebuie să treci prin mai multe etape. Nu poţi să devii campion peste noapte.”