Când te ia dorul de ducă, poți să te urci în mașină și să urmărești Someșul Mare, de la Bistrița spre Năsăud și apoi tot mai sus, până când te vei apropia de munți. Trecând din comună în comună, vei vedea, la un moment dat, pe o plăcuță albă, numele comunei Rodna. Acolo să te oprești! Asta dacă te interesează o localitate veche de 779 de ani, cu o poveste aparte. Te poți opri pe vreo băncuță din fața unei porți și bătrânii de acolo îți vor povesti, cu acea seninătate a omului care a dus o viață la umbra pădurii, despre munca pământului, minele vechi și frumusețea obiceiurilor de sărbătoare.
Dă-mi o ceapă și o să-ți spun despre vreme!
În caz că ți-ai petrece sărbătorile de iarnă la Rodna, ar fi imposibil să nu vină la tine colindătorii sau copiii cu sorcova. Dar ai avea parte de mai mult de atât, aflându-te într-o comună în care există datini străvechi. Chiar dacă, din păcate, unele dintre ele nu se mai țin, încă mai luminează privirea celor care, la căldura sobei, își amintesc cu drag de vremea când le-au practicat. Și dacă vrei să afli mai multe, e destul să întrebi chiar și un copil pe stradă: „Unde stă domnul Păiuș?”
Domnu’ Păiuș, așa cum obișnuiesc să îi spună sătenii, este un fost profesor de limba și literatura română, care a dedicat o mare parte din munca lui scrierii Monografiei comunei Rodna Veche [1]. Vei ajunge la o poartă gri, din lemn sculptat, iar după ce vei intra, vei fi invitat să te așezi la o masă, lângă profesorul care îți va spune cu bucurie despre datinile mai puțin cunoscute care se practicau în Rodna. Așa vei putea afla despre tradiţiile de Anul Nou, care sunt împărțite, așa cum specifică şi cartea dânsului, în datini de prevestire a Anului Nou și datini de prevestire a viitorului oamenilor. Conform unei cercetări îndelungate, există o tradiție numită Calendarul de ceapă, prin care oamenii află mersul vremii din noul an. Astfel, în seara Anului Nou se aleg 12 foi de ceapă (câte una pentru fiecare lună a anului), se înșiră pe o scândură și se presară sare în ele. Conform cărții lui Ion Barna, Material folcloric, în care se tratează în profunzime acest obicei, a doua zi de Anul Nou, „în care găoace se topise sarea în întregime pe ambele cavități era lună moale, ploioasă, în care se topise numai pe o cavitate (stânga sau dreapta) era ploioasă în prima jumătate (stânga) sau în a doua (dreapta). Dacă sarea nu era topită, luna era secetoasă”.
Cât despre prevestirea viitorului oamenilor, conform Răzimatului lemnelor, în aceeași noapte se aşază câte un lemn pentru fiecare membru al familiei, rezemat de veranda, și se lasă acolo peste noapte. Dacă dimineață unul din lemne va fi căzut, este un semn ca în cursul anului o persoana va muri.
Pune-ți o mască și vino și tu!
În seara de Bobotează e bine să stai în casă. Asta pentru că în drum ai putea să dai de Crăciuni. „Crăciunii sunt oameni deghizați, cu măști. Se organizează de obicei în grupuri, pot fi și fete și băieți, dar mai mult baieții se îmbracă în Crăciuni. Își pun clopote la birgăle (n.red. cizme lungi din piele și metal), clopote mari care sună tare și sar ca să facă zgomot. În mâini au bote sau bice și, dacă găsesc pe stradă un om nedeghizat, îl bat. Nu tare, pentru ca mai mult vor să îl sperie”, ne spune Ioana Gagea-Horga, o rodneancă de 19 ani. Tot ea ne informează că aceste grupuri de tineri cu măști se întâlnesc de cum se înnoptează și merg acasă la fetele nemăritate, unde trebuie să fie serviți cu țuică. Dacă poarta este închisă, ei o lovesc cu clopote și bâte și nu se opresc până nu li se deschide.
Odată cu sfârșitul iernii, la începutul Postului Mare al Paștelui e timpul ca localnicii să se bucure din nou. Cunoscută sub denumirea de Fărșang, această sărbătoare – păgână la origine – e astăzi un obicei specific comunității romano-catolice, însă la care poate participa oricine. Principala condiție pentru alăturarea la Fărșang este masca. Nu trebuie neapărat să fii de nerecunoscut, dar trebuie să ai cel puțin un obiect vestimentar sugestiv, de exemplu o pălarie, o pelerină sau măcar un machiaj neobișnuit. În seara în care se stabilește organizarea Fărșangului, de obicei la sala de nunți din Rodna, oamenii se întâlnesc și petrec până târziu, pe muzica fanfarei din localitate. La sfârșitul petrecerii are loc premierea celor mai frumoase costume, dar fiecare persoană câștigă un premiu la tombolă. Fărșangul anilor 2000 e, totuși, diferit de cel de acum 50 de ani. „Când eram eu tânără era altfel. Ținea Fărșangul trei zile. Ne făceam pe față cu cărbuni și făceam tot felul de măști cu ce găseam prin casă. Ne dădeam pe față cu miere și apoi lipeam pene. În primele două seri se întâlneau bondrășii (oamenii cu măști) într-un loc și petreceau. În ultima zi umblau bondrășii ziua prin curți pe la oameni și seara se dansa Henalu’ și se cânta imnul minerilor. Demult era asta…’’, ne spune Elisabeta Iugan, în vârstă de 69 de ani. Însă, indiferent dacă ține o zi sau trei, Fărșangul este o sărbătoare a defulării, în care oamenii își permit să iasă din tipare fără a fi judecați.
Se mai întâmplă ca, odată cu primii fulgi, să te ia dorul de ducă, dorul de sat și de tradiție, de gardul de lemn din grădină, de omul de zăpadă din fața casei… Urcă-te în mașină și du-te la Rodna!
[1] Liviu Păiuș, Monografia comunei Rodna Veche, Editura Charmides, 2003
