Calculatoare, telefoane, fast food, snacks, petreceri, alcool. Așa arată viața omului modern, viața tânărului contemporan, a adolescentului obișnuit. Și, totuși, există Jocurile Olimpice, există campionate naționale, internationale și mondiale. Există Simona Halep, de exemplu. De unde vin? Din pasiune, din muncă, din sacrificiu, din antrenamente extenuante în locul petrecerilor nebunești.
Nu știu cum e să renunți la banchetul de clasa a doisprezecea ca să mergi la un concurs, nici cum e să ignori sfatul medicului pentru că ai muncit prea mult și sportul ți-e prea drag. Nu știu nici cum e să primești argintul și să te gândești la tot efortul depus. Dar, de asemenea, pot doar să-mi imaginez cum e să fii pe un podium și să-ți primești medalia după luni și ani de antrenamente, pot doar să observ la alții acea pasiune și determinare și bucuria de a te întâlni cu oameni cu care să o împărtășești și alături de care să „tragi tare”.
Daniela Farcaș a practicat atletismul timp de opt ani, începând de când era în clasa a cincea. Ea este printre cele mai bune atlete de vârsta ei din țară și iubește competiția. Mi-a spus odată că pentru ea sportul și-a pierdut puțin din farmec atunci când o altă atletă, la fel de bună sau mai bună ca ea, a renunțat la sport. Avea nevoie să știe că e cineva mai bun, ca să lupte ca ea să fie și mai bună. A fost în repetate rânduri campioană județeană la cross, a prins printre primele locuri la naționale și a participat la competiții în țări ca Slovacia, Germania, Cehia sau Ungaria. Mi-a spus de multe ori că nimic nu se compară cu sentimentul pe care îl are atunci când aleargă în viteză și că starea ei generală este mult mai bună atunci când face sport.
Dacă în cazul Danielei competiția are loc în ziua concursului, pe pista de atletism, în cazul Ofeliei Oșan, care practică fitness-ul, contează munca și alimentația sănătoasă de dinaintea fiecărui concurs. Ea a intrat în lumea sportului de la vârsta de trei ani, când familia ei a înscris-o la gimnastică, sport pe care l-a practicat până la vârsta de nouă ani și pe care ea îl consideră „megafrumos”. A făcut fitness timp de doi ani și opt luni și are de gând să-l reia începând cu acest an. În perioada în care a făcut fitness a câștigat de trei ori aurul la naționale, de două ori argintul, locul 8 la europene și locul 9 la mondiale. Ea declară că se simte motivată de modul sănătos de viață, de lumea cu care se întâlnește la concursuri, care îi împărtășește pasiunea, și de faptul că știe că va fi printre primii.
Roxana Bonte practică tirul de trei ani. Ea a participat la concursuri naționale la care a urcat pe podium în repetate rânduri. A depășit un record care nu a mai fost depășit în ultimii cincisprezece ani la junioare doi și a fost campioana națională în 2014, clasându-se pe locul 16 la concursul internațional. Declară că o motivează pasiunea pentru sportul pe care îl practică, dorința de a se autodepăși și de a-și demonstra de ce este capabilă. Ea a mai practicat în trecut și gimnastică ritmică.
Pentru acești tineri, sportul a fost întotdeauna mult mai mult decât o modalitate de a-și petrece timpul, a fost și este o pasiune, o sursă de satisfacție și împlinire. La urma urmei, trebuie să fie o adevărată plăcere să vii acasă cu un premiu după un concurs în care ai dat ce ai avut mai bun, concurs care are loc după o lungă perioadă de antrenamente și, foarte posibil, sacrificii.
