Student Sport Cluj a început anul în forță. Au fost aleși membrii Biroului de Conducere, un prim meci demonstrativ a fost jucat și un nou proiect stă să înceapă.
Nici nu a început bine anul, că cei din SSC s-au pus pe treabă. Au avut loc primele schimbări de la posturile din Biroul de Conducere și s-au ales noii membrii ai Adunării Generale.
Însemnând sport prin definiție, nu se putea începe fără un meci. Astfel, a avut loc primul meci demonstrativ de futsal între CFF Clujana și Student Sport Cluj, invingători fiind cei de la CFF Clujana.
Organizația are un nou proiect, care va fi pus în mișcare în cadrul unuia deja existent, Mens sana in corpore sano, și care va avea startul din semestrul al doilea.
„În cadrul Mens sana in corpore sano, vrem ca din semestrul al doilea să fie acest program de inițiere, asta însemnând ca la sporturi precum volei, baschet, handbal, fotbal, tenis de câmp și tenis de masă, să existe puțină inițiere pentru cei care nu știu foarte bine sau care vor să învețe un sport de la 0. Antrenori vor fi cei din organizație sau simple persoane care participă de la început la Mens sana, dar care au cunoștințe bune în sporturile menționate”, declară Andreea Groza, coordonatorul proiectului și coordonatorul departamentului de Marketing și PR.
Inițierea va dura o jumătate de oră din cele două alocate proiectului Mens sana in corpore sano, după care se va continua cu jocul efectiv.
,,Dacă proiectul se derulează cum trebuie și așteptările sunt satisfăcute, vom încerca printr-o cerere către UBB, Administrația Parcului, Lectoratul FEFS, să ni se acorde încă câteva ore în regim gratuit, mai declară Andreea Groza, coordonatorul proiectului INIȚIERE în Mens sana in corpore sano.
Mens sana in corpore sano este un proiect activ în cadrul Organizației Student Sport Cluj, alături de un alt proiect, Tribuna Studentului. A luat naștere în 2013 și pune la dispoziția tinerilor care vor să practice un sport din plăcere, nu la nivel profesionist, săli de sport în regim gratuit, câte două ore pentru fiecare sport în fiecare weekend.
Student Sport România a luat naștere în 2011, la inițiativa lui Adrian Socaciu, președintele organizației, iar Student Sport Cluj a luat naștere în 2013, sub conducerea lui Petrișor Dumitrache, la Cluj fiind deschisă prima filială, după București.
Student Sport Cluj a susținut echipele clujene la meciuri prin proiectul Tribuna Studentului, a organizat atât conferințe și competiția de cros universitar ,,Fuga la ștafetă”, cât și competiții de minifotbal, tenis de câmp și de masă și șah.
De altfel, echipa de volei a organizației a participat la competițiile Polisport,
În perioada Crăciunului trecut, SSC a derulat proiectul ,,Fă o bucurie dăruind o jucărie”, unde s-au organizat competiții de baschet, handbal și volei în scopul strângerii de ajutoare pentru copii cu deficiențe de vedere. Proiectul a fost un adevărat succes, la competiții participând 16 echipe de baschet, 8 de handbal și 9 de volei.