Născut într-un sat din judeţul Sălaj, Paul Tudor Turc este unul dintre tinerii care şi-au urmat pasiunea de mici copii şi şi-au transformat-o într-o meserie, iar mai apoi într-o afacere. La doar 23 de ani, el este cel mai tânăr ceasornicar din Cluj şi câştigătorul unui concurs naţional al ceasornicarilor din România. El ne-a povestit cum a început această carieră, cum se vede viaţa prin ochii unui ceasornicar şi planurile sale de viitor.
Cum ţi-ai descoperit această pasiune?
Când eram în liceu, prietenii mă chemau să ieşim, să mergem la un fotbal, dar eu de multe ori preferam să îmi petrec vacanţele desfăcând şi şurubărind diferite mecanisme şi aşa mi-am dat seama că am o înclinaţie pentru a repara diferite lucruri.
Cum a devenit ceasornicăria o meserie cu normă întreagă?
Întotdeauna mi-au plăcut ceasurile, am fost un iubitor al acestora şi am vrut să aflu structura mecanismului care se ascunde în spatele carcasei unui ceas. Când am venit la facultate, mi-am căutat un mod de a-mi ocupa timpul liber şi în acelaşi timp să câştig şi un ban în plus şi, astfel, am ajuns într-un atelier de ceasornicărie.
Ai vreun model în această meserie?
Modelul meu este ceasornicarul de la care am învăţat această meserie. El se numeşte Nicodim Cotişel şi este cel care mi-a arătat primii paşi şi care m-a ajutat să descopăr tainele ceasornicăriei.
Spune-ne câteva calităţi necesare pentru meseria de ceasornicar.
Un ceasornicar trebuie să fie meticulos, organizat şi să aibă o răbdare şi o atenţie deosebită.
Ştiu că ai terminat Facultatea de Teologie. Cum se împacă aceasta cu meseria de ceasornicar?
Credinţa în Dumnezeu m-a ajutat şi mă ajută în continuare în tot ceea ce fac. Chiar şi la atelier, când am o lucrare mai grea, spun un „Doamne ajută!” şi eu zic că se văd roadele prezenţei divine asupra mea. Oricum, eu nu am renunţat la ideea de a deveni preot. Simt că ceasornicăria mi-e meseria, iar preoţia mi-e chemarea.
Cum este privită meseria de ceasornicar în România în comparaţie cu ţările din Occident?
În străinătate un ceasornicar este mult mai bine văzut, mai apreciat şi mai bine plătit. Este la acelaşi nivel cu un inginer. La noi, suntem văzuţi ca şi nişte simpli meseriaşi, însă eu consider că ceasornicăria este o artă.
Este o meserie profitabilă? Se poate trăi în România ca ceasornicar?
Dacă o practici cu dragoste şi pasiune şi te dedici acestei meserii, poţi avea un trai normal, modest, fără extravaganţe.
Care este vârsta medie a oamenilor care îţi calcă pragul?
La început, am crezut că oamenii mai în vârstă vor fi cei care vor veni la atelier, dar apoi mi-am dat seama că ceasurile au devenit o modă şi în rândul tinerilor şi acum pot să spun că am clienţi de toate vârstele.
Ce îţi place să faci în timpul liber?
Îmi place muzica, sunt cantor la o biserică din Jibou, unde cânt în fiecare duminică, îmi place să ies cu prietenii şi, de asemenea, am o pasiune pentru aviaţie. Urmez un curs de pilotaj pentru avioane uşoare şi am 80 de salturi cu paraşuta la activ.
Care este idealul tău din punct de vedere profesional?
În România, nu există niciun brand de producţie de ceasuri şi îmi doresc să trec de la reparaţie şi recondiţionări la producţia ceasurilor, fapt care să mă clasifice pe un alt nivel. Vreau să am un brand propriu cu care să mă afişez şi să mă mândresc.
