Panică și disperare printre fanii serialului Hannibal. În urmă cu doar câteva zile, producătorii au anunțat că data lansării celui de-al treilea sezon se amână până în vară, în loc să înceapă undeva prin martie-aprilie, așa cum s-a întâmplat cu primele două sezoane.
Nu e destul că ne este servit cu porția, ca într-o dietă, să nu cumva să ne săturăm, un sezon având doar 13 episoade, acum pauza de așteptare va fi mai lungă de un an. Nu-i nimic. Chiar dacă pentru fanii adevărați vestea sună ca un dezastru, vom aștepta și vom îndura, pentru că avem o bănuială că “WOW”-urile pe care le vom exclama vor fi și mai numeroase și răsunătoare decât înainte. Nu știți despre ce vorbesc? Atunci trebuie neapărat să citiți în continuare și obligatoriu să vă apucați de urmărit serialul odată ce ați încheiat articolul.
Castingul și echipa
Hannibal este omonimul celebrului personaj negativ căruia Anthony Hopkins i-a dat viață în Tăcerea mieilor (1991) și Dragonul Roșu (2002), filme de top, la rândul lor, care ocupă și azi un loc special în inima cinefililor iubitori de horror, dar în primul rând, al iubitorilor de lectură, deoarece Thomas Harris este autorul datorită căruia toate acestea sunt posibile astăzi. De altfel, când spui Hannibal Lecter, spui cel mai iubit personaj negativ al tuturor timpurilor. Iar Mads Mikkelsen, actorul danez care interpretează rolul personajului principal, reușește perfect să ducă mai departe moștenirea lăsată de Sir Anthony Hopkins industriei cinematografice și să-și asigure propriul său loc printre cei mai talentați și expresivi actori. Regizorul Bryan Fuller cu siguranță știe cum să reînvie un personaj atât de iconic fără să-i păteze numele și să plictisească audiența.
Departamentul de casting al serialului merită menționat la rândul său datorită alegerilor excelente pe care le-a făcut pentru un alt personaj principal, Will Graham (Hugh Dancy), un om foarte inteligent și empatic, dar chinuit de propria imaginație, cât și pentru toți ceilalți actori distribuiți în roluri precum agentul FBI Jack Crawford (Laurence Fishburne), doctorița Alana Bloom (Caroline Dhavernas), Abigail Hobbs (Kacey Rohl), jurnalista Freddie Lounds (Lara Jean Chorostecki), iar lista poate continua.
Scenariul
Hannibal poate fi încadrat în genurile horror și thriller psihologic. De fapt, orice categorisire a sa este superfluă, având în vedere că nu mai există un serial la fel de bine individualizat din punct de vedere al poveștii care stă la baza scenariului, dar mai ales al felului în care regiei i se dă propriu-zis viață.
Povestea se bazează pe relația care se dezvoltă progresiv între psihologul (și canibalul) Hannibal Lecter și agentul special FBI Will Graham, a cărui abilitate unică o reprezintă capacitatea de a empatiza cu ucigașii și de a ajuta astfel forțele de ordine să îi prindă. Will este capabil să intre într-atât de bine în pielea criminalilor, încât ajunge să se identifice cu aceștia, ca și când el ar fi fost de fapt făptașul, calitate care îl destabilizează pe plan psihic și îi ușurează accesul înspre demersurile psihologice ale dr. Lecter, care ajunge principalul său dușman. Jack Crawford, șeful departamentului FBI care investighează cele mai grave crime, îi solicită ajutorul lui Will tocmai datorită renumelui dat de capacitatea sa deosebită, iar celor doi li se alătură o echipă de trei medici legiști. Doctorița psiholog Alana Bloom, fosta elevă a lui Hannibal Lecter, încearcă să-l ajute pe Will să-și păstreze echilibrul mental în mijlocul tuturor scenelor groaznice la care asistă zi de zi. Ocupați să prindă unii dintre cei mai prolifici criminali în serie, niciunul nu realizează cine le este de fapt cel mai aprig dușman.
Interesant de știut este faptul că titlurile episoadelor din primul sezon sunt inspirate de bucătăria franceză, cele din sezonul doi de bucătăria japoneză, iar episoadele sezonului trei vor fi denumite după arta culinară italiană.
Jocul actorilor
Hugh Dancy portretizează într-un mod exemplar genul omului deosebit de inteligent și capabil, agerime care, însă, se întoarce împotriva lui din cauza personalității sale introvertite și antisociale și a incapacității de a-și exprima și evalua propriile sentimente. Nivelul la care ne permite personajul să pătrundem în mintea lui și să trăim odată cu el este magistral, la finalul fiecărui episod simțindu-ne parcă la fel de epuizați psihic ca el și lăsați într-o stare aproape dureroasă de conștiență de sine, atunci când ne dăm seama cât de vulnerabil și sensibil este, incapabil să își protejeze propria rațiune de malițiozitatea lumii exterioare. El joacă rolul prăzii, aflat într-un veșnic ritual de încolțire inițiat de prădător, în orice moment mai aproape de moarte, chiar dacă de cele mai multe ori este vorba de o moarte simbolică, a propriei voințe.
Mads Mikkelsen este definiția unui actor desăvârșit. Începând de la expresiile faciale și culminând cu inflexiunile verbale, modul în care acest actor îl portretizează pe deja legendarul personaj Hannibal Lecter este absolut unic și savuros. Este genul eroului negativ pe care ești nevoit să îl admiri și îți e imposibil să îl urăști, indiferent de cât de reprobabile sunt acțiunile sale. Acestea pălesc cu totul în fața unui personaj atât de fermecător, care își atrage audiența în “capcană” cu la fel de mare ușurință și succes cum o face și cu victimele sale din serial. Nu contează că este canibal, atâta timp cât reușește să gătească și să așeze masa pentru invitații săi, care nu bănuiesc nimic, cu atât de multă eleganță în mișcări. Nu contează nici că îi joacă pe degete pe ceilalți, când o face cu acel accent fermecător, cu acea privire bine studiată și cu vorbele înțelepte, al căror sens ascuns ești mereu curios să îl descifrezi. Nu poți decât să fii complet captivat de aura sa misterioasă și să aștepți cu nerăbdare să vezi ce va face în continuare, fiecare gest al său fiind puternic marcat de un rafinament aristocratic, fiecare cuvânt de un înțeles enigmatic. Grația în mișcări se datorează și faptului că Mads Mikkelsen a studiat baletul și dansul în trecut, toate aceste elemente laolaltă conturând un portret dominat de poate cel mai important atribut pe care ar trebui să-l aibă un actor: potențialul de a fi cameleonic, de a se mula perfect pe fiecare rol în parte.
Laurence Fishburne, cunoscut până acum cu precădere pentru rolul lui Morpheus din trilogia Matrix, interpretează de această dată un rol marcat de o misiune de importanță vitală: aceea de a-i prinde pe criminalii în serie care își aleg victimele din comunitatea asupra căreia el ar trebui să vegheze. Singurul lucru care mi s-a părut puțin mai greu de crezut aici este faptul că tocmai șeful unui departament FBI se înșală de atâtea ori cu privire la identitatea celui mai căutat asasin (The Chesapeake Ripper) și că nu pune la îndoială profilurile psihologice mult prea exacte făcute de Hannibal Lecter decât atunci când e prea târziu.
Kacey Rohl (Abigail Hobbs) joacă foarte credibil rolul victimei, o adolescentă cu un tată disfuncțional, pe care o folosește pe post de momeală pentru victimele sale. Ea este pusă în evidență mai ales prin prisma relațiilor cu Will și Hannibal, ambii reprezentând figura paternă pe care și-ar fi dorit-o. Will, la rândul său, o vede ca pe o fiică și se simte responsabil pentru viața ei. Între cei trei se creează o relație de interdependență, care însă se va dovedi că nu este nicidecum dominată doar de motive pure și umane. Interacțiunea dintre cei trei actori este din ce în ce mai complexă și tensionată cu fiecare episod, fiecare interpretându-și rolul atât de bine în raport cu ceilalți, încât simți că se pregătește ceva tulburător la final.
Tehnicile vizuale și muzica
Elementul vizual este încă un capitol la care acest serial excelează și se detașează cu ușurință de oricare altul. În primul rând, merită evocate aici scenele crimelor, care sunt de un grotesc epic, pentru cei dispuși să le urmărească și să vadă dincolo de ele. Monstruozitatea și bizarul se contopesc perfect cu natura, parcă din dorința de a prezenta procesele biologice absolut firești sub o formă estetizată și de a ne determina astfel să le percepem ca pe firescul care sunt de fapt, în detrimentul repulsiei pe care suntem obișnuiți să o manifestăm. Este de apreciat inventivitatea și imaginația membrilor echipei de filmare, care s-au ocupat de acest capitol, deoarece nu am avut timp să fiu intrigată sau dezgustată de scenele care mi se derulau în fața ochilor, singurul sentiment care își făcea loc în acele momente fiind unul de admirație și uimire.
Un alt aspect deosebit de semnificativ din punct de vedere vizual este cel culinar. Mesele gătite de Hannibal sunt unele dintre puținele scene marcate de culori puternice, căci restul serialului este dominat de tonuri neutre și terne. Hannibal este, de altfel, un mare admirator al mâncărurilor și băuturilor de cea mai înaltă calitate, organizând deseori mese festive bogate la care invită toate celelalte personaje. Pentru acest aspect esențial al serialului, chef Jose Andres a fost invitat în rolul de consultant culinar.
Hannibal este mereu îmbrăcat la patru ace, în cele mai frumoase și elegante costume, aspectul său exterior fiind corelat cu calmul caracteristic dat de percepția sa total diferită asupra vieții, comparativ cu celelalte personaje, mereu consumate de emoții și evenimente. Roșul, simbolul sângelui, este una din puținele culori care însuflețesc latura vizuală a serialului, fiind folosit chiar și în momente și locuri unde aparent nu ar trebui să apară. Bineînțeles, aici este vorba tot de o simbolistică extrem de sugestivă, întregul serial bazându-se de fapt pe indicii de acest fel, tehnică care permite, astfel, scenelor propriu-zise să fie marcate de un firesc aparent.
O altă latură nuanțată foarte puternic a capitolului “vizual” este cea a trăirilor cele mai puternice ale personajelor. Coșmarurile lui Will și Abigail și transpunerea în pielea criminalilor de care este capabil Will sunt doar câteva exemple. Astfel de momente fac deosebit de facilă identificarea telespectatorilor cu personajele, permițându-ne astfel accesul în lumea fragilă a nevrozelor umane, dar mai ales a măiestriei cinematografice.
Fuzionând într-o armonie impecabilă cu aspectul vizual este muzica. Aceasta nu putea fi decât clasică, apelând la compozitori precum Beethoven, Vivaldi, Bach sau Chopin. Brian Reitzell și-a motivat alegerile spunând că astfel de melodii instrumentale l-au inspirat și le-a considerat ca accentuând starea permanentă de halucinație și realitate alternativă pe care o aduc în scenă elementele vizuale. Impresionante sunt și zecile de instrumente cu origini diverse (China, Indonezia) pe care Brian spune că le-a achiziționat de-a lungul călătoriilor sale și al căror sunet l-a înregistrat ulterior pentru a-l folosi în serial.
Mărturisesc că atunci când am început să urmăresc serialul, nu am putut trece de primul episod o perioadă. După ce am văzut, însă, câți fani are și ce vorbe de laudă erau la adresa sa, mi-am luat inima în dinți și am zis să-i mai dau o șansă. Și a meritat din plin. Aveți nevoie doar de puțină răbdare ca să-i pătrundeți esența, după care totul va veni de la sine și vă va rămâne cu siguranță întipărit în minte pentru mult timp. Cât despre cei care sunt deja fani și simt criticile negative aduse la adresa serialului ca fiind nedreptățite, nu uitați: “Whenever feasible, one should always try to eat the rude.”
