Primul pas este întotdeauna cel mai greu. De aceea, atunci când tinerii se luptă să își pună în aplicare o idee, mai ales una bună și cu un scop pe măsură, merită tot ajutorul pe care îl pot obține. Merită să fie încurajați. Aron Rudics este unul dintre tinerii talentați. El scrie scenarii de câțiva ani, însă, de cele mai multe ori, devin pagini care se adună într-un sertar ascuns. Unul dintre aceste scenarii a ieșit în fine la lumină și se îndreaptă spre realizare.
777 este un proiect care dorește să pună în evidență pericolul dependenței de jocuri de noroc, printr-un scurtmetraj artistic ce prezintă viața unui om dependent de ele, Ghiță. El este realizat de o echipă de tineri studenți, sprijiniți de oameni cu experiență în domeniu, care îi îndrumă, precum Rareș Stoica de la Persona Media Production. Asociația Persona, care organizează ClujShorts International Short Film Festival, sprijină cultura, arta și sănătatea și a mai fost implicată în proiecte cinematografice care aveau ca temă combaterea dependenței.
Ideea scenariului i-a venit acum mult timp – prima variantă a fost scrisă acum mai bine de un an. În cele din urmă, Aron l-a scos din „sertarul plin cu scenarii pe care nu o să le citească nimeni și o să se prăfuiască”, iar după ce a cerut mai multe păreri, a fost încurajat și îndemnat să facă acest scurtmetraj. În urma feedback-ului pozitiv, Aron a început acest proiect, construind o echipă de tineri care să lucreze la producție, toți dornici să producă un film de calitate.
777 este un film artistic, din care nu lipsește metafora, dar care are și un puternic accent social: dependența de jocuri de noroc este o realitate a lumii în care trăim. Aron afirmă că a cunoscut mai multe persoane dependente de aceste jocuri, iar de când intenția lui de a aborda acest subiect este publică, echipa a primit multe felicitări și încurajări de la oameni aflați în patima jocurilor, care le-au împărtășit tinerilor propriile experiențe. Filmul subliniază faptul că acestor persoane nu le este ușor, că dependența nu este o alegere, că „un om care e dependent nu e de condamnat”.
Din distribuția filmului vor face parte atât studenți ai Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj, cât și actori cunoscuți ai Teatrului Național din oraș, precum Ionuț Caras, Radu Lărgeanu sau Cătălin Herlo. Filmările vor avea loc în Cluj, pe parcursul a cinci zile, între 16 și 21 aprilie.
Proiectul, prezent pe platforma crestemidei.ro, a atras atenția a numeroase firme și asociații care îi susțin demersul. Printre care se numără și o organizație care se ocupă cu sprijinul dependenților de jocuri de noroc.
Este de apreciat faptul că tinerii au inițiativă, că pornesc proiecte individuale, dar și faptul că există oameni și asociații care să îi susțină. Așteptăm să vedem acest film la o posibilă premieră sau la concursurile de filme de scurtmetraj.
Puteți susține proiectul 777 prin donații pe crestemidei.ro.