SpongeBob: Aventuri pe uscat e încă o dovadă că SpongeBob și tărâmul subacvatic Bikini Bottom rămân, după șaisprezece ani de existență, o sursă infinită de inspirație. Dacă precedentul din 2004, Buretelul Bob si Coroana Regelui Neptun, îi aparține unuia dintre producătorii executivi ai serialului, Stephen Hillenburg, cel de-al doilea, Paul Tibbitt, continuă moștenirea buretelui în filmul de animație 3D de anul acesta. Cei doi colaborează la scenariu cu Genn Berger și Jonathan Aibel, cunoscuți pentru seria Kung Fu Panda. Cel din urmă a încercat să scrie și scenariul pentru Freddy vs. Jason. Distribuția filmului îl aduce pe Antonio Banderas în rolul unui pirat, Tom Kenny (SpongeBob), care continuă să dea voce celor mai amuzante personaje de animații (Adventure Time, Johnny Bravo, Catdog), vocile celorlalte personaje din gașca lui SpongeBob – Bill Fagerbakke (Squidward), Carolyn Lawrence (Sandy), Mr. Lawrence (Plankton) și Clandy Brown (Mr. Krabs).
Filmul se desfășoară pe două planuri – pe de-o parte, cel al nivelului mării, în care îl avem pe piratul Banderas sub numele de Burger Beard, iar pe de cealaltă, societatea subacvatică din Bikini Bottom, demarcate prin 3D, respectiv 2D. Piratul fură ingredientul secret din senvișurile Krabby Patty, iar SpongeBob și villain-ul subacvatic Plankton se aliază pentru a-l recupera și a restaura pacea și ordinea în comunitate. Avem în decursul acestei povești evenimente ca: o bătălie între sosuri tartinabile, ketchup, cartofi și murături, procese de descompunere moleculară, o coliziune între Saturn și Jupiter, Plankton devine Hulk, un rap battle între un delfin și pescăruși.
Acțiunea este de la început până la sfârșit atât de alertă și de imprevizibilă, încât 92 de minute se condensează în 50. Chiar dacă narativul călătorește rapid în timp și spațiu, terestru – acvatic, viitorul cosmic transcendental al delfinului-paznic al universului, era preistorică a lui Squidasaurus Rex. Replicile personajelor se derulează pe fast-forward, odată cu glume ascunse din background, cum ar fi că pe peretele în care este încarcerată soția-computer este scrijelit ctrl+alt+del, odată cu elementele surpriză, genul de punch-lineuri care sigur au fost debitate într-un moment apoteotic al inspirației divine. Acțiunea este ușor de urmărit și distractivă până la final. La un nivel mai profund, există elemente care indică și portretizarea unei societăți disfuncționale, bazate pe consumerism și dependență, mai presus de umanitate. Prin afacerea Krusty Crab, Mr. Krabs este un corporatist ahtiat după profit, al cărui fast food deține monopolul pieței. În întregime, membri comunității sunt dependenți de produs – senvișurile Krabby Patty, aparent factorul unificator al societății, iar momentul în care aceștia sunt deprivați de consumul hamburgerilor magici, ținutul Bikini Bottom devine aidoma celui din Mad Max. Acțiunea și contextul se schimbă total când filmul ia forma unui blockbuster cu supereroi, iar felul în care personajele sunt gândite – SpongeBob era înarmat cu bule de aer ucigașe, Plankton se transformă în Hulk, Mr. Krabs e un fel de Iron Man, Squidward are un clarinet cu ultrasunete – generează niște imagini pline de umor.
Din punctul de vedere al construcției personajelor, în afară de cele prestabilite din seria TV, singurul rol principal nou este cel jucat de Antonio Banderas. Rolul de antierou al piratului devine secundar prin lipsa de caracteristici distinctive ale acestuia – adică, e un villain destul de plictisitor. Umorul lui Banderas, poate și prin comparație cu cel consacrat din seriile SpongeBob, este mediocru și transparent, iar personajele animate îl eclipsează cu fiecare replică. Rolul său este incert, definitoriu numai prin intervenții care construiesc povestea și decid încotro se îndreaptă povestea. Alt personaj episodic, dar memorabil, este Bubbles, care joacă una din cele mai imprevizibile scene din film, fiind plasat într-un context lipsit total de sens – este paznicul universului de 10 000 de ani, într-o navetă spațială cu o vedere panoramică asupra universului, care nu a fost la toaleta din dotarea navei de tot atâta timp.
SpongeBob: Aventuri pe uscat îmbină animația 3D cu cea 2D. Cele două tehnici se întrepătrund – animații și scene „live-action”, cu o calitate ireproșabilă, iar când se întânesc într-un plan comun, par să fie din aceeași lume.
Sunt sigură că SpongeBob: Aventuri pe uscat este o producție de care se vor bucura atât fanii SpongeBob, cât și restul omenirii, deși cred că este vorba de aceeași categorie de oameni. Sunt atâtea motive pentru care filmul ăsta e incredibil, încât nici nu știu dacă mai are rost să le reiau. Chiar dacă am criticat rolul lui Banderas în film, faptul în sine că face parte din distribuția filmului, e unul dintre cele mai amuzante chestii pe care filmul ăsta ți le pune în față.