Lunetistul american, câștigătorul unui Oscar pentru efecte sonore, este un alt film care face parte din valul de ecranizări ce prezintă eroi americani pentru a hrăni orgoliul de națiune care dorește pacea. Trebuie să ne aşteptăm la multe împuşcături, momente de tensiune şi decizii la limită. E clar încă din titlu, nu?
Acest film prezintă povestea adevărată a lunetistului texan Chris Kyle (devenit o legendă printre camarazii din Irak) care își iubește familia și vrea să o protejeze, așa că se înrolează în armată. Kyle, interpretat de un Bradley Cooper foarte dedicat, și spun asta pentru că pentru acest film actorul a pus ceva kilograme pe el și și-a conturat un accent texan sănătos, ajunge să aibă mustrări de conștiință în ceea ce îi privește pe camarazii pe care nu i-a putut salva.
Ceea ce este evident, atât în filmul lui Eastwood, cât și în cartea lui Kyle, este idealul armatei americane, care dorește pacea și eliminarea teroriștilor, însă toate aceste idei ajung să prezinte eroul ca un roboțel cu o armă în mână care împușcă așa-ziși teroriști, indiferent dacă aceștia sunt întruchipați de copii. Ajunge cu psihicul la pământ şi e de înţeles. La câtă hemoragie a produs cu arma lui, nici nu avea cum să doarmă prea liniştit.
Scena în care ne este prezentat momentul când Kyle își cunoaște viitoarea soție nu mi s-a părut deloc ieşită din comun: un bar, o fată singură care bea ceva și o discuție înțepată care se încheie cu o ținere de cap. Petrecerea de la nuntă este „stricată” de anunțarea plecării în Irak, iar copiii pe care i-au făcut între timp sunt de plastic, imagine care se vede și din avion.
Lăsând la o parte scenele care îl prezintă pe protagonist ca tată, Eastwood și scenaristul Jason Hall modifică destul de multe informații prezentate în cartea autobiografică a lui Kyle. În primul rând, recompensa pusă pe capul acestuia, iar în al doilea rând distanța de la care a fost omorât lunetistul irakian, pe care se pare că, în realitate, nu Kyle l-ar fi doborât. Se presupune că un film inspirat din realitate ar trebui să fie cat mai aproape de aceasta, mai ales în punctele cheie. Scenele de război, pe de altă parte, sunt bine ilustrate, iar drama conflictului este presărată cu replici haioase, vocabular nuanţat şi reacţii umane.
După toate certurile dintre Kyle și soția sa, cei doi ajung să se redreseze și să fie din nou ca o familie. Stăteam și mă gândeam că e un nou clișeu, dar finalul m-a lăsat cu gura căscată. Kyle se hotărâse să petreacă timp cu soldații întorși din Irak mai puțin norocoși, însă ajunge să moară împușcat.
Cu plusuri și minusuri, este un film care merită văzut, de unii pentru a-și hrăni orgoliul, iar de alții pentru a înțelege că dacă ești cel mai bun în ceva, nu înseamnă că ești și fericit.
