La doar 17 km de oraşul Cluj- Napoca se află un loc peste care istoria şi-a lăsat puternic amprenta: Castelul medieval din Gilău. Construit pentru a servi ca reşedinţă episcopală, mai apoi regală şi princiară, în perioada comunistă ajunge casă de copii, iar în ultimul deceniu este lăsat în paragină.
Aripa de est, 1913
Sursa foto: www.gilaucastle.com
Descoperirile arheologice demonstrează faptul că în această zonă s-a locuit încă din neolitic, dar cea mai clar prezentă a fost epoca romană, stând mărturie şi azi ruinele castrului roman, care se află în curtea castelului medieval. Profesorul de istorie Gelu Olosutean spune că acest castru, alături de altele de trupă auxiliară, asigurau apărarea oraşului roman Napoca, capitala Daciei Superior.
Mult mai târziu, în epoca feudală, pe platoul unde se află castrul roman a fost construit Castelul medieval din Gilău, atestat pentru prima dată în 1428, ca reşedinţă a episcopilor transilvăneni, iar la construcţia lui a fost folosită şi piatră din vechiul castru.
„Castelul, ca plan arhitectonic, într-o primă fază nu a avut patru turnuri, ci numai două, avea o formă patrulateră, apropiindu-se prin stilul de construcţie de castelele franţuzeşti”, povesteşte domnul profesor Olosutean. În a doua jumătate a secolului XV, a fost refăcut de Ladislau Gereb, vărul lui Matei Corvin, adăugându-i-se influenţe ale arhitecturii toscane.
Sursa foto: www.castelintransilvania.ro
De-a lungul anilor, a trecut din proprietar în proprietar, fiind pentru o perioadă reşedinţa reginei Izabella, urmând să ajungă şi în proprietatea lui Mihai Viteazu, iar vreme de mai bine de un an, soţia, împreună cu fiica şi fiul lor, vor locui aici. Din 1639, intră în posesia principelui Gheorghe Rakoczi, mai apoi ajungând proprietatea familiei Banffy. Trece prin două incendii, iar după moartea contelui Dennis Banffy, noul proprietar îl reface, dar demolează etajul II. În 1911 castelul ajunge în posesia contesei Katherine Barcsay, născută Banffy.
După al doilea război mondial, mobilierul original a fost distrus în totalitate, iar castelul este luat în proprietatea statului român, fiind utilizat de diferite instituții de stat. După 1960, se înfiinţează aici o şcoală pentru copii cu dizabilităţi.
„La castel a fost o şcoală doar de băieţi. Iniţial a avut statut de şcoală cu cămin, iar pe perioada vacanţei copiii reveneau în familii, sau cei orfani mergeau la Casa Copilului din Huedin, până în ’90, când s-a transformat în casă de copii”, spune domnul Iacob Mazanec, fost învăţător la şcoala ajutătoare din Gilău. Pe perioada cât a funcţionat şcoala ajutătoare şi, mai apoi, casa de copii, nu s-au făcut modificări din punct de vedere arhitectural, doar acţiuni de reparaţii şi zugrăvit. „În anul 2003 a fost ultima generaţie de elevi care a terminat la Gilău, Ministerul Învăţământului a renunţat, cred eu din două raţiuni: presiunea comunităţii Europene, care critica România pentru numărul mare de şcoli speciale şi pentru că era mai comod din punct de vedere financiar. După părerea mea, fost o greşeală foarte mare, iar din punctul de vedere al copiilor a fost un dezastru. De atunci castelul a rămas în paragină”, mărturiseşte resemnat domnul învăţător.
Consiliul Judeţean a angajat un paznic pentru locație, iar castelul nu a mai putut fi vizitat, deoarece a fost pus lacăt pe poarta de intrare. „Am fost revoltat, fiindcă am avut nişte prieteni din Franţa care au venit să-l viziteze, ştiau că am lucrat la acea şcoală şi eu am lăudat-o ca fiind un castel medieval foarte frumos, dar, din păcate, nu ni s-a dat voie să intrăm”, îşi aminteşte domnul Mazanec.
Legat de ce se întâmplă în prezent la castel părerile diferă, dar nimeni nu ştie nimic concret, sau nu vrea să spună. A fost retrocedat unui descendent al familiei Banffy-Barcsay, care trăieşte în Canada, pe nume Thomas Barcsay. Acesta l-ar fi vândut, iar acum castelul e în proces de reamenajare.
Domnul învăţător spune că, din documentările făcute de dânsul, a aflat că acest castel era dăruit diferiţilor grofi pentru anumite fapte , în perioada când Transilvania era coordonată administrativ de Imperiul Habsburgic, dar la sfârşit era luat şi dat altuia, aşa că s-ar mira să existe vreun titlu de proprietate pe acest castel. „Mai este încă un fapt istoric de care foarte puţină lume are habar: ştiu foarte bine că după ce s-a format statul mare român, foarte mulţi proprietari maghiari au plecat de aici, dar statul i-a despăgubit pe toţi, aşa că nu mai aveau voie să le ceară înapoi”, Completează acesta.
De-a lungul istoriei sale, castelul a trecut pe la diverşi proprietari, prin incendii şi jafuri, dar după fiecare devastare a prins viaţă din nou. Povestea lui se pare că nu s-a terminat aici, ci se scrie în continuare.
Sursa foto: www.ziuadecluj.ro
