În anul 2005, majoritatea locuitorilor din comuna clujeană Iara au fost nevoiți să-și schimbe drumul propriului destin, deoarece locul lor de muncă, mina, a fost închisă fără să li se ofere alternative. De atunci, comuna pare a fi într-un declin, din cauza lipsurilor care sunt tot mai multe, tot mai mari. Autoritățile locale se remarcă de multe ori prin prea multe minți închise, dar prea multe guri deschise, ridicând prea des din umeri. Viitorul comunei? Incert!
Comuna Iara are în componența sa 13 sate și aproximativ 4.000 de locuitori. Din ce trăiesc oamenii de aici?
Majoritatea populației trăiește din activități agricole. Există însă și un segment care beneficiază de subvenții, ajutoare sociale, alocații pentru îngrijirea persoanelor cu handicap, a vârstnicilor, alocații pentru copii și, desigur, există și un segment nu foarte semnificativ, din păcate, populația activă, care este angajată. Sunt persoane care fac naveta în alte localități, având acolo locuri de muncă, sau pe raza comunei. Avem mai mulți agenți economici, nu foarte însemnați ca volum de activitate, dar, încet-încet, lucrurile se mișcă.
Cum a fost resimțită din punct de vedere economic închiderea minei?
Sigur a fost o pierdere pentru comunitate, întrucât agentul economic era major și contribuia semnificativ la bugetul local. Asigura locuri de muncă pentru zeci, sute de persoane. În anii de glorie, chiar mii de persoane. La un moment dat, am înțeles că erau în jur de 5.000 de mineri… mă rog, de personal, în total. E foarte mult pentru o comună, oricare ar fi ea. Da, a fost un recul, dar la nivelul administrației locale s-a întocmit o strategie de dezvoltare a zonei, care periodic se reînnoiește, se ajustează cu noile cerințe, în funcție de dinamica evoluțiilor care au loc. Închiderea unui agent economic important nu e o bucurie pentru nicio comunitate, indiferent de meridianul unde se întâmplă asta, pentru că se resimte atât în bugetul local, cât și în bugetul individual al fiecărui fost salariat al respectivului agent.
Au accesat cei de aici fonduri pentru dezvoltarea industriei agricole sau practică agricultura doar pentru traiul zilnic?
Da, în ceea privește activitatea de tip agricol, ea este cu precădere axată pe creșterea animalelor. Sectorul zootehnic este mai dezvoltat, pentru că fiind zonă montană și piemontană, vegetația nu se pretează la o cultură intensivă și cu randament, pentru că, până la urmă, poți munci și cam de pomană oriunde în lumea asta. Sectorul zootehnic este bine dezvoltat, în sensul că avem aproximativ 20.000 de capete de ovine, aproximativ 1000 de capete de bovine, porcine, caprine. Toate speciile reprezentative se regăsesc pe teritoriul comunei. Se beneficiază de subvenții din partea APIA. Sigur, la nivelul comunei discutăm de sute de mii de euro în fiecare an: bani care intră, nu care ies. Sigur că se regăsesc în nivelul de trai, mai mult sau mai puțin, al fiecăruia dintre beneficiari. Noi încercăm, ca autoritate locală, să îi impulsionăm în direcția asocierii. Încercăm să le inducem în mentalul propriu, al fiecăruia, ideea că de unul singur e foarte greu să răzbești pe o piață care și așa este saturată. În sensul că nu poți să faci abstracție de nivelul mare al importurilor de alimente care se face în România. Atunci, tu, ca mic producător, ești expus, ești terminat, practic. Deci, pentru ei singura soluție viabilă de a rezista în timp este aceea de a se uni în cooperative și de a negocia un preț convenabil cu magazinele, retailerii, cu beneficiarii produselor lor, până la urmă. Dar e un pic greu, pentru că, din păcate, sunt niște mentalități care mai greu acceptă ideea de asociere. Românul e individualist, din păcate. Sau, poate, din fericire.
Cât la sută din populație e bazează numai pe ajutorul social?
Date fiind condițiile impuse de lege, care nu permit atribuirea ajutorului social oricui, numărul acestora nu este foarte mare. Discutăm despre câteva zeci de persoane la nivel de comună. Până în 100. Nu e o cifră foarte mare. Dar ar fi persoane care, teoretic, s-ar încadra, dar din cauza faptului că, de pildă, au în proprietate teren, pierd potențialul beneficiu al unui ajutor social. Ținând seama de gradul mare de îmbătrânire al populației – pentru că asta e trista realitate – sunt persoane nevoiașe, vârstnici, care ar putea beneficia de ajutor social, dar, repet, pentru că figurează în registrul agricol cu două, trei hectare de teren – chit că nu pot să-l muncească din cauza stării de sănătate – simpla posesie le atrage refuzul atribuirii ajutorului social.
Așadar, este mai mult o chestiune birocratică.
E prevăzută de lege. Legiuitorul care a prevăzut chestiunea asta, probabil a considerat că proprietarul de teren este foarte vrednic și aspru, și harnic, și face, și drege. Dar nu este întotdeauna așa, pentru că, vă repet, populația este îmbătrânită, iar cei care ar putea să muncească… Sunt multe cazuri de tineri, sau mai puțini tineri, care stau în orașe și preferă să rămână șomeri acolo decât să pună mâna să muncească aici. Din păcate.
Există proiecte în derulare pentru îmbunătățirea traiului locuitorilor de aici? Prin asta mă refer la surse de apă și de energie.
Da, s-au făcut lucrări în sensul acesta. S-au făcut investiții. Avem un sistem centralizat în localitatea Iara. Există o stație de pompare a apei potabile, cu filtrele aferente, care deservește localitatea Iara, Făgetul Ierii și Surduc. Aceste trei localități, cumulat, au undeva la vreo 2.500 – 2.800 de locuitori. Lucrări similare s-au făcut în satul Cacova Ierii, în Mașca, în Buru. Sunt puține localitățile care nu beneficiază de un sistem centralizat de furnizare a apei potabile. Mai avem de lucru pe linia de canalizare. Acolo, într-adevăr, ar fi o problemă, pentru că există canalizare în zona blocurilor, dar se impune instalarea unei stații de epurare. Am înțeles că acolo e puțin mai complicat, pentru că o stație propriu-zisă implică un număr mai mare de utilizatori casnici decât ar avea comuna. Deci nu s-ar justifica economic să instalezi o asemenea stație de epurare pe raza comunei. Dar, probabil, se va găsi o soluție cu o microstație sau ceva mai redus ca dimensiuni, ca potențial. Asta cred că ar trebui făcut, pentru că altfel se poluează pânza freatică.
Știm că în Mașca există o comunitate mai restrânsă, de câteva familii, care nu au apă curentă și nici rețea de electricitate. Acolo s-au început anumite proiecte?
N-aș putea să vă spun în momentul acesta, n-aș putea să vă dau detalii. Nu știu exact la ce fel de comunitate vă referiți.
Sunt câteva familii, care nu au rețea de electricitate.
În satul Mașca?
Da!
Nu, nu vă pot da detalii, din păcate. Eu, din câte cunosc, satul Mașca este racordat la rețeaua de apă și electricitate. Posibil să existe, știu eu, o porțiune, un segment dintr-o stradă care să nu beneficieze. Mă abțin să comentez pentru că nu cunosc…
Pe de altă parte, zona aceasta are pontențial turistic. Pe lângă panorame și lista de biserici de lemn, există și o linie de mocăniță care nu este funcțională sau nu mai este funcțională.
Da, mocănița era un tren, o linie de cale ferată care asigura legătura între Câmpeni și Turda. Prin respectiva linie de cale ferată, se asigura transportul materialului lemnos, în perioada anilor ‘70. La Buru, de pildă, era un mare depozit de cherestea. Era cherestea cât munții, cum se spune. Mii de metri cubi de lemn erau depozitați acolo și de acolo se redistribuia, Buru fiind așezat strategic. Se putea merge spre Alba-Iulia, spre Cluj. Dar, ca în toată țara, din păcate, transportul feroviar a decăzut, au apărut companiile rutiere, de transport auto care au îmbogățit pe câțiva, dar în general, dacă tragem linie, probabil nu sunt mari afaceri pentru restul națiunii.
Sunt zone, am înțeles, în țară unde mocănița a fost reabilitată (Abrud, Bistrița) și se pare că sunt chiar în vogă. Se fac niște vagoane restaurant, unde poți servi o cafea, un grătar, în timp ce îți conduci soția, prietena, sau prietenii.
În ce măsură ar putea fi valorificate aceste obiective turistice pentru a asigura locuri de muncă în Iara?
Eu cred că comunitatea (sic!), lăsată așa, de capul ei, nu va reuși mare lucru. Trebuie o viziune. Eu cred că dacă cei de la Consiliul Județean, pentru că ei sunt, până la urmă, șefii județului, ar ordona niște viziuni, atunci s-ar putea să iasă o chestie bună pentru toată zona, nu doar pentru Iara. Momentan, dânșii sunt focalizați pe Băișoara, care are potențialul pe care îl dă stațiunea, care, sigur, are altitudinea necesară ca să se poată practica sporturile de iarnă. Toată atenția, în principiu, s-a focalizat în zona respectivă. Dacă ar fi să se creeze o strategie județeană bine conturată, care să prevadă anumite direcții de dezvoltare și pentru zona de sud a județului, probabil că s-ar putea concepe o strategie unitară, care să atragă sursele de finanțare aferente și pentru zona noastră. Dar, așa, să iau individual x, y sau z care ar dori să facă nu știu ce, e foarte greu. Cerințele pentru a obține fonduri europene sunt destul de stricte și destul de sofisticate și, pe de altă parte, omul nici nu știe, de multe ori, nu are o idee exactă asupra modalităților prin care ar putea accesa bani, nu are o viziune. În fine, sunt mai mulți factori din aceștia care concură. Dar, dacă s-ar crea un cadru, atunci probabil că s-ar putea, că ne-am putea gândi la modul serios la o dezvoltare a pontențialului. Numai că toate se leagă între ele. N-ai infrastructură rutieră, n-ai turism. Nu își rupe nimeni mașina de zeci de mii de euro ca să îți vadă ție două dealuri. Dealuri au și alții și au și munți. Mergeți un pic până în Austria și mai povestim după aia, știți cum zic?
Deci, noi ce trebuie să facem este, cum se zice, ,,să ne gestionăm sărăcia”. Trebuie să ne îmbogățim, dar e greu să o faci. Dacă am sta să creăm niște centre de consultanță de difuzie în teritoriu a informației și a modalităților concrete, atunci poate că ar fi mai bine. Momentan, intri pe net, pricepi sau nu pricepi, povești la cârciumă. În fine, astea nu sunt relevante. De asta omul trebuie ajutat printr-un efort al celor de la Consiliul Județean. Cred că ei ar fi cei mai în măsură.
Nu știu, potențial turistic ar exista. Sunt anumite sate, anumite zone care chiar sunt frumoase, care au o doză de pitoresc, datorită reliefului de așa natură. Iara în sine este într-o depresiune. Suntem într-o căldare naturală. Ce să vezi! O pajiște și-un deal. Dar, cum să zic, nu trebuie subestimat nici o secundă potențialul, pentru că pentru locuitorul de la oraș, care este înconjurat de beton, asfalt și sticlă, un petic de iarbă întotdeauna produce plăcere și sunt convins că îl îmbie să repete experiența de a veni și de a se bucura de o după-masă de liniște și de aer curat.
Având în vedere toate aceste considerente administrative, economice, culturale, sociale, cum s-ar putea dezvolta Iara în următorii cinci ani?
În următorii cinci ani nu văd evoluții majore, care să ne facă să trepidăm de fericire. Pentru că nu prea văd evoluție, în general. Eu aș fi bucuros dacă în următorii cinci ani țara asta ar ieși din criză și aș fi și mai bucuros dacă n-ar intra în alta. Că se pare că se conturează o altă criză. În toată lumea, nu doar în țara noastră. Că noi nu contăm pe piață. Suntem așa, la periferia problematicii respective. Nu văd, în următorii cinci ani, o modificare de substanță. În următorii cinci ani, probabil că procesul de concentrare a terenurilor, de pildă. Prin politicile de subvenționare, APIA încearcă ca și la noi (sic!), ca și în alte țări din vestul Europei, să se ajungă la o pondere redusă numeric a fermierilor. Pentru că nu e chiar normal să ai sute de mii sau milioane de mici parcele, care nu sunt relevante ca randament productiv. Atunci e clar că trebuie dezvoltată o politică de concentrare a terenurilor. Probabil că în următorii cinci ani se vor vedea roadele politicii de subvenționare, care a început de anul acesta, din câte am înțeles.
Sigur, se va accentua declinul demografic. Noi avem o mortalitate undeva la vreo 70 de persoane în fiecare an, ceea ce, în cinci ani, înseamnă 300-350 de persoane în minus. În plus, probabil că vor fi 10, 15, 20. O rată negativă clară. Gradul de îmbătrânire evident se va accentua, nu am motive să fiu foarte vesel pe tema asta. Ținând seama de faptul că cea mai importantă resursă rămâne omul, nu văd un mare boom de niciun fel, că nu-i de unde. Ar fi bine dacă în cinci ani s-ar putea accesa fonduri europene. Asta ar fi, probabil, cheia pentru un reviliment (sic!) economic, dar dați-mi voie – la cum merg treburile – să am ceva rezerve. Dar m-aș bucura să mă înșel.
Foto: Saul Pop
Material realizat în cadrul burselor ,,Swim for Education” , program inițiat de FSPAC, UBB
