Maria Bogdan în atelierul său
Mi-ar plăcea să spun că iubesc ceasurile și că investesc în ele, însă nu e așa. Straniu fapt, ținând cont că părinților mei le plac. Ei iubesc ceasurile și asta ușurează stresul dinaintea zilelor de naștere pentru că, mereu și mereu, un nou ceas e primit cu drag. La fel de mare ca bucuria primirii unui nou ceas e și supărarea când unul se strică. Într-o astfel de situație am făcut cunoștință cu Maria Bogdan, singura care repară ceasuri în Ocna Mureș. Are un program scurt, având atelierul ei personal, însă poți fi sigur că în fiecare zi de vineri, zi de piață în oraș, o găsești la atelier.
Maria Bogdan a absolvit școala profesională în 1978, în prima promoție care făcuse practică și teorie; teoria era predată timp de 10 săptămâni în alte școli, iar restul anului școlar era constituit de practică în domeniul ales. În același an, s-a angajat la „Cooperativa Prestarea UCECOM”, arte și meserii, profesia ceasornicar. De 37 de ani nu și-a abandonat meseria, lucrează cu drag: „Este o meserie frumoasă, trebuie să îți placă, pentru că e meticuloasă. Cere multă răbdare. Nu merge să încerci, e o meserie la milimetru. E mecanică fină.”
E căsătorită și are doi băieți plecați la Cluj. Nu și-a neglijat familia și nici nu a regretat că și-a ales o meserie atât de grea. „Mi-a plăcut și nici nu am avut de ales. Fiind orașul mic, posibilitățile sunt restrânse. M-am obișnuit, mi-a plăcut. Atelierul e al meu, l-am cumpărat, lucrez numai cât îmi permite timpul, trebuie să văd și de casă, și de familie. Nu am regretat că am ales această meserie. Atunci când am terminat eu, era foarte căutată.”
Nu s-a gândit niciodată să se reorienteze, nici chiar atunci când, după revoluție, volumul de muncă a scăzut și nici atunci când au apărut pe piață ceasurile electronice. „Electronicele nu vor ajunge la valoarea celor mecanice. După revoluție volumul de lucru a fost mai mic, ceasuri mecanice vin mai puțin. În anul în care am terminat eu școala au fost 3 promoții de fete și doar una de băieți. 90% nu au rămas în meserie, s-au reorientat.”
E singura care are această meserie în Ocna Mureș, chiar dacă și alții au încercat. Răbdarea, curajul și încrederea pe care o inspiră clienților e de remarcat. „În Ocna Mureș sunt singură și sunt multe orașe unde nu există nici un ceasornicar – Aiud, Luduș. Oamenii de acolo vin aici. Cum s-ar zice, va dispărea, nu mai există nicio șansă pentru meserie dacă nu se înființează școala profesională. Acum, cu intrarea pe piață a ceasurilor electronice, e și mai greu.”
Prețurile sunt mici deoarece cerințele oamenilor sunt mici, fie să schimbe o baterie, fie un telescop. „N-am renunțat, deși a fost greu uneori să mă întrețin. Prețurile le adaptez la oraș, în orașele mari puterea de cumpărare e mult mai mare și atunci și prețurile sunt mai mari. În orașul nostru nu te îmbogățești din această meserie, o faci din plăcere, nu pentru bani.” Un client afirmă: „Schimbă o baterie pe un leu. Desface ceasul, îl șterge de praf și schimbă bateria. Ținând cont că lucrează numai cu un ochi și îl forțează, e tare greu.”
Deși face munca cu drag, se gândește să se pensioneze acum, cât încă are ochii sănătoși. „La anul vreau să ies în pensie. Dacă ochii mă ajută, voi continua din pasiune, măcar pentru mine și pentru familie. E o meserie la care ochii se deteriorează, iar dacă nu ai precizie la vedere sau îți tremură mâna e greu. E o treabă migăloasă.”
Clienții sunt oameni de rând, însă doamna Maria știe cum să îi trateze, mergând pe vechiul principiu „Clientul nostru – stăpânul nostru.” Oamenii nu pleacă nemulțumiți din atelierul ei, sunt încrezători că și-au lăsat ceasurile pe mâini bune. „Cu clienții mă înțeleg bine, nu am avut probleme. Față de client trebuie să fii serios, să nu-l amâni pe cât se poate. Dacă trebuie să comanzi o piesă e mai greu, dar clientul trebuie să înțeleagă. La lucrările mari, lucrez cu o garanție de 3 luni, trebuie să faci lucru de calitate. Citatul din perioada comunistă trebuie respectat și acum.”
Devotamentul doamnei Maria față de clienții ei a fost și demonstrat în timpul întâlnirii noastre, când un client a venit pentru a schimba o curea la un ceas, iar doamna Maria l-a ajutat pe loc. „Îmi place de dânsa, e o femeie atentă. Știe ce face și întotdeauna mă servește în cel mai scurt timp. Nu mă pot plânge, îmi place cum lucrează.”
„Am început școala de ucenicie deodată; ea la ceasornicărie, iar eu la croitorie. Ne întâlneam la ședințele UTC, Uniunea Tineretului Comunist, în zilele de salariu, iar apoi am devenit clientă. Pe atunci ceasurile erau o comoară. Erau scumpe și era mult mai ieftin să repari unul decât să cumperi altul. Întotdeauna am compătimit-o că și-a ales o meserie grea și meticuloasă: o groază de șuruburi, dar a practicat-o cu devotament. Ținând cont că prestările aceastea de servicii au fost rău plătite, e de admirat faptul că încă o profesează”.
