
Stăteam și mă gândeam de ce factor motivant aș avea nevoie ca să mă lovească inspirația și cheful de muncă pentru licență. La urma urmei, este vorba de o cărticică pe care trebuie s-o scriem, care să se bazeze pe o documentare temeinică și o cercetare și mai și. Nu mi-a trebuit mult până să-mi pice fisa, fapt pe care-l datorez evenimentelor recente acoperite de toată media: ar trebui să ajung precum Dan Voiculescu sau Gigi Becali, adică în închisoare. Căci unde e românul scriitor științific (și puțin fantastic, fie vorba între noi) mai prolific decât după gratii? Mersi, băieți, pentru idee!
Haideți să analizăm puțin astfel de cariere scriitoricești strălucite, alimentate de talente nebănuite, descoperite într-o perioadă neagră a vieții oamenilor. Dan Voiculescu, de exemplu, este în închisoare din august 2014 și a scris nu mai puțin de 10 cărți. Să nu uităm, vorbim de cărți științifice, căci nu se acceptă chiar orice ca să-ți scadă pedeapsa cu câte o lună. Deci cam o carte la două luni, care cuprind titluri profunde precum Considerații asupra teoriei lui Maslow – Participare la conferințe naționale si internaționale, A patra cale sau Omenirea, încotro? Dinel Staicu are și el același număr impresionant în palmares și a fost închis cam în aceeași perioadă. Individul e și mare economist, toate cărțile lui atingând subiecte precum Reforma bancară și fiscală sau Piața de capital fiscalizat.
Un personaj care joacă mai degrabă roluri secundare pe lângă „greii dosarelor” este Mihail Cristian Vasile. Lista lui de cărți merită însă o atenție specială, deoarece conține titluri pompoase precum China-networking sau guangxi-comportament organizațional și Leadership între carisma si jung zi. Dacă ei au fost în stare de asemenea performanțe, de ce nu am putea și noi? Până la urmă, ajung să cred că un potențial mare scriitor zace în fiecare dintre noi, doar că ducem lipsă de motivație. În spatele gratiilor astfel de opere îți garantează câte o lună în minus la pedeapsă, în afara lor ce îți promit?
Dacă vă întrebați pe ce bază se scad astfel pedepsele, ei bine, există o lege, Legea 254/2013, al cărei Articol 96, litera f) spune așa: „în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție si inovație brevetate.” Ce mai contează că toată povestea asta pare țesută cu ață albă, că prea se scriu „cărți” pe bandă rulantă? Alineatul 2 al aceluiași articol are grijă și mai mare de săracii deținuți: „Reducerea fracțiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată.”
La asemenea bază legislativă, care e mai ceva ca o mamă protectoare, cum să nu te lovească inspirația ca trenul? Bilanțul ultimilor trei ani nici nu mai e așa de greu de crezut: 400 de volume, dacă le putem numi astfel, de la 200 de deținuți. Și mai amuzant e faptul că majoritatea indivizilor implicați în toată această polemică nu știu nici măcar să se exprime coerent și sunt rapid încadrabili în categoria (semi)analfabeților. Cred că aici cu toții ne gândim în primul rând la Gigi Becali, ale cărui lucrări au un caracter științific și mai îndoielnic, dacă se putea așa ceva: Muntele Athos, patria ortodoxiei sau Steaua și Becali. El e mai religios, nu e economist, precum cei anterior menționați. Încă o situație de-a râsu-plânsu’ apare odată cu așa-zisele cărți pe subiecte care chiar nu au nimic în comun cu persoana care le-a „scris” și nici măcar cu epoca în care trăim, cum este Alianțe matrimoniale în politică ale principilor români din Țara Românească și Moldova a lui George Copos. Serios acum, s-o fi reîncarnat un personaj din istoria de acum sute de ani într-un om din fotbalul zilelor noastre sau o fi devenit Copos istoric savant peste noapte?
Sursă: fresh24
Bineînțeles că tot acest boom științific literar nu ar fi posibil fără aprobarea unor profesori universitari și a facultăților aferente, ceea ce mă face să mă-ntreb ce șanse mai au studenții adevărați să aibă parte de îndrumarea unui profesor pe bune. Faptul că au ajuns în topul rușinii este clar motivat de bani grei, așa că de ce i-ar mai da atenție unui student amărât, care încearcă și el să facă ceva cu viața lui? Aici puteți citi mai pe larg despre acest subiect, în fruntea căruia se află Universitatea din Craiova, urmată de ASE București și Universitatea Hyperion, care împreună au aprobat 123 de mari contribuții la lumea științifică. Și clujenii de la Babeș-Bolyai figurează în acest top, pe locul 8, cu 10 lucrări.
Impresionante realizări, nu-i așa? Am putea crede că „celebritățile” autohtone și-au greșit fundamental meseria. Dacă se făceau scriitori de la bun început, cine știe ce trebuiau să studieze copiii și nepoții noștri în școală. Asta dacă nu am ști mai bine cum stă treaba, de fapt.