Lansarea cărţii Văd înainte, antrenorule a lui Mihai George Corui a avut loc la Doamna T, cafeneaua de pe strada Napoca din Cluj. În cartea scrisă de fostul antrenor al echipelor de baschet BC Mureş şi Gaz Metan Mediaş vom descoperi „un adult care povesteşte cum e să fii copil sau un copil care povesteşte ceea ce devine ca adult”, după cum spune autorul în interviul de mai jos.
Mihai George Corui a jucat baschet la Carbochim Cluj, în echipă cu Dorin Pintea, actual antrenor secund la U-BT Cluj. La BC Mureş a avut rezultate remarcabile. Sub conducerea lui a debutat practic în baschetul românesc americanul Jujuan Cooley, un jucător cu evoluţii bune până la plecarea din România.
În prezent, Mihai George Corui antrenează copii la clubul „TOGETHER Baschet Club” din Târgu Mureş, pe care îl deţine.
Ce v-a determinat să treceţi din lumea sportului la literatură?
Lucrurile în viaţa noastră vin cum vin ele, nu cum vrem noi să vină. Între sport şi literatură există o strânsă legătură. Practic, eu nu m-am gândit nicio clipă că ceea ce scriu este literatură, în toate povestirile mele sincere despre întâmplări din viaţa mea.
Aţi regretat vreodată această trecere?
Sunt perioadele vieţii: perioada copilăriei corespunde jocului, perioada tinereţii este a dragostei şi cea a bătrâneţii corespunde înțelepciunii. Eu cred că la 47 de ani am făcut o trecere firească de la antrenorat la literatură. Nu toată lumea face acest pas, fireşte, dar aşa am simţit eu că trebuie să fac şi aşa am făcut.
Ce vor descoperi cititorii în această carte?
Vor descoperi un adult care povesteşte cum este să fii copil sau un copil care povesteşte ceea ce devine ca adult. Sunt ambele perspective. Pledoaria mea din această carte este spre autocunoaştere din postura copilului.
Cum aţi găsit curajul de a vă pune viaţa într-o carte?
În primul rând, viaţa este o aventură şi aventurile precum Sindbad marinarul sau altele, dacă nu sunt aşternute şi cunoscute de alte persoane, sfârşesc ca poveşti anonime. Eu am avut şansa să scriu şi să mi se spună că e inteligibil ceea ce scriu şi atunci lucrurile par a merge bine.
De ce aţi ales să antrenaţi copii?
Am antrenat echipa naţională a României, am antrenat echipa de club BC Mureş şi am văzut că lucrurile merg bine, se pot obţine încă rezultate, dar satisfacţia nu este atât de mare. În momentul în care am trecut la copii nu au existat bani sau posesiuni sau titluri de obţinut şi doar simpla prezenţă a copiilor în sala mea de baschet, faptul că ei au venit cu atâta pasiune mi-a adus bucurie. Aşa că am ramas la nivelul copiilor.
Aţi fost jucător şi antrenor, care vă este mai aproape de suflet?
Întotdeauna prezentul îmi este mai drag de suflet, pentru că trecutul, oricât ar fi el de frumos şi de romantic, este totuşi un timp pe care l-am depăşit . Văzând prin perspectiva lineară a timpului, în momentul de faţă antrenez, nu mai pot alerga, nu mai pot sări aşa de bine, e firesc, e normal şi atunci îmi rămâne, inevitabil, doar partea de antrenorat. De ce să fiu ipocrit să zic altfel? Privind partea de antrenorat, ca transfer de informaţie, feedback-ul venit de la copii este unul corect, găsesc un echilibru mai puternic.
Spuneţi-mi o întâmplare care v-a marcat.
Cea mai importantă întâmplare a fost atunci cand am chemat copiii la colţul terenului pentru a le împărtăşi cel mai mare secret al antrenorului. Desigur că poate ei s-au aşteptat la o indicaţie tactică sau la un secret în ceea ce priveşte baschetul, dar secretul meu cel mare a fost să le comunic faptul că îi iubesc.
