Robert Villand, un tânăr fotbalist născut pe 4 aprilie 1988 în Carei, judeţul Satu Mare, ne face să ne întrebăm dacă merită sau nu să te faci fotbalist. Banii, faima, viaţa luxoasă a unui sportiv sunt motive care îi fac pe toţi puştii să se apuce de acest sport. „Din păcate, la noi sunt aduşi mulţi străini, pe bani mulţi, care nu au confirmat în alte ţări. Astfel, li se ia şansa tinerilor de a creşte în valoare”. Cu un campionat sărac, jucători neplătiţi, cluburi intrate în insolvenţă, ne întrebăm unde e acea viaţă la care visează toţi când se apucă de fotbal.
Situaţia din ligile inferioare este şi mai tragică. Echipele din eșalonul secund care îşi recompensează jucătorii cu banii adunaţi pe bilete şi care nu au posibilitatea de a face deplasările lungi sunt motive care îţi spun să pleci cu paşi cât mai repezi din această ţară. Ca toţii copiii acelor vremuri când nu existau tablete, laptopuri şi smartphone-uri, Robert s-a îndrăgostit de fotbal la vârsta de 7 ani şi s-a înscris la juniorii Victoriei Carei. „Nu m-a îndrumat nimeni, mi-a plăcut fotbalul foarte mult şi la vârsta de 7 ani, împreună cu cel mai bun prieten din cartier, am mers să ne înscriem la echipa de fotbal. Din momentul acela nu m-a interesat nimic altceva decât sportul. De atunci şi până acum, nu m-am gândit nici o clipă cum ar fi să fac altceva”.
Ajuns la 27 de ani, Robert Villand joacă la echipa locală Olimpia Satu Mare din eşalonul secund al Ligii I. La vârsta de 17 ani i-a fost dată şansa de a juca titular în echipa Universităţii Cluj, care trăgea tare pentru promovare. „Leo Grozavu a fost antrenorul care mi-a acordat şansa la vârsta de 17 ani să joc titular la U Cluj, o echipă ce candida la promovare în prima ligă.” Mai apoi, a venit cel mai bun moment al carierei sale, la 18 ani, când, după un retur reuşit cu U Cluj, terminând pe locul 3, a avut oferte de la echipe importante din Liga 1. Perioada excelentă pe care a avut-o la echipa studenţilor nu s-a terminat tocmai bine pentru Villy. „Cel mai greu moment al carierei mele a fost la vârsta de 19 ani, când, din cauza unei accidentări, a trebuit să stau un an de zile departe de terenul de fotbal”. Refacerea a fost grea şi costisitoare. Ajuns la 20 de ani, a fost hotârât să se lase de fotbal. „Am vrut să plec în Germania, totul era rezolvat, dar în ultimul moment planul a picat”. Momentul relansării carierei lui a venit odată cu propunerea venită din partea Şimleului, echipa de sub Măgura, care i-a făcut o ofertă de a-şi continua munca pe care a început-o la vârsta de 7 ani. După evoluţiile bune pe care le-a avut acolo − deşi cei din conducere au făcut presiuni pentru păstrarea lui − acesta a hotărât să se întoarcă acasă, împreună cu alţi colegi din Satu Mare care au evoluat în Liga a II-a, la Șimleul Silvaniei. Proiectul amplu pe care l-au prezentat cei din conducerea Olimpiei i-au convins pe fotbalişti să se implice intens în munca la noua echipă. „Mulţi dintre noi am jucat în Liga a II-a, la Şimleu, şi sperăm să revenim în eşalonul secund cât mai repede posibil. A fost o experienţă frumoasă, păcat că nu s-a mai continuat, dar acum a venit momentul ca şi oraşul meu natal să revină acolo unde îi este locul”.
Aventura lui Villand şi a colegilor săi de la Olimpia Satu Mare a început de jos, adică din Liga a IV-a. În primul an, galben-albaştrii au şi promovat, iar după doi ani în Liga a III-a şi-au îndeplinit obiectivul şi au reuşit să ajungă în eşalonul second. Olimpia este o echipă de tradiţie, cu participări în prima ligă a fotbalului românesc, doar că problemele, lipsa de investitori şi sponsori i-au ţinut o bună parte de timp departe de fotbal. Momentan, Olimpia este pe locul 8 al seriei a 2-a din liga secundă, deasupra Universităţii Cluj. În toamna anului trecut Villand şi-a înfruntat fosta echipa, U Cluj, pe care, împreună cu colegii săi, a reuşit să o învingă. Experiența revenirii şi întâlnirea cu fosta echipă a fost una emoţionantă: acelaşi loc, aceiaşi suporteri, doar că un alt stadion.
În continuare, sportivul are ambiţii serioase şi speră să prindă cât mai repede un transfer de senzaţie. „Mi-ar fi plăcut în România să evoluez la Steaua, iar în străinătate la Inter Milano, deoarece este echipa mea preferată de când eram copil. Acum, din păcate, este prea târziu.” Doreşte să-şi petreacă următorii ani din cariera de fotbalist la un nivel superior, cel puţin în Liga I, dar nu ar refuza nici un contract din ţările arabe. „Viaţa profesională a unui fotbalist e scurtă şi trebuie să pui în balanţă şi partea financiară”. Chiar şi fotbaliştii de top preferă să se îmbogăţească pe finalul carierei în ţări în care fotbalul este unul slăbuţ, dar partea financiară este mai mult decât tentantă.
Crede că situația financiară a familiei din care provine un tânăr forbalist nu îl ajută neapărat în cariera sa. „Marii jucători au venit din familii sărace, modeste, care au ştiut ce înseamnă să lupţi ca să ai ceea ce iţi doreşti”. Totodată, spune că şcoala este un factor import în viaţa unui fotbalist. S-a ajuns la un nivel foarte ridicat al tacticizării meciurilor, nu poţi să faci ce ţi se cere dacă nu eşti şcolit.
Villand ne spune că ar alege oricând aceeaşi meserie, doar că ar schimba unele decizii pe care le-a luat. După încheierea carierei de fotbalist se vede tot în fotbal, ca antrenor. Speranţa sa se leagă de faptul că până atunci fotbalul din România va fi unul mai bun şi va atrage sportivi de nivel înalt.