Care este diferența dintre un român la parada de 1 Decembrie și unul care se bate să prindă o tigaie la promoție? Niciuna. Coate-n gură, genți în coaste și o partidă de călcatea ca la colțul blocului sunt ingredientele nelipsite ale unui astfel de eveniment, pe lângă blindate și drapele.
Ca în fiecare an de Ziua Națională, românii – și mă refer specific la clujeni, căci ei sunt personajul principal aici – și-au putut clăti ochii cu o paradă militară de toată frumusețea. După slujba de la Catedrală, cântarea Imnului Național și depunerea de coroane, a urmat parada militară, care, să fim serioși, a fost momentul așteptat de toată lumea.
Totul a fost frumos organizat, chiar dacă momentul depunerii de coroane a fost cam lunguț pentru gustul meu. Iar parada militară, momentul de apogeu al festivităților, a meritat toată așteptarea și tot statul la interminabila ceremonie.
Stând eu și căscând gura la cum trec bucăți din batalioane române, am fost impresionată de cât de conștienți sunt românii de drepturile lor. Se vehicula într-o oareș’care vreme că românu’ este neinformat: nu știe ce drepturi are ca om, ca cetățean, sireacu’. Ei bine, nu-i adevărat: știm exact ce drepturi avem. Nu prea știm de obligații, dar de drepturi – știm!
De exemplu, familiile cu copii știu ca au dreptul să se bage în față, deși peste tot în jur e ticsit de lume, că doar, no! Copilu’ tre’ să vadă. Chit că ajung în față, copilu’ tot nu vede – surpriză! Mai sunt și alți copii, cu tot cu familii, care poate stau de acolo de vreo juma’ de ceas – dar las’, că văd ei, părinții, și i-or povesti și copilului. Iar după ce se termină ceremonia, se adună mai multe mame și discută indignate cum copiii lor au înghițit toate „noxele de la mașinilea alea militare” și le-au intoxicat copiii.
Sau doamne împodobite cu blănurile proaspăt scoase de la naftalină pentru prima dată în acest an, care, pe lângă faptul că ocupă locul a două persoane, tot în față trebuie să ajungă, chiar dacă au venit ultimele, că doar sunt doamne! Cum să stea ele în spate? Deși poate că e al 10-lea an consecutiv de când se îndeletnicesc cu acest hobby (de a vedea parade militare, nu de a purta haine de blană; hobby-ul cu hainele de blană cred ca e mai vechi…). Și se-mping, frate, țanțoșe și cu pieptu-n față, că zici că ele urmează la defilare. Și te calcă și te îmbrâncesc, căci, să nu uităm de dreptul lor… Asta până când un domn le întreabă frumos: „Doamnă, saru’mâna, unde încercați să ajungeți, că nu se mai poate înainta? Sunteți la capăt.”
Alții cu drepturi sunt domnii care și ei tre’ să meargă în față cu iubita, să-i arate iubitei defilarea. Și îi fac loc iubitei în stânga și în dreapta, că ei sunt gentlemeni și așa i-a-nvățat mama că se face. Nu contează că în jur îmbrâncești alte iubite ale altora, ori copii, ori alți oameni, în general. Și nu contează nici ca matale ai ditai 1,80, ești de un metru de lat și ai găsit locul perfect pentru iubita ta în fața altui cetățean, jumate cât tine, care stă în același loc de la începutul spectacolului. Desigur, e dreptul tău sa îți alegi loc oriunde pe domeniul public. De-aia e public, nu?
Și, nu în ultimul rând, sunt cei care merg pe principiul „am dreptul să mă bag în față numa’ așa, să filmez și eu puțin pe telefon că am fost la o paradă și că sunt mare român”. Dar nu știu cum se face că după 30 de secunde de filmat îi apucă să dea un telefon și să vorbească incontinuu vreo 20 de minute. Tare. În timpul paradei. Că doar e dreptul lor să vorbească la telefon.
Se pare că reușim să fim români, cu tot cu drepturi, o dată pe an. Există vreo zi din an în care reușim oare să manifestăm și un modicum de bun simț? Că tare aș vrea să particip la acel eveniment.
