Cine va lua Oscarurile de anul acesta?

    Eu sunt un om fără prea multe pasiuni, însă una dintre ele este filmul. Cinematografia este o artă, așa că iubesc filmele care rămân cu mine mult timp după ce le-am văzut și care îmi transmit ceva. Urăsc filmele făcute doar pentru bani, pe care le uit în cinci minute după ce le-am văzut.

    Anul trecut, aproape că am câștigat un televizor într-un concurs de predicții. Dacă Mark Rylance nu îi fura premiul lui Tom Hardy, acum puteam să nu mă uit la posturile românești pe un televizor uriaș. Pentru mine, sezonul decernărilor de premii pentru cinematografie e mai palpitant decât Champions League la fotbal, așa că o să vă prezint predicțiile mele pentru nominalizările la principalele categorii de la premiile Oscar.

    Cel mai bun film

    LLL d 29 _5194.NEF
    La La Land

    Apreciat și iubit de toată lumea, considerat un clasic instant, La La Land a bătut recordul la Globurile de Aur, cu 7 premii câștigate, așa că devine automat un favorit în cursa pentru Oscar. Un alt favorit este Moonlight, câștigător la Globurile de Aur pentru Cel mai bun film – dramă, un lucru care contează foarte mult în cursa pentru marele trofeu. După părerea mea, favoriții pentru nominalizările la premiul Oscar sunt:

    1. La La Land
    2. Moonlight
    3. Manchester by the Sea
    4. Fences
    5. Hidden Figures
    6. Hacksaw Ridge
    7. Arrival
    8. Lion

    Alte posibile nominalizări sunt Silence, proiectul de suflet al legendarului Martin Scorsese, nebăgat în seamă până acum în sezonul premiilor, dar care ar putea produce o surpriză la Oscar. Jackie, 20th Century Women, Hell or High Water, Loving și Nocturnal Animals sunt alte filme pe care Academia le-ar putea lua în considerare. Un alt film care merită nominalizat, însă care nu pare genul Academiei, este Deadpool.

    Cel mai bun actor în rol principal

    manchester3
    Casey Affleck în Manchester by the Sea

    La această categorie, lupta pentru trofeu se va da între Ryan Gosling și Casey Affleck. Însă, dacă va obține o victorie la Screen Actors Guild Awards, Denzel Washington le ia fața celor doi, așa că ar fi o greșeală ca veteranul actor să fie ignorat pentru laurii Oscarului:

    1. Casey Affleck – Manchester by the Sea
    2. Ryan Gosling – La La Land
    3. Denzel Washington – Fences
    4. Joel Edgerton – Loving
    5. Andrew Garfield – Hacksaw Ridge
    6. Viggo Mortensen – Captain Fantastic

    M-aș bucura ca Jake Gyllenhaal să primească o nominalizare pentru rolul din Nocturnal Animals, unul dintre filmele mele preferate în cursa de anul acesta, însă pare că Academia nu îl place pe Gyllenhaal, care a fost furat în trecut de o nominalizare pentru Nightcrawler. Alți actori care s-ar putea strecura pe lista nominalizaților sunt Ryan Reynolds, în rolul mercenarului cu gură mare Deadpool și Colin Farrel, pentru ciudatul, dar încântătorul The Lobster.

    Cea mai bună actriță în rol principal

    39010205-9e75-4c7b-9f2f-97871a2a96de
    Victoria Isabellei Hupert în Elle

    Victoria Isabellei Hupert a produs un șoc uriaș la Globurile de Aur. A fost fantastică în filmul Elle și merită cu prisosință nominalizarea la cel mai râvnit trofeu din industrie. Însă, chiar dacă va fi nominalizată, cred că lupta se va da între Natalie Portman și Emma Stone. În această categorie avem și un posibil Leonardo DiCaprio feminin, Amy Adams, care a pierdut de cinci ori și ar putea primi a șasea nominalizare:

    1. Emma Stone – La La Land
    2. Natalie Porman – Jackie
    3. Isabelle Hupert – Elle
    4. Meryl Streep – Florence Foster Jenkins
    5. Annette Bening – 20th Century Women
    6. Ruth Negga – Loving
    7. Amy Adams – Arrival

    O nominalizare surpriză poate să fie Emily Blunt pentru adaptarea cărții The Girl on the Train, chiar dacă filmul nu a fost bine primit de public. Tânăra Hailee Steinfeld pentru The Edge of Seventeen și Taraji P.Henson pentru Hidden Figures reprezintă alte soluții la care se pot gândi membri Academiei.

    Cel mai bun actor în rol secundar

    6ab71d47a402693339a3734125b04b6d
    Aaron Taylor Johnson (centru) în Nocturnal Animals

    Preferatul meu pentru această categorie, Aaron Taylor Johnson din Nocturnal Animals a lăsat cu gura căscată toți privitorii Globurilor de Aur cu victoria sa și cred că Academia ar face o greșeală dacă nu l-ar nominaliza la Oscar, deoarece a făcut rolul carierei. Însă favoritul rămâne Mahershala Ali, care a avut un an fulminant și a urcat pe culmile gloriei într-un timp foarte scurt, lucru meritat din plin:

    1. Mahershala Ali – Moonlight
    2. Aaron Taylor Johnson – Nocturnal Animals
    3. Dev Patel – Lion
    4. Jeff Bridges – Hell or High Water
    5. Hugh Grant – Florence Foster Jenkins
    6. Lukas Hedges – Manchester by the Sea
    7. Ben Foster – Hell or High Water

    Un alt rol fantastic în thrillerul dramatic Nocturnal Animals a făcht Michael Shannon, care, la fel ca Taylor Johnson, a reușit cea mai bună prestație a carierei cinematografice și cred că Academia l-ar putea răsplăti cu o nominalizare.

    Cea mai bună actriță în rol secundar

    HT_viola_davis_fences_jef_160927_12x5_1600
    Viola Davis în Fences

    Viola Davis își poate pregăti deja discursul, pentru că nu cred că îi poate lua cineva trofeul pentru fabulosul rol din adaptarea piesei de teatru Fences:

    1. Viola Davis – Fences
    2. Michelle Williams – Manchester by the Sea
    3. Naomie Harris – Moonlight
    4. Nicole Kidman – Lion
    5. Octavia Spencer – Hidden Figures

    O șansă destul de mică la nominalizare o are Greta Gerwig, care a făcut o treabă bună în 20th Century Women.

    Cel mai bun regizor

    Director Damien Chazelle and Emma Stone on the set of LA LA LAND.
    Damien Chazelle și Emma Stone pe platoul filmului La La Land

    La această categorie, Damien Chazelle, regizorul fermecătorului La La Land, este favorit. Dacă o să câștige, o să fie cel mai tânăr laureat din istorie, lucru care dă speranță și altor tineri pasionați de arta cinematografică. Însă concurența este acerbă pentru ambițiosul regizor. Barry Jenkins, aflat la cârma lui Moonlight, ar deveni primul regizor afro-american câștigător din 1929 încoace, adică de la începuturile competiției. O altă propunere care trebuie luată în considerare este Kenneth Lonergan, pentru Manchester by the Sea:

    1. Damien Chazelle – La La Land
    2. Barry Jenkins – Moonlight
    3. Kenneth Lonergan – Manchester by the Sea
    4. Dennis Vileneuve – Arrival
    5. Denzel Washington – Fences
    6. Mel Gibson – Hacksaw Ridge

    Designerul vestimentar Tom Ford, aflat la regia celui de-al doilea film din carieră, Nocturnal Animals, s-ar putea găsi între nominalizați, la fel ca și Martin Scorsese pentru Silence și poate Garth Davis pentru Lion.

    Cel mai bun scenariu original

    la-et-mn-0513-the-lobster-review-colin-farrell-051316-20160509-snap
    The Lobster

    Favoritul este din nou La La Land, iar victoria de la Globurile de Aur nu poate să îi facă decât bine. M-aș bucura să fie nominalizat The Lobster, un film cu siguranță original.

    1. La La Land
    2. Manchester by the Sea
    3. The Lobster
    4. Hell or High Water

    Animația Zootopia are șansa ei, la fel ca și Captain Fantastic, unul dintre filmele mele preferate din acest sezon cinematografic. Chiar și Jackie și 20th Century Women.

    Cel mai bun scenariu adaptat

    1200
    Moonlight

    Moonlight pare favoritul cert în această categorie și nu văd cine ar putea să îi ia acest premiu:

    1. Moonlight
    2. Lion
    3. Fences
    4. Nocturnal Animals
    5. Arrival

    Mel Gibson s-a întors cu o super producție, Hacksaw Ridge, film care, cu siguranță, poate obține o nominalizare. Hidden Figures, filmul despre femeile de culoare aflate în spatele succesului NASA din anii ‘60 ar putea veni tare pe turnantă. Alte posibilități sunt Loving și Silence.

    Puteam să văd decernarea premiilor Oscar de anul acesta, de pe 26 februarie, pe un televizor mult mai mare, dar mă voi mulțumi cu o noapte albă în fața televizorului meu de mărime normală. Sper că ești mulțumit, Mark Rylance! Nominalizările se vor anunța pe 6 februarie, iar amfitrionul galei din acest an va fi Jimmy Kimmel.