Și-a luat ghiozdanul și a plecat în lume. Adrian Marton, student al Facultății de Matematică și Informatică din Cluj, a decis să pornească într-o călatorie fără hartă și fără prea mulți bani. Are 20 de ani și își dorise mereu să călătorească, dar i se părea scump. În anul întâi de facultate, a realizat ca nu îi plăcea ceea ce face și s-a decis că are nevoie de o schimbare.
„Voiam să îmi fac propria imagine despre lume și să găsesc ceea ce îmi place să fac. Să mă autodescopăr, de fapt, deși sună clișeeic.” Așa că, în anul al II-lea, a pus pe pauză facultatea și a dat play aventurii.
„Am căutat un mod de călătorit ieftin și am vrut să călătoresc singur, deoarece așa sunt forțat să socializez mai mult cu oameni noi. Am ales să fac hitchhiking (autostop) și am pornit din Oradea. Până acum, am parcurs peste 4.000 de km fără să plătesc nimic pe transport. Pentru cazare și mâncare folosesc site-ul helpx.net, unde oameni din diferite țări pun anunțuri prin care caută voluntari care să lucreze 4-5 ore pe zi pentru ei, iar ei oferă cazare și mâncare în schimb.”
Ideea de a pleca în modul acesta fermenta de ceva timp în capul lui, dar nu era hotărât. Din momentul în care s-a hotarât, a plecat după o lună și jumătate. În acest timp, a lucrat ca alpinist utilitar, pentru a strânge ceva bani de rezervă, dar și pentru a-și achiziționa echipamentul necesar unei astfel de călătorii. Deoarece a ales să călatorească pe timp de iarnă, avea nevoie de un sac de dormit foarte bun și nu numai. Hotărârea a luat-o pe la începutul lunii septembrie, după ce un prieten i-a povestit despre călătoria sa prin lume, folosind tot autostopul pentru transport. În 19 octombrie 2016, a pornit la drum, iar călătoria lui continuă.
„Nu mi-am pregătit absolut deloc un traseu. Știam că o să merg prima dată în Franța, deoarece mi-au scris niște gazde de acolo, iar apoi urma să mă decid pe parcurs.”
Cum aveau să reacționeze părinții la o astfel de veste? Le-a zis direct ce urma să facă, fără să stea prea mult pe gânduri.
„La început, nu au fost încântați. Au reacționat diferit. Tatăl meu nu era încântat de faptul că îmi întrerup studiile, iar mamei nu i-a plăcut deloc că mă duc. Cu timpul, după ce le-am explicat cum avea să fie călătoria mea, s-au obișnuit cu ideea.”
O dată pornit la drum, știa că nu va mai da înapoi, ba chiar se va ambiționa mai tare, indiferent de greutăți. La început, totul a mers bine, nu aștepta foarte mult până îl lua cineva cu mașina. De obicei, aștepta în benzinării. Primul moment greu a fost când a ajuns în Germania, unde a așteptat 6 ore, pe o ploaie infernală, până l-a luat cineva cu mașina. Noroc cu benzinăria de acolo, unde se putea adăposti. Dorea să ajungă în Franța. Într-un final, a ajuns la granița dintre Germania și Franța, dar, după aproape 30 de ore nedormite, nu mai avea putere să stea la autostop. S-a pus să doarmă într-un parc, cu ghiozdanul legat de el. S-a așezat într-un loc mai retras și a dorimt 8-9 ore fără să fie deranjat.
„A fost greu, pentru că am făcut 1.000 și ceva de km într-o singură tură, fără să opresc undeva și mai ales pentru că a fost la început. Dar de câte ori vedeam că ceva este greu, mă încăpățânam mai tare să stau să aștept sau să mai încerc.”
Greutățile sunt de cele mai multe ori uitate și datorită întamplărilor amuzante.
„În Franța, m-a luat cineva să mă ducă în Strabourg. Când merg într-un anumit loc, nu intru în oraș, mă opresc la benzinării sau joncțiuni de autostradă. Omul care m-a luat era francez, dar vorbea binișor engleză și l-am întrebat dacă mă poate lăsa la gas station (benzinărie). Și el a zis da, da mă lasă la gare station. El a zis gare, dar nu am înteles, credeam ca zice gas station cu accent franțuzesc. Și, bineînteles, el m-a dus în mijlocul orașului Strasbourg, în cea mai mare gară de acolo. M-a lăsat acolo și eram Ce? Ce se întâmplă? Dar, dacă tot am ajuns până acolo, m-am plimbat și prin Strasbourg și am ieșit până la urmă din oraș.”
Probabil nu oricine ar considera un astfel de eveniment unul amuzant, dar în aceste situații să faci haz de necaz e mai folositor decât să îți plângi de milă.
„Când am plecat din Paris, m-a luat cineva și m-a dus 10 minute până la aeroportul Charles de Gaulle. Nici el nu știa engleză prea bine, a încercat să îmi explice ceva, dar eu nu am înțeles că el merge la aeroport și, fără să vreau, am ajuns în aeroport, de unde am încercat toată ziua să prind ocazie, dar nu am reușit. Așa că am dormit în aeroport, dar măcar a fost călduț și bine. A doua zi am reușit să plec, în prima zi nici nu știam pe unde se iese din aeroport, era imens. Dar am scăpat și de acolo.”
A trecut prin multe țări, dar cele în care a și stat pentru mai mult timp până în momentul de față sunt Franța, Belgia, Germania, Republica Cehă și Polonia. Următoarea țară în care va merge este Anglia, iar după asta nu știe încă ce va urma. Se gândește să se întoarcă în țară pe la sfârșitul lunii februarie, dar nu e nimic sigur. Dacă va simți nevoia să mai călătorească, va continua. Adrian ia toate deciziile pe moment.
În fiecare țară a lucrat ceva diferit, deci a învățat mereu ceva nou. În Franța, a curățat copaci de crengi uscate, a tăiat lemne cu drujba și cu circularul de mână și a montat un senzor de parcare. În Belgia, a lucrat la renovarea unei case – a pregătit pereții pentru izolare și a dat jos vopseaua de pe pereți, – dar a ajutat și la construcția unui perete de cățărat. În Germania, a stat la niște gazde care aveau 300 de oi. Adrian monta și demonta garduri electrice, le dădea mâncare oilor și hrănea mieii cu biberonul. În Cehia, a tăiat lemne cu drujba și a tăiat butucii pentru foc. În Polonia, a făcut voluntariat la un grajd de cai. Ducea caii din grajd la câmp, curăța grajdurile și le dădea mâncare cailor.
„Nu mă așteptam să fie oamenii atât de deschiși când am mers cu autostopul. În sensul că au fost oameni care mi-au dat bani să îmi iau ceva de mâncare, sau unii mi-au oferit chiar mâncare. Nu mă așteptam să fie așa generoși și drăguți cu autostopiștii”, spune Adrian.
O călătorie ca acesta înseamnă și crearea de noi legături și prietenii.
„În Belgia, am avut o gazdă vegetariană, un lucru nou pe care l-am încercat. Ne-am înțeles atât de bine, că și acum povestim și cred că o să povestim mult timp. Probabil va veni și ea în România. Gazdele din Franța se mai intereseză dacă mai trăiesc. Și nu numai, cu mulți oameni cu care am avut tangență am stabilit și alte întâlniri și am ținut legătura.”
Pe viitor, are diferite planuri, dar până nu le pune în aplicare, consideră că nu e necesar să le împărtășească. Totuși, când se va întoarce acasă, va continua să lucreze ca alpinist utilitar.
„Nu oricine și, în același timp, oricine e dispus să iasă din zona de confort poate face o astfel de călătorie. Trebuie să aibă o minte deschisă și să nu aibă așteptări. Am observat că, dacă lași lucrurile să vină la tine, ai parte de niște experiențe foarte faine. Ideea e că oricine își dorește cu adevărat, poate face asta.”