Anticafeneaua, locul unde cercetașii te învață cum să-ți valorifici timpul

    Foto: Pagina de Facebook Scout House

    Vizavi de Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, la ultimul etaj al unei clădiri ponosite, se află locul unde îți pui timpul în valoare. Scout House este prima anticafenea din Cluj. Pentru cei nefamiliarizați cu termenul, vorbim despre un local în care clienții nu plătesc pentru ceea ce consumă, ci pentru timpul petrecut aici.

    Inițiativa le aparține unor tineri întreprinzători din Organizația Națională Cercetașii României, „acea instituție privată care vinde prăjituri la ușile oamenilor în filmele americane”, după cum mărturisește zâmbind Irina Georgescu. Irina e membru senior al Centrului Local Cluj-Napoca și spune că Cercetașii români sunt o organizație non-profit care oferă educație non-formală pentru „copiii care nu se tem de dormitul în cort și umblatul prin noroi”.

    La Scout House, prietenii se pot întâlni și discuta, studenții pot învăța, iar copiii se pot juca. Tot aici se organizează expoziții, prezentări, seri de lectură, concerte sau piese de teatru.

    „Evenimentul de deschidere a fost un concert Ada Milea, dar suntem deschiși la diverse concerte de folk, acustică ș.a.m.d. Am avut și tot felul de ateliere: am învățat să lucrăm în Photoshop, urmează să avem un atelier de creative writing, iar momentan suntem și noi în sesiune, astfel încât spațiul este foarte study-friendly și poți veni acolo cu prietenii tăi, dacă puteți învăța mai ușor”, spune Irina Georgescu, o cercetașă cu o experiență de 10 ani în cadrul organizației.

    Cercetășia ca mod de viață

    Urc scările până la etajul al treilea în clădirea ce pare mai degrabă părăsită, condusă de săgețile amplasate de cercetași, care nu mă lasă să mă rătăcesc și dau de o ușă colorată. Pe pereții din jur sunt expuse numele tuturor persoanelor care au contribuit la transformarea unui vis în realitate. De altfel, ideea creării acestui spațiu a venit din necesitatea unui loc în care cercetașii să își desfășoare activitatea pe perioada rece, pentru că „ne-am săturat să ne certăm cu vecinii din cauza copiilor care sunt prea gălăgioși, pentru că noi le dăm voie să zbiere, sau să ne rugăm de toate casele de cultură și pub-urile să ne mai lase un pic, să ne mai dea o sală”, povestește amuzată Irina. Ideea creării acestui spațiu i-a venit unui lider din central local Scout Cluj-Napoca, Alexandru Ioan But, iar implementarea a venit cu suportul cercetașilor care sunt din Cluj sau locuiesc în Cluj pentru a-și face studiile. „Echipa SNF (Sediul Nou și Frumos) s-a ocupat de găsirea spațiului și planurile inițiale, după care o echipă de holoangări profesioniști și dornici, adică eu și alți majori, am montat parchet, am dat cu lavabil, am pus centrală, calorifere, am cărat saci pe scări…”. Când povestește despre fazele prin care a trecut Scout House-ul până să ajungă în stare de funcționare, Irina gesticulează mult și glumește. Pentru ea și mulți alții, cercetășia este de mult un mod de viață.

    Foto: Antonia Tomuș

    La intrare mă întâmpină Alex But, inițiatorul acestui proiect, pe care cercetașii îl strigă Șefuțu’. Pentru a contabiliza cât timp petreci aici, trebuie să scanezi o gulguță viu colorată (n.r. origami cercetășesc), după care poți fie să te întinzi pe beanbags, fie să iei loc la una dintre mulțimea de mese confecționate din butoiașe de carton. Spațiul este generos și oferă o minunată vedere de sus asupra Clujului. Pe pereții albi stau poze din timpul procesului de amenajare al anticafenelei și din taberele organizației, iar undeva în capăt se află masa unde vizitatorii pot să-și facă ceai sau cafea în căni unicat, făcute de cercetașii sibieni ai centrului de la Nocrich.

    Foto: Pagina de Facebook Scout House

    Deși se află la început de drum și încă mai trebuie achiziționate piese de mobilier și hamace, cercetașii au reușit să creeze o mică bibliotecă, din care poți să împrumuți cărți cât timp petreci la Scout House, sau să joci boardgames: „în cazul în care vrei să vii cu prietenii în pauza de la UMF”, râde Irina.

    Foto: Pagina de Facebook Scout House

    Anticafeneaua Scout House este dotată cu conexiune wi-fi, imprimantă și videoproiector, elemente utile atât pentru studenții care vor să-și printeze suporturile de curs, dar și în cadrul unor seri de film, de exemplu. Aici, oamenii pot să stea fie o oră și să socializeze, fie o zi, iar pentru cei care nu vor să piardă nicio zi departe de acest loc, cercetașii pun la bătaie diverse tipuri de abonamente.

    Când întreb de unde are bani o organizație non-profit să închirieze și să amenajeze un asemenea spațiu, Irina glumește și spune că cercetașii fac bani din vânzarea de prăjituri. „Pe lângă asta, mai avem diverse colaborări cu Primăria și Consiliile Județene. Banii provin din sponsorizări pe care le primim prin bunăvoința părinților și a prietenilor cercetașilor. De asemenea, firmele pot redirecționa 2% din impozit către Organizația Națională Cercetașii României, iar în iarnă avem o acțiune care se numește Ordinul Cadoului Fermecat, care are loc în mai multe orașe din țară, când exploratorii (liceenii cercetași) împachetează cadourile oamenilor în mall-uri, contra unor donații”.

    Taxa de acces în Scout House folosește la plata chiriei pentru spațiu, aprovizionarea cu bunătăți şi, nu în ultimul rând, la susținerea financiară a activităţilor. În timpul sesiunii, studenții care se trezesc prea târziu ca să prindă loc la bibliotecă, beneficiază de reducerea taxei pentru o zi, care este de 15 lei.

    Foto: scouthouse.ro

    Jamboreea Scot House

    Scout House este mai mult decât o anticafenea. Este un proiect născut la inițiativa unor tineri cu spirit voluntar și antreprenorial, care oferă societății clujene un spațiu versatil, în care își poate valorifica timpul și ideile.

    Foto: Pagina de Facebook Scout House

    Anul 2017 se anunță a fi extrem de aglomerat pentru cercetașii clujeni, întrucât, pe lângă programele de educație non-formală pe care le desfășoară și organizarea Festivalului Luminii, care a devenit deja o tradiție, aceștia vor participa și la RoJam 2017, o tabără internațională despre care Irina Georgescu spune că este „o jamboree (cuvânt african care s-ar traduce prin întâlnirea triburilor), unde vom aduce, în același spațiu, în Cristian, județul Brașov, 1500 de tineri din toată Europa, care vor petrece împreună 10 zile, în care vor descoperi atât zona, cât și diverse activități pe care le poți face în natură”.