Fotografii cu locurile abandonate ale Clujului

    Întotdeauna m-au fascinat locurile abandonate. Toți le vedem așa, vai de capul lor: câte un geam spart și aia e. Dacă intri, însă, poți observa că sunt locuri timeless și au câte un strop de culoare.

    1. Drumu-i lung, depresia-i mare

    Primul loc e undeva în capătul Mănășturului, pe lângă pădurea Făget. Din capătul liniei de bus, mai este un drum destul de lung până la restaurantul Roata. De acolo, faci chiar prima la stânga pe un poduleț amărât și mergi tot înainte. Privind locul, mă gândeam că poate Bacovia și Edgar Allan Poe s-ar fi bucurat (ha) puțin de peisajul mohorât.

    2. Spitalul abandonat

    Tot în capătul Mănășturului, vis-a-vis de stația Bucium, e un spital abandonat undeva prin anii ‘90. Cel puțin asta am reușit să aflu eu despre una dintre cele mai mari clădiri abandonate din Cluj. Mi s-a părut foarte palpitant să aflu dacă în atâta amar de loc găsesc pe cineva cu care să schimb o vorbă. Norocul nu a fost de partea mea, dar măcar am cutreierat un loc în care s-ar fi putut salva vieți cândva.

    3. Îți trebuie ceva curaj pentru locurile astea

    Al treilea loc pe care l-am ales e undeva prin zona Gării. Treci un poduleț și mergi printre niște blocuri până ți se dă peste cap toată orientarea în spațiu. Urcasem sus să trag niște poze și dintr-o dată am auzit un hârâit venit de la cineva sau ceva căruia nu-i prea convenea prezența mea pe acolo. Nu am putut sta prea mult.

    4. Printre haite și uzine

    Zona asta e foarte aproape de Bulevardul Muncii și se numește CUG. Pe aici găsești foarte multe clădiri/structuri abandonate, dar din păcate e plin de câini. M-am gândit să mă duc cu o halcă de carne, dar după asta ar fi venit toți pentru mai mult.