Paul Mureșan sau „Ninja”, cum îl cunosc apropiații, face street-art și este artist tatuator de peste 5 ani. A dat facultatea de arhitectură pe arta stradală și a înlocuit creionul cu aparatul de tatuat, iar acum simte că face cu adevărat ceea ce îl reprezintă.
https://youtu.be/P0Sivu18uEk
Primele „înțepături”
La 20 de ani și-a făcut primul tatuaj, unul minimalist: o foarfercă urmând traiectoria unei linii punctate în jurul încheieturii de la mâna stângă. Atunci și-a dat seama că ar vrea să își coloreze tot corpul. L-a cunoscut pe Paul Coțoc, un tatuator din Bistrița. Stând alături de el aproape 3 ani, Ninja a învățat tot ce știe în materie de tatuaje și nu numai. I se spune Ninja pentru că e „cel mai colorat ninjalău. Skillu’ de la pereți și din tattoo vreau să ajungă la level de Ninja”.
Dezvoltându-și îndemânarea, a decis să încerce ceva diferit, așa că a plecat în Anglia, la Manchester. Acolo, a lucrat, pentru o scurtă perioadă de timp, la saloane precum Manchester Ink. și Studio 95. Nu realiza proiecte mari, însă, în zilele bune, ajungea și la 11 clienți pe zi. A fost o experieță plăcută, dar nu a durat mult. A plecat în Danemarca, iar apoi în Germania. „Asta a fost prima mea interacțiune cu un salon și cu munca ce se depune cu adevărat acolo; am învățat ritmul lucrurilor.” Întors la Cluj, la începutul lunii ianuarie a acestui an, Paul a mers la BAS Tattoo. Salonul căuta artiști rezidenți. „Le-a plăcut cum lucrez și mie mi-a plăcut colectivul, așa că am rămas. Mă simt bine aici”
Mărturisește că, după ce a renunțat la arhitectură, totul trebuia să se schimbe în viața lui. „Am luat-o de la zero. Odată ce m-am apucat de tatuaje, am luat-o de la început complet, eu, ca ființă pe pământ: ce însemnă ceea ce vreau, ce înseamnă viitorul și prezentul meu. Mi-am schimbat soft-ul.” În luarea acestei decizii au fost multe alte lucruri implicate: deprimări personale, constrângeri și frământări care trebuiau să fie rezolvate. Părinții au fost dezamăgiți, dar, cu timpul, situația s-a schimbat în bine. „Acum sunt foarte mândri de mine. Încet-încet, le-am făcut introducerea în lumea tatuajelor și ceea ce presupun ele, iar concepția lor s-a schimbat. Mama chiar s-ar lăsa convinsă să îi fac un tatuaj.”
Un om cu tatuaje ascunde un trecut interesant
Amintirile despre cariocile colorate și primele încercări de a crea desene asemănătoare cu cele din comic books sunt încă vii în memoria lui Paul. Acela a fost începutul, și, ca orice început, a fost dificil, însă partea cea mai bună a reprezentat-o faptul că totul nu era decât o joacă. Nu trebuia să deseneze bine sau corect, ci o făcea dintr-o dorință naivă, care avea, însă, să se transforme peste ani în cea mai mare pasiune. „Îmi povesteau părinții că îmi luam carioci și mă desenam pe picioare în timp ce stăteam pe oliță. În poziția aia, cu pantalonii în vine, era singurul loc în care mă puteam desena stând jos. Apoi, începând cu vârsta de 5-6 ani, luam comic books și reproduceam ceea ce vedem în acele desene.”
Lăsând deoparte cariocile și creioanele colorate, adolescentul a devenit interesat de matematică, dar și-a păstrat dragostea pentru artă. În timpul liceului, aceste două lucruri la care excela au reprezentat, atât în opinia părinților, cât și a celor din jurul lui Paul, exact ce îi trebuia pentru un viitor de succes. „Îmi mergea mintea la matematică și la desen și, automat, având aceste două lucruri native, toată lumea mi-a sugerat arhitectura: acolo se fac bani, acolo se construiesc cariere, iar viitorul îți este asigurat.”
S-a decis să încerce. Nu era convins, dar a mers mai departe. Anul întâi de facultate nu a fost rău. Intrase la buget, iar părinții erau mândri, însă Paul nu se simțea deloc satisfăcut cu ceea ce făcea. După o discuție în familie, ai lui l-au sfătuit să nu abandoneze. Era de-abia primul an, iar lucrurile ar fii putut să se schimbe. Impulsionat de acest îndemn, Paul a continuat să studieze arhitectura. Ajuns în anul doi, a coborât de la buget la taxă. Atunci, mai mult ca niciodată, nu se regăsea în acel mediu. „Mi-am dat seama că eu investesc banii părinților într-o facultate care nu îmi place și care nu îmi oferă niciun viitor, în condițiile în care nu mă atrăgea ceea ce făceam. Mi-am pus întrebarea: Dacă mie îmi place să desenez, cum aș putea scoate bani din asta? Acela a fost momentul în care am decis să mă retrag de la facultate și să mă axez pe domenii care ar putea da rezultate mult mai fiabile și mult mai rapide, și acestea erau tatuajele și street-art-ul.” Așa a și făcut. A ales un drum nou.
Corpul meu – jurnalul meu, Tatuajele mele – poveștile mele
Mai mult decât dragostea pentru ceea ce face, pentru Paul contează cum îi face să se simtă pe oamenii din jurul lui, în special pe clienți. Spune că ceea ce îl motivează este mulțumirea celor care pleacă proaspăt tatuați și îi apreciază cu adevărat munca. „E un lifestyle pe care mulți și-l doresc: să ajungă în punctul în care să facă ceea ce le place și să fie plătiți pentru asta. Dar, ceea ce e și mai important e încrederea pe care ți-o acordă oamenii. Asta mă stimulează cel mai mult.”
De asemenea, interacțiunea dintre artist și client contează. „Imaginea îți va rămâne cu gust bun pe viață dacă ai o relație bună cu artistul, dar dacă el nu pune dedicare în munca lui, asta o să se vadă. O să rămâi cu un gust amar. Depinde foarte mult de curajul oamenilor. La urma urmei, îți iei angajamentul pe viață că îți va plăcea o imagine pe care o selectezi la un moment dat, dintr-un anumit punct de vedere.”
Simpla prezență a oamenilor cu tatuaje le trezește unora teamă. Cu toate acestea, vina nu le aparține deloc lor. E o chestiune ce ține de ambele părți. „Nu poți vedea ceva bun într-un om dacă nu ești deschis să vezi acel lucru. Dacă ești închis și te limitezi doar la imagine, esti în inferioritate față de acel ceva, te lași blocat de ambalaj. Oamenii se tem de necunoscut. Este o chestiune de trecere a pragului. După ce ai depășit acea barieră, poți să spui: Salut!”
Când l-am întrebat despre semnificațiile din spatele propriilor tatuaje, Paul mi-a răspuns: „Pe spatele meu se află 20 de ani de minciună.” Cei 20 de ani reprezintă perioada mai întunecată a vieții lui, o perioadă de constrângeri și nemulțumiri personale. „Tot ce am fost eu până la 20 de ani îmi e desenat pe spate, sub forma multor minciuni, a multor măști, anturaje, idei greșite și oameni apropiați, care poartă sau nu o mască spre binele cuiva.” Totul s-a schimbat când a refuzat să mai trăiască în felul acela, decizând că merită un viitor mai bun. Atunci, spune că s-a eliberat de toate frustrările și toate minciunile trecutului. A fost cel mai mare pas pe care l-a făcut în viață. Tatuajul de pe spatele lui e un proiect în derulare. De asta, cel puțin deocamdată, Paul a decis să îl țină departe de privirile altora.
Acum, uitându-se în trecut și retrăind unele momente, Paul mărturisește: „În modul cum accelerau lucrurile atunci, cred că m-aș fi autodistrus. 20 de ani făcusem ceea ce voiau ații, apoi am făcut ce am vrut eu. Decizia de a mă schimba a fost una bună. Nu regret nimic din ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii 6 ani.”
