Zilele acestea se desfășoară Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang și am vrut să aflu cum s-a schimbat, de-a lungul timpului, unul dintre cele mai urmărite sporturi de la această competiție, ski-ul alpin. Am stat de vorbă cu Dan Cristea, fost schior de performanță și cel mai bine clasat român din istoria probelor olimpice de schi alpin. Dan Cristea este cunoscut pentru stilul său unic de coborâre și pentru grija și atenția cu care pregătește noile generații de schiori ai României.
Dan Cristea / sursă foto: jurnalul.ro
Considerat cel mai bun schior al României, deținător a celei mai bune clasări din istoria schiului alpin românesc la o Olimpiadă de Iarnă și deținător a 26 de titluri naționale, Dan Cristea s-a născut la Bușteni, în data de 2 februarie 1949. A preluat pasiunea pentru schi de la unchii lui, după cum povestește chiar el: „Îi urmăream cum schiază, noi am fost foarte apropiați. M-a atras și pe mine acest sport. La 7 ani am primit prima mea pereche de schiuri. Erau din lemn și când am sărit de două, trei ori pe ele, s-au rupt. Unchii mei mi-au cumpărat primele mele schiuri adevărate.”
Vorbește cu emoție despre prima sa olimpiadă, cea de la Grenoble din 1968. „Aveam 19 ani și am ieșit pe locul 25 la proba de slalom și locul 9 la combinată. Atunci se făcea combinata din cele 3 probe, Coborâre, Slalom și Slalom Uriaș, nu era Super G. A fost o nebunie, nimeni nu se aștepta să termin atât de bine din moment ce veneam dintr-o țară exotică în schiul alpin de performanță. Cu toate astea, îmi aduc aminte că a fost o experiență interesantă, nu neapărat prin prisma concursului unde, într-adevăr am avut emoții cât amintirea de la al doilea antrenament. A fost o căzătură destul de spectaculoasă, nu periculoasă. În orice caz, casca mi-a plecat de pe cap, era plină cu zăpadă la ceafă, un ski mi s-a înfipt cu vârful în pârtie, un altul cu coada. Problema era că la antrenamente, după 30 de secunde de când pleca cel de dinainte pleca și următorul și era periculos pe acea porțiune, dar nu au fost probleme.”
După 50 de ani, niciun alt român nu a reușit să egaleze performanța olimpică reușită de Dan Cristea. Cu toate acestea, actualul antrenor privește cu încredere viitorul schiului alpin din România și crede cu tărie că ar putea exista sportivi care să egaleze performanța sa olimpică sau chiar să o depășească: „În mod normal ar putea exista sportivi care să depășească acel rezultat. Acum au condiții mult mai bune. Probabil sunt unii care au și susținere financiară. Pe vremea mea era o susținere din interior puternică. Mai greu era să obținem valută pentru a pleca la competiții sau la etape de pregătire. Generația pe care o avem acum a fost în câteva campuri de pregătire finanțate de Federația Internațională de Sporturi de Iarnă. Selectează mai mulți schiori din țările exotice pentru sporturile olimpice de iarnă iar aceștia fac tabere de pregătire cu niște antrenori italieni de top. Asta i-a ajutat mult să se dezvolte de-a lungul timpului.”
Dan Cristea (stânga), alături de Gigi Vulpe și Virgil Brenci / foto: pagina personală de Facebook
Fiind un sportiv încă cunoscut în rândul pasionațiolr de schi alpin din România și nu numai, Dan Cristea a avut o ascensiune puternică prin munca proprie, dar și cu puțin ajutor din partea austriecilor. Poate că fără ei, fostul schior nu ar fi avut rezultatele pe care le-a avut. „Am avut un mare noroc că în anii 70 s-a făcut o relație cu Austria. Atunci era o modă ca fiecare putere mare în schi să își ia în pregătire sportivi exotici. S-a făcut o reciprocitate, ei venind în 1970 și 1971 pentru pregătirea de vară pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sapporo, din 1972, la Neptun ,unde le-au fost asigurate toate condițiile. Prin acest parteneriat, noi mergeam undeva în toamnă la Kaprun, la pregătire cu ei. Eu mergând binișor, am fost luat pe lângă tehnicienii austrieci și am făcut pregătire cu ei. Am stat acolo 3 ani. Beneficind de aceste turnee de pregătire, mi-a crescut foarte tare psihicul. Parteneriatele astea nu prea mai există acum.”
Dan Cristea (dreapta jos) alături de colegii săi, la Neptun, în 1971 / foto: pagina personală de Facebook
Dan Cristea spune că evoluția schiului alpin s-a bazat în mare parte pe evoluția materialelor și pe tehnologizarea disciplinelor olimpice: „Sporturile olimpice s-au schimbat în primul rând din punct de vedere al materialelor și, de multe ori, nu e un lucru bun. Văd că se tot schimbă dimensiunile schiurilor, în funcție de viraje. De exemplu, nu mi se pare normal ca un schior de slalom de aproape 2 metri să fie condiționat să meargă pe schiuri de 1.55. E greu pentru el, zici că merge pe patine. Virajul la o probă de coborâre era foarte greu, trebuia să mergi foarte pe coadă ca să îți derapeze schiul în așa fel încât să prinzi virajul. Acum schiurile fiind mai scurte, schiorii iau virajele mult mai pe muchi și mult mai rapid. E foarte solicitant acum, chiar asta este discuția: fabricanții de schiuri impun dimensiunile și designul schiurilor și ei, finanțând Federația Internațională. Totul a devenit foarte comercial, asa s-a pierdut spiritul olimpic după părerea mea.”
Dan Cristea (dreapta) alături de Gigi Vulpe și Dorin Munteanu / foto: pagina personală de Facebook
Cu o oarecare resemnare, dar în același timp cu un glas categoric, fostul sportiv spune că „alegerea între educație și sport ducea spre un drum foarte clar. Nu le puteai combina. Erai automat înscris la un club sportiv care aparținea de armată și de acolo, după retragere puteai ocupa diverse funcții.”
Se spune că orice schior sau pasionat de sport alpin se regăsește într-un schior de performanță, fie ca tehnică, fie ca nebunie în execuție sau ca stil unic. „E greu de zis cine a fost favoritul meu. Mie mi-au plăcut mereu schiorii francezi, dar cel mai mult pot spune că mi-a plăcut Alberto Tomba. Din generația mea era Gustav Toeni, tot din Italia. Era un schior complet, nu era specializat pe vreo probă. La vremea aia erau câțiva schiori compleți. Mi-a plăcut Tomba pentru că el era din sudul Italiei, nu avea nicio treabă cu partea de nord. Poate i-a plăcut lui toată treaba asta cu schiul, probleme cu banii nu aveau pentru că părinții erau bogați, dar și-a urmărit pasiunea și a reușit. De Ingemar Stenmark iarăși mi-a plăcut. El era mai mic decât mine cu vreo 7 ani. Îmi plăcea stilul lui. A fost un concurs la un moment dat, îmi aduc aminte: eu am terminat pe locul 2 și el a terminat undeva pe locul 6. A fost o victorie foarte mare pentru mine, dar, bineînțeles, el era doar la începutul carierei.”
Dan Cristea / foto: schi-romania.blogspot.ro
Chiar dacă a înaintat în vârstă, stilul său de coborâre a rămas unic și imposibil de copiat. Dan Cristea, la 68 de ani, poate fi văzut pe pârtile de schi din România organizând competiții naționale și de juniori, susținând tinerii care vor să facă sport, ajutând Federația Română de Schi Alpin să găsească talente.
