de Anastasia Mateiuc
Cum e să fii student la arte? Cum e să alegi un domeniu pe care mulți oameni poate îl consideră simplu șicare nu este „de viitor”? În timp ce lucrează la un desen pentru anatomie, Raluca Drețcaru îmi povestește, cu entuziasmul unei persoane îndrăgostite de munca ei, cum stă treaba cu alesul unei cariere în domeniul artei. Raluca este în anul l la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, la Fotografie-Video-Procesare computerizată a imaginii.
Fotografia este pasiunea cea mai mare a Ralucăi, însă nu a fost și prima ei dragoste. A făcut 15 ani de karate, iar antrenor i-a fost chiar tatăl ei. Despre karate spune că a format-o într-o persoană temperată și a fost, la un moment dat, modul prin care își putea descărca emoțiile. În liceu, a descoperit că îi place și teatrul, așa că s-a alăturat unei trupe de teatru de liceeni, Drama Club.
„Cât am fost în Drama, am învățat să lucrez în echipă, să coordonez oameni și să cos perdele”, spune Raluca râzând. Îndemânarea și atenția ei pentru detalii au făcut-o să se numere printre oamenii de bază când venea vorba de costume și decor. Mereu s-a implicat la realizarea costumelor de scenă, atât cu idei și sugestii, cât și practic – mai ales că în acea perioadă voia să dea la UNArte, la Design Vestimentar.
A făcut gimnaziul la Liceul de Artă din Botoșani, la secția de desen, însă, înainte să intre în clasa a IX-a, s-a gândit că ar trebui, totuși, să se concentreze pe un domeniu mai sigur, din care să facă bani. Nu știa exact care ar putea fi acel domeniu, dar a dat la mate-info, la Colegiul Național „A.T. Laurian”. A durat doi ani până să își dea seama că nu poate face ceva ce nu îi place, ceva ce nu îi solicită creativitatea și care nu o lasă să se exprime. Din clasa a XI-a, a revenit la Liceul de Artă, unde urma să se pregătească de admiterea la UNArte.
Raluca a început să cocheteze cu fotografia încă din primul an de liceu, mai ales fiindcă era tot o formă de artă vizuală, la fel ca pictura. A început prin a-și face autoportrete în camera ei și așa s-a descoperit și pe sine, în timp ce descoperea fotografia.
„Într-a IX-a, am început să-mi fac mie poze, că numai eu știam cum ar trebui să le fac ca să iasă într-un anumit mod, adică să mă fac pe mine să arăt bine. Îmi știam unghiurile și cum ar trebui să stau în fața camerei. Dar abia în a XII-a mi-am dat seama că mă pricep să fac asta și că nu sunt doar niște poze, că sunt chiar fotografii”, povestește Raluca.
Așa s-a decis să dea la facultate la Cluj, la Foto-Video.
Când a început să-mi vorbească despre fotografie și despre toate lucrurile noi pe care le învață la facultate, am simțit că se bucura să împărtășească cu mine pasiunea ei. Ralucăi îi place să fotografieze tot ce o înconjoară și, de când a ajuns la facultate, încearcă toate tipurile de fotografie, ca să își dea seama care o reprezintă mai mult. E de părere că nu trebuie să fii profesionist în toate stilurile de fotografie, ci să ai unul în care să te regăsești.
„Facultatea m-a făcut să încerc lucruri pe care nu le-aș fi încercat, cum ar fi filmatul și montajul video, și mi-am dat seama că e mult mai puternic să te exprimi printr-o serie de cadre, decât printr-o singură imagine. Iubesc fotografia, dar filmatul îmi dă mai multă libertate. Pot vizualiza dinainte să ma apuc de filmat ceea ce vreau să surprind și deja leg cumva cadrele în mintea mea.”
Și fotografia pe film a fost ceva cu totul nou pentru Raluca. Și-a luat recent un aparat și abia a apucat să tragă două filme. „E altceva cu filmul. Trebuie să setezi tu aparatul și să speri că ai făcut o poză bună din prima. Nu se compară cu telefonul, sau chiar cu aparatul digital, unde poți să faci douăzeci de poze pe care le vezi imediat. Mai schimbi filtrul, mai faci încă 5 poze, până îți iese una care îți place.” Partea ei preferată la fotografia pe film e așteptarea. „Până se termină filmul, ca după asta să îl developez, uit ce fotografii am mai făcut. Și îmi place sentimentul ăla, când mă uit la poze și îmi aduc aminte ce am văzut și cum m-am simțit în momentul ăla, când am surprins cadrul respectiv.” Prin fotografiile sale, Raluca vrea să le arate oamenilor cum vede ea ceea ce o înconjoară – de la oameni, până la cele mai ignorate detalii sau obiecte – ce îi atrage ei atenția și ce lucruri crede că ar trebui să fie observate de mai multă lume.
Despre meseria de fotograf spune că vrea să experimenteze, să se implice în mai multe tipuri de proiecte care țin de artele vizuale și că îi este greu să aleagă acum un dream job. „Adevărul e că trebuie să mai faci și lucruri care nu îți plac câteodată, ca să câștigi și ceva bani. De exemplu, să faci fotografii la nunți e cam lame, dar e și ăsta un mod de a te provoca să fii mai bun în ce faci.”
„Inspirația vine de multe ori pe nepusă masă”, a mărturisit. Un profesor de-al ei i-a sfătuit pe ea și pe colegii ei să își noteze orice gând interesant le vine, așa că și-a propus să țină mereu la ea un carnețel și un pix, în caz că îi vine vreo idee, dar încă nu a reușit să își facă un obicei din asta.
Raluca are un sfat pentru oricine începe să lucreze într-un anumit domeniu sau care încearcă să își găsească drumul în viață explorându-și o pasiune: „Dacă există chiar și zece oameni cărora chiar le place ce faci și te susțin, mi se pare că deja ai succes și că merită să muncești în continuare.”
