Nu e niciun secret că teatrul nu este prima alegere a românilor când vine vorba de consumul de artă. Tinerii, deși poate suna surprinzător pentru majoritatea oamenilor, sunt o mare parte din acea categorie care susține teatrul și care va continua să îl țină în viață și pentru generațiile următoare. Chiar dacă teatrul este subapreciat în România, concurența la admiterile facultăților de teatru din țară este destul de ridicată, semn că există și că o să existe mult timp de acum înainte interes și pasiune pentru arta teatrală.
Ana Baciu este studentă în anul II la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj, la secția Actorie. Deși este o fire excentrică, spontană și care preferă schimbarea, există un lucru în viața ei care nu s-a schimbat niciodată: decizia ei de a deveni actriță.
Pe când unii nu se pot decide la ce facultate să dea nici cu trei zile înainte de Bac, și poate nici în anul II nu sunt convinși de decizia lor, Ana descrie hotărârea ei într-un mod foarte simplu: „Am decis să dau la teatru în clasa a IV-a. Într-o după-amiază, m-am dus la mama și i-am spus: vezi că o să dau la actorie. Și asta a fost. De atunci, tot am mers înainte pe treaba asta.” Primii pași înspre cariera ei de vis a început să îi facă încă din copilărie. În clasa a IX-a, a intrat în trupa de teatru a liceului. Chiar dacă, la început, frica de eșec și frica de penibil aproape au oprit-o pe Ana din drumul ei, contactul treptat cu colegii de scenă – care i-au devenit repede prieteni – și mersul la festivaluri cu trupa au ajutat-o să își învingă temerile și să progreseze în direcția în care și-a dorit ea.
În Botoșani, orașul ei natal, teatrul este o activitate populară printre tineri. Tocmai de asta sunt mai multe trupe pentru liceeni. Există chiar și două festivaluri de teatru naționale, organizate anual în Botoșani, pe timpul cărora orașul întinerește vizibil și devine un mic colț de rai pentru adolescenții pasionați de artă. Sala Casei Tineretului este pe jumătate plină de adolescenți când actorii Teatrului „Mihai Eminescu” au spectacol. Să ai primele contacte cu teatrul într-un astfel de mediu este, consideră Ana, destul de încurajator.
Chiar dacă susținerea din partea celor apropiați a fost mai „șubredă” la început, pe parcurs, când Ana s-a făcut remarcată prin dedicarea și carisma ei pe scenă, a devenit clar pentru toți cunoscuții ei că Ana merita tot suportul lor. „Stau bine la capitolul susținere și sfaturi. Am primit susținere de la familie, iar sfaturile au venit din toate părțile, chiar dacă am vrut, chiar dacă nu”, spune Ana râzând.
Prima oară când a avut rol principal a fost în clasa a XI-a, când a fost Piggy, într-o adaptare după Împăratul muștelor, spectacol pe care l-a jucat cu trupa ei. În acea perioadă, a muncit mult pentru a evolua și pentru a contura un Piggy cât mai bun și cât mai credibil, dar era și foarte încântată că avea ocazia să facă asta. A primit și aprecierile cuvenite după acest rol. Colegii ei de școală și de trupă, profesorii, oamenii pe care i-a întâlnit la festivaluri, cu toții erau impresionați de felul cum interpreta Ana un băiețel cercetaș și tocilar, ținta glumelor copiilor naufragiați pe insulă cu el. Își amintește că de câteva ori s-a întâmplat să vină cineva uimit la ea după spectacol să îi spună: „Nu m-am gândit nicio clipă că ești fată!”, iar Anei i se părea foarte amuzant și, în același timp, flatant.
„Cu toate că de când am decis să dau la actorie, din clasa a IV-a, am zis că voi da la UNATC, m-am răzgândit în vara clasei a XI-a, după ce am cunoscut la un festival de teatru o fostă studentă a profului meu, Miklós Bács, care mi-a zis, printre altele, că proful ține foarte mult la grup. Asta m-a convins să dau la Cluj.” În 2017, când a dat Ana la Cluj, concurența a fost destul de mare: au fost 7 candidați pe un loc.
Unica alegere a Anei a fost teatrul. De la bun început. Nu și-a propus niciodată să caute o meserie sigură, pentru că nu ar fi făcut-o cu plăcere. Deși este pasionată de teatru, știe că meseria de actor vine cu riscurile ei și îi e frică de statul pe tușă. „Să reușești ca artist în România cred că e o chestie pe încercate.”
A studia actoria înseamnă multă muncă, atât fizică, cât și psihică, deoarece, pe lângă învățatul teoriei artei teatrale și stăpânirea unor tehnici actoricești, sunt foarte importante cunoașterea de sine și relația cu propria persoană.
„Am descoperit la mine un soi de răbdare și de rezistență, stând cel puțin 12 ore la școală, mai ales în sesiune. E obositor să ai un program așa lung, dar în același timp simți că lucrezi și te îndrepți spre ceva concret”, explică Ana.
Ea mărturisește și că, fiind abia în anul II de facultate, nu simte încă vreo evoluție pe plan profesional, dar e convinsă că va veni curând ziua în care va fi mândră de ceea ce a reușit să facă. „E o perioadă cam primejdioasă pentru mine să definesc succesul, pentru că nu știu ce înseamnă. Cred că e atunci când ajungi să fii mulțumit cu treaba pe care o faci.”
Ana lucrează, în prezent, la spectacolul pe care îl pregătește cu clasa ei pentru examenul din semestrul al II-lea. Repetițiile abia au început, iar spectacolul – construit pe baza operelor lui Shakespeare – nu are încă un titlu. Ea a fost distribuită în rolul Ioanei D’Arc. În liceu, era foarte prezentă și implicată și mereu îi plăcea să se joace și să adauge câte ceva personajului ei, pentru a-l contura mai bine. Pentru ea, repetițiile erau ca reprizele de joacă ale zilei. Se putea exterioriza și bucura de faptul că are ocazia să încerce gesturi sau expresii noi, însă acest lucru era posibil și datorită atmosferei relaxate și libertății de care ai parte când ești într-o trupă de adolescenți.
Din exterior, poate părea că, la facultate, lucrurile stau altfel, că atmosfera de lucru e mai încordată, iar indicațiile scenice sunt mult mai precise, pentru că se urmărește formarea unor viitori profesioniști. Ana spune că tocmai pregătirea unor viitori profesioniști constă în încercări și greșeli – la fel ca în orice alt domeniu, de altfel. Chiar și la facultate, repetițiile înseamnă o serie de căutări și de tatonări, iar Ana e la fel de încântată de această joacă pe cât era și în liceu. Pe lângă entuziasmul ei de a face ceea ce iubește, nu pot trece neobservate siguranța ei în fiecare mișcare pe care o face și încrederea pe care o are în drumul pe care și l-a ales.
Până își va termina Ana studiile și va ajunge să lucreze ca actor profesionist, va continua să spere ca arta și cultura să înflorească în România, dar va și contribui la acest scop, făcând ceea ce și-a dorit dintotdeauna.
Potrivit „Barometrului de consum cultural” din 2015, 24% dintre români consideră cultura ca fiind “nu prea importantă” şi 63% din populaţia României nu merge niciodată la teatru.
Același studiu, actualizat în 2017, arată că publicul spectacolelor de teatru participă, în medie, de 3 ori pe an la acest tip de activitate culturală.
