Cine s-ar fi gândit că poți participa la o expoziție de fotografie, dar fără fotografiile propriu-zise? Sună ca un concept nou și cât se poate de interesant. Mergi la expoziție, nu vezi fotografiile, dar citești poveștile lor și, inspirându-te din ilustrațiile care vin la pachet cu poveștile, poți să le recreezi sau să le retrăiești și să le vezi, până la urmă, cu ochii minții.
Muzeul Fotografiilor Nefăcute s-a deschis joi la Cluj-Napoca și mai poate fi vizitat până duminică, 26 mai 2019, la White Cuib, pe strada F.D. Roosevelt nr. 2/1. La această expoziție, fotografii Mircea Albutiu, Laura Bâlc, Nicu Cherciu, Tiberiu Crișan, Dorel Găină, Cristian Ioan, Rareș Ion, Raed Krishan, Marius Mariș, Julius Paul, Roxana Petrean, Soós Attila și Loránd Vakarcs spun poveștile unor fotografii pe care nu au reușit să le facă, fie pentru că
au pierdut momentul, fie pentru că subiectul a refuzat să fie fotografiat sau aparatul nu a reușit să surprindă exact frumusețea momentului, așa cum a fost văzut în realitate.
Ilustrații în loc de fotografii
Singurul element vizual care poate transpune privitorul în momentul fotografiei sunt ilustrațiile lui George Roșu, care explică astfel conceptul acestei expoziții: „Cu mult înaintea fotografiei, desenul și pictura îi țineau locul. Mai întâi la portrete, apoi la peisaje și scene. Cele mai multe portretizări și lucrări de dinaintea fotografiei erau parțial după natură, parțial imaginate de artist. Ceea ce am făcut noi la Muzeul Fotografiilor Nefăcute a fost să combinăm partea imaginată cu cea reală, văzută de fotograf, doar că le-am combinat în sens invers. Fotograful doar s-a uitat și apoi și-a notat, iar eu, pe post de ilustrator, am inventat imaginea, pornind de la câteva detalii din povestea fotografului.”
Cât despre implicarea sa personală în astfel de proiecte, ilustratorul adaugă: „Desigur, au mai existat astfel de inițiative încă de la apariția fotografiei. Am mai făcut și eu asta în 1997. Acolo îmi imaginam fotografii imposibil de făcut și le descriam în text. Am mai inventat și niște polaroide desenate prin 2012, ba chiar am ținut și un workshop de polaroide desenate.”
Despre timing, cu fotografii „nefăcutelor”
Ideea acestei expoziții ridică un semn de întrebare: cât de important este timing-ul perfect când vine vorba de fotografie? Câțiva dintre fotografii care participă la expoziție cu poveștile „capturilor” lor nerealizate au și găsit o explicație pentru importanța sincronizării fotografului cu subiectul și au explicat cum poate aceasta să influențeze rezultatul final.
Julius Paul, unul dintre fotografi, spune: „Mi se pare foarte, foarte important să surprinzi momentul propice într-o fotografie. Bineînțeles, asta este ca un fel de loterie, pentru că, pe lângă faptul că trebuie să aștepți momentul să se întâmple sau să fii omul potrivit la momentul potrivit, trebuie, în același timp, să gândești compoziția, să vezi de unde vine lumina, să surprinzi momentul într-un punct maxim, astfel încât fotografia finală să spună, într-adevăr, o mie de cuvinte. De multe ori însă, cred că momentul potrivit este foarte greu de surprins, tocmai pentru că trebuie să ții cont de toate aspectele tehnice dintr-o fotografie. De aceea, foarte multe dintre imaginile pe care le vedem pe internet sau în expoziții sunt <<regizate>>. Practic, se recreează un moment pe baza altui moment văzut anterior.” Fotograful a adăugat și că are multe alte povești despre fotografii nefăcute: „Pot să spun că fac fotografii mentale în fiecare clipă, văd în jurul meu o grămadă de lucruri care mi se par interesante.”
Roxana Petrean, de asemenea fotograf participant la vernisaj, e de părere că timing-ul e totul, când vine vorba de această artă vizuală: „Oricât de <<perfectă>> ar fi o fotografie din punct de vedere tehnic, o alta, realizată la timing-ul bun, chiar și cu telefonul, o bate pe prima la fundul gol. Momentul e totul. Acea secundă de la începutul unui apus, o privire neregizată a unei mame asupra copilului, lovirea mingii înainte de gol, toate creează o anumită emoție. Până la urmă, timing-ul aproape perfect exact la asta se rezumă, la a accentua emoția și a o face mai ușor de
perceput”. Totodată, spune Roxana, fotografii vânează acel moment aproape de perfecțiune, dar de foarte multe ori el apare întâmplător, atunci când nu cauți ceva anume, ci, practic, el te caută pe tine. Fotografului îi rămâne doar să aibă la el aparatul sau telefonul și să fie „pe fază”.
„Pentru mine, planning-ul este un element cheie, care poate duce la rezultate bune, însă trebuie și puțin noroc la mijloc. De fapt, cred că diferența dintre un cadru bun și unul excepțional este dată de noroc. Mai sunt și alți factori care pot duce la un timing bun, cum ar fi nivelul la care fotograful își cunoaște aparatul, experiența lui vizuală sau dexteritatea. În orice caz, trebuie să existe un echilibru între toate elementele astea și așa cred că poți avea un timing bun pentru o fotografie reușită”, explică fotograful Cristian Ioan.
Pentru el, ca fotograf, deși sincronizarea cu subiectul este crucială, există și alte aspecte care fac o fotografie să fie, într-adevăr, bună: „Mai sunt două elemente ce țin de perspectiva de viață, aș putea spune: clișeul și gândirea critică. Codul din perspectiva unicității cadrului. De exemplu, pot ieși în Parcul Central să fotografiez rațe sau mă pot duce să fotografiez ceva ce nu toată lumea pozează sau ceva ce nu este neapărat confortabil. Pe de altă parte, gândirea critică ajută fotograful să pună povestea pe subiect sau, mai bine, subiectul în poveste. Și aici depinde foarte mult de experiența de viață. Eu, de exemplu, când am fost cu Serviciul European de Voluntariat în Austria, pozam case, pentru că mi se păreau super fain aranjate. Oamenii de acolo mă întrebau ce văd așa interesant la ele. Un alt exemplu este cel al fotografierii oamenilor străzii. Sunt multe subiecte abordate în același fel. Ăsta este motivul pentru care am adus în discuție clișeul și gândirea
critică.”
Tiberiu Crișan, fotojurnalist și fotograf de eveniment, susține și explică de ce timing-ul este decisiv în fotografie: „Unii fotografi găsesc cadrul potrivit și pândesc acolo ore în șir pentru ca, la un moment dat, să se întâmple ceva în acel cadru. Imaginați-vă: fotograful de sport, defazat de momentul crucial al confruntării, ratează golul, ratează finish-ul atletului. Ori fotograful de natură, care nu e pe fază în momentul optim din punctul de vedere al luminii, clipa în care norii s-au aliniat pe gustul lui, soarele e domolit și pleacă dincolo de orizont. Nici fotojurnalistul nu ar trimite redacției fotografiile cele mai reprezentative pentru povestea lui dacă nu ar simți cel mai bun moment pentru click. Momentul în care protestatarul are pumnul ridicat în aer și toți cei din jurul lui sunt la fel de tensionați.” Amintind, pe de altă parte, de cadrele create și aranjate de mâna omului, Tiberiu Crișan își completează viziunea despre fotografie: „Fotograful-regizor e scutit de acest risc. De exemplu, fotograful de produs ori cel de amenajări interioare pun lumina așa cum doresc, ei aranjează lucrurile în cadru, care este, în general, static, încremenit. Reușita imaginii depinde foarte puțin în aceste situații de “timing”. Similar, într-o ședință foto indoor, cu un model profesionist, momentul decisiv – eventual ratat – poate fi reluat de nenumărate ori, în aceleași condiții.” Pentru a evidenția importanța surprinderii momentului potrivit, fotograful adaugă: „Gândiți-vă însă, dintre toate imaginile memorabile pe care ni le-a lăsat istoria fotografiei, în câte dintre ele a contat timing-ul perfect?”.
Fotograful Mircea Albuțiu descrie, din experiențele trăite în special prin fotografia făcută în interiorul Operei din Cluj, cât de mult contează pentru el să rezoneze cu subiecții săi și să surprindă momentul perfect într-o poză: „În 2011 am început un proiect personal de studiu al vieții dansatorilor. Îmi place să văd acești artiști în diferitele ipostaze înainte de a intra în scenă, în spectacol, astfel încât îi urmăresc la studii, în pauze, în cabina de machiaj, în culisele Operei. Deseori apelez la intuiție când doresc să surprind fotografic o anumită imagine, construită în minte, înainte de a declanșa. În acele cazuri, am deja făcute toate setările legate de diafragmă, timp de expunere, încadrare pe un anumit fundal și trebuie să aștept momentul decisiv, când în acel cadru se întâmplă ceea ce îmi doresc. Și uneori se întâmplă să am acel noroc și să declanșez în momentul potrivit.”
Astfel, de multe ori, o fotografie reușită presupune să se afle omul potrivit la locul potrivit, în momentul potrivit, timing-ul perfect fiind unul dintre aspectele esențiale în fotografie. Ceea ce, pe moment, poate a părut un eșec pentru cei 13 fotografi participanți, a devenit un subiect frumos și inovator de expoziție, unde vizitatorii își pot imagina cadrele pe care ei le-au pierdut sau, mai bine zis, pe care aparatele lor le-au pierdut.
Poveștile fotografiilor nefăcute rămân la White Cuib până în seara de 26 mai, dar expoziția continuă și la TIFF, în perioada 31 mai – 9 iunie, la subsolul Casei TIFF, pentru cei care o ratează zilele acestea.
