Nu este nici un fel de secret că românii sunt foarte creativi și au soluții pentru orice. În anul Centenarului, protestele au fost la ordinea zilei în țară și mai ales la București. De ce? Ei bine, unii se plâng că au ieșit alții pentu un litru de ulei și un kilogram de făină, împachetate într-o găleată frumos colorată.
Cu toate acestea, atunci când există posibilitatea de a schimba ceva o dată la 4 sau 5 ani, prin vot, povestea stă puțin altfel. Statisticile arată că la ulimele alegeri naționale din 2016, prezența la vot a fost de doar 39.5% din totalul cetățenilor români cu drept de vot (TVR). Protestele nu vor ajuta România mai mult decât faptele concrete, și anume votul.
La nivel european, situația este asemănătoare. Numărul tinerilor care merg la vot este în scădere. În acest scop, s-a înființat proiectul „De data asta votez”, în toate țările Uniunii Europene, inclusiv România.
La noi în țară, acest proiect a fost implementat prin intermediul World Youth Alliance Romania, cu prima filială la Cluj Napoca și la scurt timp după, la Iași. Până în momentul de față, acesta este proiectul cu cea mai mare amploare, din acest motiv este în colaborare cu BIPE (Biroul de Informare al Parlamentului European) și nu numai.
Această idee există la nivel european, dar lucrurile decurg diferit în fiecare țară. În plan național, acest proiect se desfășoară în 3 etape:
- Campania de informare; aceasta se desfășoară prin completarea de către oameni cu drept de vot a unor chestionare privind dolențele avute de cetățeni, urmând ca acestea să ajungă pe agenda europarlamentarilor.
- Conferințe la nivel național; acestea au avut loc în orașele în care se află cele două filiale din România, mai exact în zilele de 17 și 19 aprilie la Iași și respectiv la Cluj. La aceste evenimente, invitați din spectrul politic au fost puși față în față cu cetățenii care voiau să afle mai multe despre alegerile europarlamentare.
- Workshopuri; acestea au rolul de a aduce la cunoștință în rândul tinerilor cât de decisiv este votul și de ce este atât de important să își execute acest drept. Acestea vor avealoc și după alegerile de pe 26 mai.
Despre ambele conferințe se poate spune că au avut un impact răsunător, iar cei prezenți la eveniment au fost mulțumiți de eveniment. În ambele zile au participat un număr total de 10 invitați.
Coordonatorul proiectului din Cluj-Napoca, Justinian Leșinschi, a vorbit despre acest proiect și ce înseamnă el.
Justinian poate fi clasificat drept un patriot. Acesta își vede viitorul în țara în care s-a născut, România, și ar face orice îi stă în putere pentru a ajuta la dezvoltarea ei. Totodata, el este și un mare susținător al UE. Din acest motiv a frecventează cursurile la Facultatea de Studii Europene și s-a implicat în proiectul „De data asta votez”, unde este coordonatorul principal.
La nivelul Uniunii Europene există un val de eurosceptism,cauzat de brexit. Mulți oameni, inclusiv români, nu mai cred în viitorul Uniunii, sau cred că se va destrăma curând. În legătură cu această problemă, Justianian afirmă că „Uniunea Europeană este o structură puternică și bine închegată.”
UE a ajutat foarte mult la dezvoltarea României din 2007 și inclusiv până în prezent, în opinia lui. Fondurile europene sunt o resursă de care, el crede, că ar trebui să profităm mai mult ca popor și sunt o metodă bună de dezvoltare la nivel național.
Situația din ultimii ani la nivel național i se pare cel puțin penibiă. Nu consideră că protestele stradale au un sens din moment ce lumea nu merge la vot. Fiecare cetățean major ar trebui să își exercite dreptul de a vota.
„Nu poți să stai acasă atunci când trebuie să îți îndeplinești datoria de cetățean. Nu e poți aștepta la o schimbare, dacă nu te implici.”
În opinia lui, ieșitul în stradă este inutil. „Vocea noastră, a cetățenilor, este importantă o dată la patru sau cinci ani, atunci când mergem la vot.” Justinian suține că exercitarea dreptului de a vota este foarte importantă, ”cineva oricum o să ia salariile de europarlamentari, de aceea este important să trimitem oameni capabili.” Nemulțumirile cetățenilor sunt cauzate doar de lipsa de implicare.
Legat de educația politică în școli, Leșinschi crede că acest lucru trebuie îmbunătățit. Tinerii nu știu ce ar trebui să facă un europarlamentar, cine ne conduce, ce rol are președintele și așa mai departe. Aceste lucruri trebuie să facă parte din viața tinerilor, deoarece ei constituie viitorul. Ar trebui să știe cui și când să se plângă, să știe că vocea lor contează.
Pe data de 26 mai, speră că acest program va ajuta la creșterea procentului de tineri care merg la vot pentru alegerile europarlamenatre.