Povestea bine-cunoscutului personaj Disney, Aladdin, s-a întors pe marile ecrane pe data de 24 mai. „Aladdin” este adaptarea live action a filmului animat cu același nume, apărut în 1992.

Cu toții suntem conștienți că adaptările filmelor animate nu sunt întotdeauna cele mai reușite, iar când vine vorba de un film clasic Disney, cum este Aladdin, așteptările sunt extrem de mari.
Fiind o mare fană a filmelor Disney clasice, am fost destul de reticentă să vizionez acest film, deoarece mă temeam să nu fiu dezamăgită. Dar, vizionându-l, am descoperit că păstrează, într-o mare proporție, povestea originală.
Aladdin spune povestea unui hoț ce se îndrăgostește de o prințesă și care face tot posibilul pentru a se putea căsători cu aceasta.
Filmul esteregizat de către Guy Ritchie, cunoscut pentru filme precum Sherlock Holmes, Revolver sau The Man from U.N.C.L.E. Rolurile principale le revin actorilor Mena Massoud, care îl interpretează pe Aladdin, Naomi Scott, care o joacă pe prințesa Jasmine, iar în rolul duhului din lampă îl regăsim pe Will Smith. Antagonistul poveștii, vizirul Jafar, este interpretat de Marwan Kenzari.
Aladdin conține toate elementele unui film reușit, acțiune, dramă, comedie, iar elementele care țin de genul fantasticului însuflețesc acțiunea. Deoarece filmul este o adaptare a clasicului Disney, Aladdin este potrivit pentru toate categoriile de vârstă. Atât copiii care vizionează pentru prima dată filmul, cât și adulții care cunosc deja povestea vor urmări cu sufletul la gură aventurile hoțului devenit sultan.
Aladdin, alături de companionul lui, maimuța Abu, își duc veacul furând din piața ținutului Agrabah. Aflată în piață, Jasmine intră în bucluc, dar Aladdin o salvează și astfel se creează o legătură între cei doi. Între timp, vizirul sultanului, Jafar, află de dorința lui Aladdin de a se putea căsători cu prințesa și o exploatează pentru a-și atinge propriile scopuri. Astfel, Jafar îl convinge pe Aladdin să intre în peșteră pentru a recupera lampa fermecată. Aladdin găsește lampa și rămâne uimit când din ea iese un duh magic, care îi asigură îndeplinirea a 3 dorințe.

Naomi Scott reușește să dea viață unei protagoniste feminine puternice. Spre deosebire de alte prințese Disney, precum Albă ca Zăpada sau Frumoasa Adormită, Jasmine nu se mulțumește cu statutul de prințesă. Ea își dorește să devină sultană, pentru a putea asigura bunăstarea și prosperitatea ținutului Agrabah. De aceea, Jasmine îi refuză pe prinții care vin să o ceară în căsătorie, considerând că ea ar putea fi o conducătoare mai bună pentru supușii ei. Jasmine își dovedește dragostea pentru apropiații ei când acceptă să se căsătorească cu Jafar, pentru a-l opri pe acesta din a-i face să sufere.

Scenele comice ale filmului îl au în prim plan, în cea mai mare parte, pe Duh. Deși e destul de ciudat să îl vezi pe Will Smith albastru și cu partea de jos a corpului lipsă, Duhul reușește să anime atmosfera în orice situație prin replicile sale amuzante, la care, recunosc, am râs mai mult decât trebuia.
Scenele intense de urmărire, cum ar fi cea în care Aladdin și Jasmine zboară pe covorul magic, pentru a scăpa de Iago, ajutorul antagonistului, sunt accentuate de efectul 3D al imaginii. Astfel, simți că iei parte la acțiune și stai îngrijorat pentru a afla cum se termină urmărirea.
Decorul și costumația personajelor sunt elemente care ilustrează perfect perioada și locația unde are loc acțiunea. Astfel, urmăritorii sunt transpuși în lumea de poveste a Arabiei.


Numerele muzicale scot filmul din monotonie, surprinzând stările personajelor și transmițând urmăritorilor energia scenelor. Un exemplu este scena în care Jasmine, sătulă să primească ordine, decide să își susțină părerile cu voce tare și face acest lucru printr-un cântec puternic, plin de sentimente reprimate.
Soundtrack-ul filmului păstrează câteva dintre piesele muzicale originale ale filmului apărut în 1992, lucru ce adaugă un aer de nostalgie.
Recomand filmul pentru amatorii de filme Disney, pentru nostalgici sau pentru cei care doresc să vizioneze un film plin de aventură, presărat cu momente comice și elemente magice.