Grupul sud-coreean Black6ix a concertat în București în fața fanilor români, care îi așteptau încă din 2018. A fost un show complet:coregrafii dinamice, voce live, interacțiuni cu fanii. A fost un alt concert K-Pop care i-a lăsat pe iubitorii genului să își dorească să vadă mai mult.
K-Pop-ul reprezintă muzica pop provenită din Coreea de Sud și a devenit un adevărat fenomen mondial. Artiștii K-Pop au ajuns să strângă sute de milioane de vizualizări pe YouTube, să aibă vânzări în toate colțurile lumii, să concerteze în fața a zeci de mii de oameni în afara Asiei. Popularitatea genului a fost ajutată foarte mult de evoluția internetului, astfel încât acum se pot auzi hituri K-Pop la radio chiar și în România.
Black6ix face parte din marea masă de grupuri K-Pop.Trupa a debutat în 2017 și este formată din șase membri: Taeyoung, Ziki, JongWoon, Yong Seok, Yey și The King. Au mai susținut concerte în Japonia, Malaezia și Brazilia, însă în 2019 au ajuns pentru prima oară în Europa. Au concertat în Budapesta, Sofia și București, România fiind ultima oprire din turneul ,,The Black Pearls Tour”.
Sala Mare a Palatului Național al Copiilor a fost neîncăpătoare pentru sutele de fani, dornici de o experiență de neuitat.
Concertul a fost deschis cu cea mai nouă compoziție muzicală a trupei, Swamp of Despair. Vocea publicului se aude tare peste difuzoare, bucuria mulțimii fiind prea mare pentru a fi înnăbușită. În câteva secunde, toată sala era în picioare, cu lightstick-uri roșii aprinse. Mulți au deschis repede telefonul pentru a înregistra momentul sau pentru a face livestream pe Instagram. Scena era umplută de lumină albastră și fum de aceeași culoare. Țipetele entuziasmate ale fanilor nu s-au oprit pe tot parcursul piesei, volumul crescând atunci când coregrafia devenea mai complexă.
Show-ul a continuat cu mișcări de dans dinamice și voci puternice. Fanii au cântat împreună cu trupa, transformând amfiteatrul într-o petrecere imensă.
Unul dintre cele mai apreciate momente a fost când traducătoarea a anunțat că este vremea unui joc. Fiecare membru va alege o persoană din public, va trage la sorți un bilețel, pe care este scrisă o acțiune, iar cei doi vor trebui să facă ceea ce scrie pentru perechea lor. Astfel, șase fani norocoși, cinci fete și un băiat, au fost aleși pentru a urca pe scenă. Pe tot parcursul jocului, publicul chicotea, iar uneori rămânea cu gura căscată și ochii mari, neclipind. Fan service-ul oferit de Black6ix a fost pe placul fanilor români: serenada, momentele de dans și cu îmbrățișări au ținut publicul atent și cu siguranță nimeni din sală nu s-a plictisit în cele 10 minute cât a durat activitatea.
Special pentru acest turneu, Black6ix au pregătit și trei coveruri, și anume Idol, al fenomenului global BTS, Love Shot – un hit al grupului sud-coreean EXO și Moves like Jagger, Maroon 5. Fanii au fost plăcut surprinși de momentele speciale pregătite și au continuat să îi susțină vocal, cu foarte multă energie. Efectele luminoase țineau ritmul pieselor și la fel făceau și fanii români, care nu au dezamăgit nici acum, cântând vers cu vers, împreună cu muzica din difuzoare.
În timpul unui moment rap, fanii din primele rânduri au crezut că a început o scurtă ploaie de vară, deoarece câțiva membri ai grupului au aruncat cu apă în public, o practică des folosită pentru a angrena audiența.
Se părea că membrii Black6ix și-au luat rămas bun și au părăsit scena. După minute bune de scandări neîntrerupte ale fanilor, deși se auzea muzica, scena rămânea în întuneric. S-au aprins luminile din sală. Membrii trupei se plimbau printre rândurile cu fani în delir. Nu s-au putut mișca foarte ușor, fiind blocați de zeci de admiratori, însă au reușit toți să urce pe scenă după ce au uimit din nou sala cu această surpriză.
La cântecul definal, băieții au venit la marginea scenei, au dat mâna cu fanii, au luattelefoane din public și și-au făcut selfie-uri cu ele. Concertul s-a încheiatîntr-o notă veselă, energică.
În afară de concert în sine, au mai fost momente în care Black6ix au putut fi văzuți. Înainte de concert, o parte dintre fani au putut asista la repetițiile trupei. A fost o întrevedere relaxată, cu membrii trupei venind aproape de marginea scenei, făcând cu mâna mulțimii și oferind momente unice pentru publicul restrâns. Posesorii anumitor categorii de bilete au avut ocazia să se îmbrățișeze cu membrii trupei, să facă fotografii, să bată palma cu ei, să primească un poster semnat sau să facă un selfie cu propriul telefon, împreună un membru al trupei. În ciuda oboselii, artiștii au fost foarte comunicativi, chiar și cu bariera lingvistică dintre ei și fani. Nu au fost puțini cei care au plâns de emoție, după ce s-au văzut față în față cu cei pe care îi admiraseră pe scenă cu o oră înainte.
Fanii au organizat și un flashmob special pentru membrii trupei, un colaj muzical și coregrafic al pieselor lor, înainte de concert. La sosirea artiștilor, prima reacție a fanilor a fost să tacă; o liniște curioasă, după care fanii au început să scandeze numele trupei. Spre uimirea tuturor, linia dansatorilor a fost completată de Black6ix, care au fost foarte fericiți să danseze alături de fani.
O concluzie cuprinzătoare este greu de scris, luând în considerare multitudinea de activități, emoții și agitația care a definit ziua concertului. Totuși, reacțiile de bucurie, care nu au încetat odată cu oboseala și orele târzii spun că povestea concertului din turneul The Black Pearls a fost una frumoasă, greu de uitat. Black6ix au câștigat respectul fanilor români, dând dovadă de profesionalism în tot ceea ce au făcut. Desigur, și faptul că recent au postat o fotografie purtând ii tradiționale românești le-a câștigat un loc în inima fanilor.