Cei trei bogatîri de la Cernobîl

Bogatîr (bogatâr, rus. Богатырь)= Personaj masculin cu însușiri ideale din folclorul rus; erou cavaler din Rusia medievală

Preludiul

Primele ore ale zilei de 26 aprilie 1986 sunt anunțate nu de un orologiu, ci de două explozii. Un exercițiu simplu se transformă într-o situație de panică, iar mai apoi într-o urgență națională. Brigada de pompieri din orașul Pripet este mobilizată în totalitate, iar autoritățile Uniunii Sovietice se îndreaptă spre centrala nucleară pentru a controla traficul și oamenii din zonă. Operatorii centralei intră în alertă maximă. Ceea ce tocmai se întâmplase nu era cu putință.

Reactorul 4 explodase.

Doi muncitori au fost uciși instant de explozia care a dislocat capacul de 1000 de tone al reactorului. Pompierii din Pripet au fost sprijiniți de brigăzile din Cernobîl, din Kiev și din Poliske, iar după 6 ore lungi, aceștia au reușit să stingă incendiile cauzate de explozia reactorului. Poliția militară începe să devieze traficul din zonă și închide orașul Pripet. Nimeni nu pleacă, nimeni nu intră.

În miezul zilei de 27 aprilie, Pripet este evacuat și se stabilește o zonă de excluziune de 10 km. 53.000 de persoane sunt evacuate în doar 3 ore și 30 de minute. Fumul iradiat purtat de vânt contaminează o mare parte din estul Europei: de la Minsk la Chișinău. Tehnicieni, ingineri, militari, pompieri și chiar și civili sunt aduși să contribuie la efortul de conținere și stopare a dezastrului. Inconștienți sau neinformați despre pericolul invizibil care înconjura centrala, personalului de urgență i-a fost atribuit un nou termen: lichidatori.

O misiune sinucigașă

Este vineri, 2 mai 1986. A trecut aproape o săptămână de la explozia inițială. Deși reactorul nu a fost încă izolat, zona de excluziune a fost extinsă la 30 km în jurul centralei și evacuată în întregime. Focul din reactor încă arde, și va continua să ardă pentru următoarele două zile.

Reactorul intrase în colaps nuclear, temperatura ajungând la 1200 grade Celsius. Grafitul și molozul au început să fie topite de nucleu, formând corium, o „lavă” radioactivă, care topea podeaua reactorului. Sub reactor se afla bazinul de răcire, care se presupunea a fi gol, însă după încercările pompierilor de a stinge incendiul inițial, în acesta se aflau peste 18 milioane litri de apă. Dacă „lava” ar fi topit baza reactorului și ar fi intrat în contact cu apa din bazin, reacția ar fi cauzat o explozie termică de 200 de ori mai mare decât cele de la Hiroshima și Nagasaki și ar fi distrus Kiev și Minsk, iar întreg continentul European ar fi devenit nelocuibil.

Asta s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi intervenit trei lichidatori curajoși. Deși povestea lor a luat diferite forme de-a lungul timpului, două variante asemănătoare s-au păstrat: cea popularizată de media și alți lichidatori care au participat; și varianta reală, relatată chiar de către unul dintre cei trei.

Astfel, trei lichidatori – Valeri Bezpalov, Alexei Ananenko și Boris Baranov – s-au oferit voluntari pentru a goli bazinul subteran. Cei trei erau conștienți de faptul că misiunea în care se angajaseră era una sinucigașă și că dacă nu vor muri înecați, atunci vor muri în chinuri mai târziu din cauza Sindromului Acut de Iradiere. Echipați cu costume de scafandru și cu o singură lanternă, aceștia au intrat în subsolul de acces al bazinului, care era inundat cu apă iradiată. Lanterna lor s-a defectat la scurt timp după ce au intrat, așa că au orbecăit printr-un labirint de țevi, valve și moloz pentru a găsi valva care deschidea ecluza bazinului. În cele din urmă aceștia au găsit valva și au reușit să golească bazinul.

• 

• 

În varianta populară a poveștii, cei trei lichidatori erau doi ingineri și un soldat care au realizat pericolul pe care îl reprezenta bazinul, așa că s-au scufundat în subsolul de acces, care era complet inundat. Lanterna lor s-a stins, așa că au înotat pe sub apă până când au ajuns la valvă. Aceștia au murit la câteva zile după misiunea lor din cauza supraexpunerii la radiații, iar trupurile lor au fost închise în sicrie de plumb și îngropate în ciment, ca restul lichidatorilor.

(când a spus că i s-a oferit posibilitatea de a refuza misiunea) Dar cum aș fi putut face una ca asta, când eu eram singurul din schimbul de muncă care știa unde era valva?

– Alexei Ananenko, 15 mai 1986

Totuși, Alexei Ananenko relatează o variantă puțin diferită a misiunii lor. Conform spuselor acestuia într-un interviu cu TASS, presa sovietică, pe 15 mai 1986, cei trei erau ingineri la centrala nucleară, Boris Baranov fiind supraveghetorul schimbului de muncă. Comisia de Control le-a încredințat misiunea de a goli bazinul, oferindu-le și posibilitatea de a refuza misiunea, însă Alexei Ananenko era singurul care cunoștea unde în subsol se afla valva respectivă, astfel că s-a oferit voluntar, urmat de cei doi colegi ai săi. Cei trei erau conștienți de riscuri. În subsol apa era până la genunchi în mare parte, doar unele secțiuni fiind complet inundate. Lanterna lor s-a defectat, însă picase pe una dintre țevile care ducea la valvă, așa că aceștia s-au ghidat după ea.

Când lanterna a picat pe o țeavă, ne-am bucurat. Țeava ducea la valvă.

-Alexei Ananenko, 15 mai 1986

După ce au deschis bazinul, aceștia s-au întors la suprafață, unde au fost întâmpinați cu aplauze și urale de către colegii lor. Dintre cei trei, Alexei Ananenko și Valeri Bezpalov sunt încă în viață și au continuat să lucreze în domeniu până în 2015, iar Boris Baranov a murit în urma unui atac de cord, în 2005.

Cei trei s-au expus unor cantități imense de radiații, similare cu cele la care s-au expus primii pompieri din seara zilei de 26 aprilie, apa fiind însă un scut puternic împotriva radiațiilor din subsol. La acele radiații, viața unui om era redusă la doar câteva zile, câteva zile pline de durere în care toate celulele din corp erau distruse, toate organele încetau să funcționeze iar venele și arterele se dizolvau. Și totuși, conștienți de toate acestea, s-au oferit oricum.

Ani mai târziu

În jur de 600.000 de persoane au contribuit la efortul de control al dezastrului și securizare a centralei, din care 54 au murit în primele zile, din cauza supradozei de radiații. Deși radiațiile și precipitațiile radioactive au afectat și încă mai continuă să afecteze Europa și pe o parte din locuitorii ei, eroismul celor trei bogatîri a prevenit un dezastru mult mai înfricoșător  și au salvat zeci de milioane de vieți de la o moarte cruntă.