Sasha, Saku, Cătă, Cri, Roxi, Blanky și Merry – într-un cuvânt, Moonstone – sunt șapte tineri uniți de aceleași hobby-uri, dansul și iubirea pentru K-Pop. Sunt un grup de cover din Cluj-Napoca, își doresc să împărtășească pasiunea lor și să ajungă cât mai departe în acest domeniu.
Trei dintre membrii de acum se cunoșteau de dinaintea formării trupei. Sasha le-a convins pe Saku și Merry să înceapă să predea coregrafii K-Pop și așa s-au pus lucrurile în mișcare.
El spune că a creat class-urile ca să ofere un mediu pentru cei care ar vrea să învețe dansuri K-Pop, dar care nu doresc să transforme asta într-o prioritate, ci să să se distreze și să socializeze.
De atunci numesc micul colectiv, format împreună cu cei care vin la cursuri, Waves. Termenul vine de la Hallyu Wave, care este denumirea folosită pentru popularitatea globală a produselor media provenite din Coreea de Sud. A fost ales și pentru simplitate, nefiind un termen complicat și, totodată, pentru că la class-uri „vine cine vrea, când vrea”. Waves înseamnă valuri, iar ei au legat traducerea de faptul că valurile sunt schimbătoare și au asemănat cu ele libertatea de a participa sau nu la cursuri.

„Sasha chiar s-a stresat să fie totul ok, cu organizare, cu prețuri. Era aranjat tot pe foaie. L-am ajutat și noi, restul. Am luat ce experiențe aveam noi cu class-uri și am încercat să organizăm Waves, ca și cum ne-ar plăcea nouă dacă ar fi să participăm la așa ceva.” a spus Merry.
Sasha își dorea să participe la concursuri și să se dezvolte în dans, așa că a creat alte două trupe înainte de aceasta, însă au fost eșecuri. Experiența aceasta l-a învățat să ia decizii mai bune și astfel a hotărât să lucreze cu oameni care vin la class-uri.
„Am văzut că vin oameni faini și talentați și am dat audiții. Cătă și Blanky au fost printre cele admise, apoi ele le-au adus pe Roxi și pe Cri, erau colege de facultate.” a spus Saku.
Alegerea numelui a fost o parte importantă a identității lor ca grup și spun că a durat destul de mult. În final, Cătă a găsit o descriere a pietrei lunii, o piatră prețioasă, folosită ca talisman. Spun că au ales acest nume pentru misterul asociat cu el și pentru că reprezintă „o călătorie interioară de a aduce în lumină propriile secrete ascunse.”
Oficial, grupul s-a format pe 9 martie 2018, dată foarte apropiată de concursul național de cover K-Pop, care se desfășoară anual în București. Înainte de finală,participanții trimit un video de prezentare, executând o coregrafie. Toate sunt încărcate pe YouTube și urmează o perioadă de vot din partea publicului. Șansele de a ajunge în finala din capitală depind foarte mult de popularitatea online și în cadrul comunității românești de K-Pop. Moonstone erau un grup foarte nou, format cu doar câteva luni înainte de votul online, deci nu erau foarte cunoscuți.
„Eram speriați și nu știam ce să credem până în ziua cânds-au dat rezultatele. Ne gândeam că sunt șanse, dar nu puteam spune exact.” a spus Roxi.
Coregrafia aleasă pentru concurs necesita 7 membri, iar ei tocmai adăugaseră un nou membru la cei 6 deja existenți. Au divizat coregrafia pe părțile care se potriveau cel mai bine cu personalitatea, energia și atitudinea fiecăruia.
Le-a fost dificil să învețe coregrafia cu un grup așa nou format. Este nevoie de sincronizare, pozițiile pe scenă se modifică mereu, și faptul că nu se cunoșteau foarte bine îngreuna situația. Totuși, consideră că ambiția a fost un factor-cheie în mobilizarea lor.
„Am început să postăm pe Instagram, pentru a ne face audiență. Știam că o să ne înscriem ca grup nou în concurs și că nu știa lumea de noi. Am postat bloopers și alte momente din spatele camerei, pentru a ieși în evidență. Eram neexperimentați și necunoscuți, deci faptul că ne-am calificat a venit ca o surpriză.” a zis Cri.
Nici la București drumul nu a fost fără obstacole. Au fost depunctați pentru că au făcut un intro la prestație, intro care în filmulețul de prezentare nu exista. Știau încă de dinainte de jurizarea finală că vor fi depunctați, însă l-au păstrat, fiind siguri că nu au șanse la locurile fruntașe.
De aceea, rezultatul final a fost o surpriză și mai mare. Din 8 echipe prezente, au ajuns pe locul 4, cu tot cu depunctare.
„După ce au anunțat locul 7, ziceam între noi, pregătiți-vă, că noi urmăm. Dar nu am fost chemați. Nu am fost chemați nici pentru locul 5. Ne uitam unii la alții și nu ne venea să credem. Am fost foarte fericiți pentru locul 4, trebuia să ne filmeze cineva ce mult râdeam!” și-a reamintit Merry.
Acest rezultat i-a determinat să continue și să țintească tot mai sus.
În prezent, continuă să țină class-urile săptămânale, în fiecare duminică. Componența trupei a avut puțin de suferit, întrucât Sasha este plecat în Marea Britanie pentru facultate, iar Blanky este accidentată. Totuși, își păstrează energia și ambiția de a deveni din ce în ce mai buni.
Pe viitor, își doresc să câștige concursul național de cover K-Pop, să evolueze ca dansatori și perfomeri și să dezvolte comunitatea Waves.