Paul Tudor Turc este un ceasornicar din Cluj care și-a descoperit această pasiune încă de la vârsta de șaptesprezece ani. În prezent are 28 de ani și a reușit să își formeze propria afacere în domeniu.
„O activitate în afara facultății”
Inițial, Paul nu și-a propus să devină ceasornicar. A fost student în cadrul Facultății de Teologie și și-a dorit o carieră în domeniul preoției. A făcut și un master la aceeași facultate. Doar că pasiunea pentru ceasuri avea să îi modifice planurile de viitor, întrucât ceasornicăria nu a fost văzută doar ca pe o plăcere, ci și ca pe o metodă de a-și procura venituri: „Fiind student, doream să mai am o activitatea în afara facultății, să mai am un ban în buzunar în plus, pe lângă ce aveam deja”.
Sub supravegherea unui maistru, Paul a început să cunoască din ce în ce mai multe despre ceea ce presupune ceasornicăria. La început i-a fost destul de greu, însă pasiunea l-a făcut să vadă doar aspectele pozitive ale meseriei: „După ce am întâlnit un domn, el m-a făcut să mă îndrăgostesc mai mult, nu neapărat de ceas ca instrument de măsură a timpului, ci și de modul în care se poate lucra la el, la demontare, la montare. Și am rămas fascinat peste ani pentru stilul de lucru și eleganța sa. Îi sunt foarte recunoscător și acum pentru că m-a inițiat”.
Totul a pornit de la curiozitate: „Sunt fascinat de mecanisme și de complexitatea lor. Am fost curios și am început să desfac câteva. După am încercat să le asamblez la loc.” Când a realizat că are cunoștințele de bază, la care s-au adăugat și îndrumările maistrului, Paul a început să creeze ceasuri, nu doar să le repare: „La început făceam singur ceasuri de la 0. Și acum mai fac, dar în ediții foarte scurte și limitate”.
„Eu n-am vrut să mă opresc doar la reparații”
Meseria de ceasornicar este destul de complexă, însă ceea ce execută cel mai des Paul sunt reparațiile, reviziile, înlocuirea bateriilor pentru ceasurile electronice, schimbatul de curele sau alte elemente ce țin de brățări.
În ceea ce privește ceasurile mecanice, la ele trebuie făcută o revizie periodică, ce presupune demontare, curățare, spălare, ungere, asamblare. „Eu n-am vrut să mă opresc doar la acest nivel al ceasornicăriei, ci am visat tot timpul să produc un ceas de la 0, nu un ceas electronic, ci unul mecanic. Am și reușit. Mi-au fost admirate și de câteva personalități atât din țară, cât și din străinătate. Au fost foarte apreciate”. Paul a avut o perioadă de stagnare în ceea ce privește producția, dar își dorește să o reia cu forțe mai mari și cu mai multă dăruire cât mai curând.
Cele de bază pentru un ceas
Într-un ceas găsești: roți, arcuri, punți. Sunt componente care țin de mecanism. Cele care țin de carcasă sunt: geamul, carcasa în sine, brățara ori cureaua și multe alte componente. În total, sunt foarte multe piese componente. Cele enumerate anterior sunt elemente de bază la un ceas mecanic.
Mecanismul ceasului depinde extrem de mult de complexitatea acestuia. La un ceas electronic, spre exemplu, sunt întâlnite, din nou, carcasa, învelișul, bateria, care e inima ceasului și, iar, roți, angrenaje și tot ceea ce ține de mecanism. În plus, față de ceasul clasic, apare partea electronică. „Depinde de complexitatea și de funcțiile ceasului, pentru că sunt unele care nu arată doar ora, ci arată și data, zilele săptămânii. Există și ceasuri cu repetiție. În funcție de numărul bătăilor știm cât e ora. Un mecanism de ceas variază pe o axă de la simplu la extrem de complex”.
Pentru a crea sau repara ceasurile, Paul are nevoie de o recuzită generoasă: șurubelnițe, pensete, tot felul de mandrine (=microclești cu care se prind anumite piese pentru a se repara, prelucra), clești, tester de presiune, tester de precizie, mașină de curățat, mașină de curățat cu ultrasunete, prese, mașini de polizat, strunguri, freze, CNC-uri (ultimele trei țin de partea de producție). Pentru reparații ai nevoie de strung, dar de freză și CNC, nu.
Ustensilele și aparatele sunt accesibile din punct de vedere fizic, dar nu și din punct de vedere financiar. O pensetă poate să ajungă și la 100 euro. Un set de șurubelnițe poate să coste și 500-600 euro. „Am nevoie de foarte multe scule. Nu mă opresc niciodată din a-mi cumpăra scule și din a-mi dota atelierul. Deși am scule multe, iar asta implică și dezavantaje pentru că, de altfel, am stricat și mulți bani. Și stai uneori și te întrebi pe ce dai banii? Dar sunt și avantaje pentru că mă ajută să-mi fac treaba și repede și ușor și calitativ. Se găsesc și scule, instrumente mai ieftine, dar se observă calitatea deficitară”.
„Exact așa îl știam eu, așa îl avea și bunica”
Cele mai dificile reparații sunt cele care au anumite piese rupte sau chiar lipsă. În aceste situații, ceasornicarul trebuie să deducă ce funcție a avut piesa respectivă, neavând o schiță a mecanismului. El trebuie să își imagineze rolul piesei lipsă, să o deseneze și să înceapă să o construiască: „Eu zic că de acolo începe ceasornicăria. Pentru mine, complexitatea e atunci când mecanisul nu funcționează, din motivele amintite, iar tu trebuie să vii cu piesele în cauză, să le confecționezi sau să le cumperi, dacă ai de unde. La ceasurile vechi de o sută de ani nu găsești piesele, spre deosebire de cele noi. Acolo ești nevoit să produci tu piesa”.
La polul opus al dificultății se află reparațiile simple. Sunt efectuate și cel mai des. Ele constau în înlocuirea curelelor sau bateriilor ceasului.
În ceea ce privește costurile reparațiilor, ele depind de funcțiile ceasului, complexitate, timpul de lucru alocat, piesele care trebuie reparate. Paul a observat că o persoană care ține cu adevărat la un anumit ceas și îl ține pentru valoarea sentimentală, nu neapărat materială, de multe ori nu mai ia în calcul prețul. „Ideea e că persoana vrea să-și vadă ceasul funcționând. Eu mă încarc cu energie pozitivă în momentul în care văd clientul că zice „WOW! Exact așa îl știam eu, așa îl avea și bunica”. Atunci ai satisfacția meseriei tale în totalitate: când vezi că îi dai viață ceasului atât din punct de vedere esthetic, cât și tehnic. Atunci atingi vârful satisfacției profesionale”.
De-a lungul carierei sale, Paul s-a confruntat cu stuații delicate, însă a încercat să privească partea pozitivă a lucrurilor. I s-a mai întâmplat să îi sară o piesă din pensetă și să stea să o caute ore întregi, în speranța că o va găsi: „Umblu pe sub masă și pe sub toate lucrurile câte le am aici, câte jumătate de zi cu lanterna și cu mătura… Și le găsesc după ce am comandat altă piesă identică și am reparat ceasul. Le găsesc după câteva zile, într-un loc în care nici măcar nu mă gândeam c-a sărit. Uneori, se întâmplă să faci cercetări arheologice pe sub masă, în patru labe”.
„Nu știu dacă o să renunț vreodată la ceasornicărie pentru altă meserie”
Ceasornicăria este o meserie din care se poate trăi decent, după părerea lui Paul: „Nu ajungi să îți construiești palate din banii câștigași, dar duci o viață decentă. Și din orice faci, eu zic că poți să trăiești, atât timp cât o faci bine și cu drag”.
Deși programul de lucru este destul de solicitant, de la ora 09:00 până la 16:00 în fiecare zi, Paul nu poate spune că a avut vreo zi în care să se ducă cu groază la serviciu. „Îmi iau un concediu de două săptămâni vara și în rest sunt la muncă, deși nu depind de nimic și aș putea să fiu mai liber. Dar îmi place ceea ce fac. Sunt cerut de clienți și nu-mi permit să lipsesc sau să abandonez ceea ce fac”.
Deși au trecut aproape zece ani de când este ceasornicar, Paul încă își vede meseria ca fiind cea mai atractivă dintre toate: „Nu știu dacă o să renunț vreodată la ceasornicărie pentru altă meserie. Și preoția e frumoasă. Între timp mi-am descoperit și pasiunea pentru aviație. Dar ceasornicăria e lucrul care pe mine m-a fascinat. A fost prima mea interacțiune cu clienții, cu ceea ce presupune un job, cu primii bani câștigați. De asta probabil sunt și atât de îndrăgostit de ea după zece ani de meserie.”
