Familia care păstrează vie arta olăritului

    La 14 kilometri de Baia Mare, în satul Cărbunari, se află o fărâmă de tradiție. Aici, familia Chira și-a deschis un atelier-expoziție cu obiecte din lut, confecționate chiar de ei.

    Vasile și Ica spun că olăritul le curge prin vene, deoarece fac parte din a patra generație de olari a familiilor lor.

    Din dorința de a avea un spațiu extins unde să își desfășoare activitatea, cei doi s-au mutat din Baia Mare în Cărbunari, unde și-au construit o casă, pe care au transformat-o într-un atelier-expoziție. Aici, cei doi confecționează, în fiecare zi, diferite obiecte din lut, pentru a le vinde iubitorilor de tradiție sau de obiecte obținute prin lucru manual.

    Inclusiv exteriorul casei este un rezultat al talentului lor, pereții fiind vopsiți manual de către Ica și fiind decorați cu obiecte din ceramică lucrate de cei doi soți.

    Expoziția cuprinde obiecte confecționate de Vasile și Ica, dar și obiecte tradiționale, moștenite de la bunicii lor.

    Pasiunea pentru olărit – moștenire de familie

    Ica a crescut într-o familie de olari, și deși spune că nu era prea îndemânatică, picta de mică obiectele confecționate de părinții ei.

    „Eu eram mai mult cu muzica, cu dansul. Sora mea, în schimb, era foarte talentată la pictură. Prin exercițiu, am reușit și eu să îmi dezvolt abilitățile. Olăritul presupune foarte mult exercițiu și răbdare, dar trebuie să ai și o înclinație pentru această ocupație”, spune Ica.

    Vasile se pregătea să devină inginer, dar, cunoscând-o peIca, și-a găsit și adevărata pasiune: modelarea lutului.

    „Ica avea de lucru, iar dacă voiam să ieșim la o plimbare, o ajutam să își termine treaba mai repede. Tatăl ei mă mai punea la roată, și a văzut că am înclinație pentru olărit. De aceea, m-a lăsat să o curtez”, mărturisește Vasile.

    Vasile nu știa că se trage dintr-o familie de olari, până când, la nunta lui, bunica sa i-a spus că și străbunicul lui se ocupa cu olăritul.

    „Mi-a spus să las oalele, pentru că și străbunicul avea ocupația asta. Am rămas șocat, deoarece nu știam că altcineva din familia mea s-a mai ocupat cu olăritul.”

    Astfel, Vasile a renunțat la drumul ingineriei și a ales să își urmeze pasiunea de a realiza ceea ce se numește „ceramica de Transilvania”.

    Ceramica de Transilvania

    Ceramica din Transilvania îmbină tradițiile autohtone cu influențe recunoscute din sud (Peninsula Balcanică și zona Italiei), din vest (Europa Centrală și de Vest) și din est (Asia de Est și Orientul Apropiat).

    Din punct de vedere cultural-istoric, primele încercări de clasificare a ceramicii transilvănene datează din secolele XIX și XX.

    Obținerea obiectelor de ceramică

    Cei doi soți își împart echitabil sarcinile: Vasile modelează lutul, iar Ica pictează obiectele obținute. Tot procesul prin care rezultă obiectele de ceramică se desfășoară în atelierul lor.

    La parter se află spațiul de lucru al lui Vasile. Aici se găsește roata olarului, la care bărbatul petrece ore în șir, centrând bulgării de lut pentru a se învârti perfect și modelându-i cu mare atenție și îndemânare pentru a obține obiectele dorite.

    Tot la parter, în altă încăpere, se află cuptoarele unde se arde lutul. Primele cuptoare pe care le-au folosit să ardă lutul au fost construite chiar de Vasile.

    „Nu erau performante, dar își făceau treaba.”

    La etaj se află spațiul de lucru al Icăi, unde vopselele și pensulele ocupă o mare parte a încăperii.

    Când vine vorba de pictarea ceramicii, Ica utilizează două modele diferite, în funcție de cerințe: unul tradițional și unul floral. Pentru modelele tradiționale, Ica se inspiră din cărți, pentru a reproduce într-un mod cât mai exact decorurile specifice fiecărei zone. Modelele florale sunt mai ușor de realizat, deoarece nu trebuie urmate anumite reguli. Când vine vorba de obiectele pe care le decorează pentru familie, Ica își lasă imaginația să creeze diverse modele, după bunul plac.

    Procurarea materialelor necesare

    Deoarece obținerea lutului este un proces extrem de complex, care necesită efort și aparatură, familia Chira își achiziționează lutul în calupuri de 10 kilograme, tocmai din Cristuru Secuiesc, județul Harghita. Vopselele care sunt folosite pentru a decora ceramica sunt aduse din Sighișoara. Aceste vopsele sunt ecologice, fără a avea în componență plumb, care deși e toxic, se regăsea în vopselele folosite mai demult pentru a picta ceramica.

    Importanța turismului în domeniul olăritului

    Cei doi au colaboratori în toată țara. Inclusiv mănăstiri din Moldova îi contactează pentru a le achiziționa produsele. De asemenea, o mare parte a pensiunilor din zona Maramureșului își decorează camerele cu ceramica lor. Au mulți clienți chiar și în Horezu, unde participă la cel mai mare târg de ceramică populară românească. Chiar dacă ceramica de Horezu este recunoscută și apreciată peste tot în țară, se pare că modelele transilvănene i-au cucerit chiar și pe olarii horezeni.

    Anul acesta, Vasile a fost desemnat Ambasador al Turismului în Maramureș. El spune că turismul este un factor important, cu ajutorul căruia poate să practice în continuare meseria la care ține atât de mult.

    „Dacă un turist vine în vacanță în Maramureș și află de atelierul nostru, îl invităm să vadă expoziția și îl ajutăm să creeze propriul obiect din ceramică. Noi ne ocupăm de restul procesului și încercăm să îi dăm obiectul finit înainte să plece. Astfel, turistul beneficiază de o experiență plăcută și se poate întoarce sau le poate recomanda prietenilor lui să vină să ne viziteze.”

    Deși sunt conștienți că obiectele din ceramică nu sunt la fel de apreciate ca mai demult, Vasile și Ica nu își pierd speranța în această artă și se pliază pe cerințele cumpărătorilor din ziua de azi. Chiar dacă „blidele” (farfuriile) și ulcelele nu mai sunt la mare căutare, clienții cer seturi de masă, vaze, diverse obiecte decorative și chiar candelabre.

    Iubirea celor doi pentru acest meșteșug se observă și prin activitățile de promovare a olăritului pe care aceștia le realizează. Colaborează cu școli și grădinițe, pentru a-i aduce pe copii la atelierul lor și a-i lăsa să-și confecționeze propriile obiecte de ceramică. Prin aceste activități, copiii își dezvoltă creativitatea și îndemânarea și descoperă complexitatea acestei îndeletniciri.

    Deși Vasile și Ica își doresc să le transmită dragostea pentru această artă copiilor lor, spun că nu îi vor forța să urmeze calea olăritului, dar speră ca prelucrarea lutului să nu se piardă cu timpul.