La 34 de ani, Radu Todeasa este un cuțitar din Alba-Iulia. A început să creeze cuțite în urmă cu șase ani, însă produce și vinde de aproximativ patru. La început i s-a părut destul de greu, însă evoluția ascendentă a carierei l-a determinat să persevereze în acestă direcție.
„Am văzut și am vrut să încerc”
Inițial, Radu a fost lucrător comercial. Nu s-a regăsit în această profesie, motiv pentru care a vrut să se reprofileze în alt domeniu. Pe lângă acest inconvenient, și-a dat seama că nu îi place să se afle în postura de angajat. Avea nevoie de control total asupra a ceea ce făcea, plus că simțea nevoia să-și gestioneze singur timpul.
A învățat să confecționeze cuțite singur, urmărind tutoriale pe YouTube: „Am văzut și am vrut să încerc. Am luat prima oară un oțel, nu de cea mai bună calitate, ce-i drept, și am încercat. Mi-a ieșit și nu prea. Nu am fost mulțumit de rezultat. Am luat altă bucată de oțel, am făcut și din ea. Aceea a ieșit mult mai bine.”
La început, Radu a confecționat voblere, fiind pasionat de pescuit, dar cu timpul s-a îndreptat spre cuțite. Nu i-a fost ușor, mai ales că nu avea cele mai calitative materiale și nici aparatura necesară. Prima dată și-a cumpărat un șlefuitor de la un prieten: „I-am propus să mi-l vândă, pentru că știam că-și dorea mult o motocicletă. Se apropia și ziua mea și îi spusesem lu’ taică-miu să mă ajute cu ceva bani ca să-l cumpăr. Prietenul meu fusese de acord să mi-l vândă. Mi-a fost greu să lucrez cu el, pentru că era destul de rudimentar. Oricum, pentru mine era ceva nou că foloseam doar pila”.
„În primul rând, ești făuritorul cuțitelor”
Profesia de cuțitar constă în reparații, ascuțitul tăișului, asigurarea mentenanței, dar, mai ales, în confecționarea propriu-zisă a acestuia.
„Ca să poți face un cuțit ai nevoie de oțel”. Radu optează pentru oțelurile inoxidabile pe care le comandă de la diverși colaboratori, cei mai mulți dintre ei fiind din țară. După sosirea lui, aliajul este debitat, de obicei, cu flexul. Forma tăișului este dată prin șlefuirea cu benzile abrazive. Urmează tratamentul termic, montarea mânerului și, în ultima etapă, teaca.
Întregul proces de creare a unui cuțit durează, pentru un cuțit obișnuit, între trei și șapte zile, dar „dacă eceva mai complex, durează mult mai mult. Poate dura două, trei sau chiar patru săptămâni”.
Cele mai dificile cuțite, când vine vorba de confecționat, sunt cele de bucătărie, deoarece sunt late și subțiri: „Implică foarte mulți pași, foarte multă atenție. În general, ele se prelucrează după călire. Se pot și strâmba foarte ușor în timpul procesului termic, fiind atât de subțiri. Le fac rar tocmai din aceste cauze”.
Dacă cele mai greu deconfecționat sunt cuțitele de bucătărie, cele de vânătoare sunt opusul lor: „Nusunt atât de late, nu sunt extrem de mari. Sunt făcute din oțeluri mai groase.Deci, din punct de vedere tehnic, e mai ușor să faci un cuțit de vânătoaredecât un cuțit de bucătărie. E mult mai ușor.”
Dificultățile meseriei
Chiar dacă Radu face cuțite din pasiune de mult timp, a avut parte și de experiențe neplăcute, cauzate, de cele mai multe ori, de factori externi.
S-a întâmplat ca, uneori, să apară probleme în timpul etapei termice ca fisuri, materialele să crape la finisarea mânerului, aparatele să se ardă și altele. I s-a întâmplat să se taie sau îi sară materiale în ochi: „De șase ori am ajuns la urgențe. Mai am timp să programez”.
Unele colete au fost pierdute,altele furate: „Când am auzit, i-am strâns mâna curierului. Există și cazuri din astea.Sau mi-au desfăcut coletul și au luat cuțitul. Coletul era intact când l-aridicat clientul”.
Interacțiunea cu anumiți clienți poate fi dificilă uneori: „În general da, e greu să interacționezi cu clienții. Și aici mă refer în special la cei care nu au partea financiară prea bine pusă la punct, să zic așa. Ei sunt cei mai dificili, pentru că vor lucruri scumpe la bani puțini. Sau chiar foarte puțini. Dacă îi explici de ce un anumit lucru are prețul respectiv, el oricând îți poate aduce o replică de genul că „păi, cum, că eu am văzut la Dragonul Roșu sau cine știu unde, și nu costa atât”. Sau a văzut pe internet cum se face și nu e adevărat ce spun eu. Deci, unii chiar doresc marea cu sarea”.
E o meserie profitabilă?
Din veniturile câștigate, Radu reușește să își acopere cheltuielile lunare. Ba chiar face și economii: „Soția mea nu lucrează, că are grijă de copil. Fata noastră are trei ani, dintre care doi am primit subvenția. E adevărat că trebuie să fim mai chibzuiți în privința achizițiilor, chiar și a materialelor, dar pot să-mi întrețin familia și chiar să îmi pun ceva deoparte”.
Sunt unele luni, ca februarie, martie, chiar și aprilie, uneori, când profitul scade, întrucât nu sunt atât de multe comenzi. Declinul a fost sesizat de Radu pe parcursul anilor, așa că a luat măsuri pentru a nu simți vreo diferență în lunile amintite: „Octombrie, noiembrie, decembrie sunt luni bune, și atunci pui ceva deoparte pentru cele mai slabe. De anul acesta m-am dus la un târg și am vândut cuțite. Până acum nu m-am gândit la soluția asta”.
„Fac ce-mi place”
Radu recomandă și altor oameni să se apuce de meserii care îi reprezintă, pe care să le practice cu plăcere: „Dacă-ți place, nu e greu. În momentul în care te duci să faci un lucru și nu-ți place, n-ai cum să dai randament acolo și să fii mulțumit de ceea ce iese. N-ai cum. E clar că lucrul respectiv nu e pentru tine. Trebuie să trăiești. Nu te limita la ceva ce nu îți place. Dacă dai greș, nu e bună țara. Când ești bun într-un lucru, trebuie să reușești.”
E bucuros că își organizeazătimpul după propria voință și că nu depinde de nimeni. Nu îi place să lucrezepentru patroni. În atelierul său, pe care îl are acasă, petrece cât timp vrea,fără a fi presat de vreun termen limită: „În primul rând, fac ce-mi place. Suntrelaxat, chiar dacă am și zile tensionate. Timpul personal e destul de mult.Ăsta e și unul dintre motivele pentru care n-am vrut să lucrez cu normăîntreagă. Plus că nu-mi place să mi se facă programul.”
„Probabil aș alege să fac tot așa ceva. Poate că nu cuțite. Cine știe? Dar tot chestii făcute de mine, acasă sau nu, după cum îmi place.”
