Reportaj realizat de Ana Indre și Grațiela Blidariu
Prevenția medicală câștigă tot mai mult teren în medicina modernă datorită eficienței pe care o are în managementul pe termen lung al stării de sănătate a populației. Țările dezvoltate încearcă să aloce cât mai mult timp, resurse și energie pentru implementarea ei. În România, situația stă invers. România cheltuiește unul dintre cele mai mici procente din Uniunea Europeană pentru prevenția medicală per locuitor, numai 1,7% (18 Euro) din totalul cheltuielilor pentru sănătate, față de 3,1% (89 Euro), care este media la nivelul UE. Lipsa prevenției medicale în România nu este datorată doar sistemului medical, ci a unei combinații nefaste de mai mulți factori care o țin pe loc.
Problema prevenției medicale pleacă de la structura Sistemului Național de Sănătate. Aceasta se împarte în patru niveluri.
- Îngrijirile primare de sănătate – Medicina de Familie, Unitatea de Primiri Urgențe, etc.
- Îngrijirile secundare de sănătate – Servicii Regionale, Asigurări de sănătate, Spitale, etc.
- Îngrijiri terțiare de sănătate – Spitale Universitare, Instituții specializate în diagnosticare, tratare și recuperare a pacienților
- Nivelul patru se referă la Ministerul Sănătății. Acesta stabilește legile și programele care intră în alcătuirea serviciilor de la nivelurile 1, 2 și 3.
Medicina de Familie, mai exact Medicul de Familie, reprezintă cheia prin care pacientul reușește să deschidă ușa sistemului medical din România. Tot acesta stă și la baza prevenției medicale.
Într-un sistem de sănătate care prioritizează prevenția medicală, majoritatea fondurilor alocate sănătății ar trebui să meargă înspre ingrijirea primară, ceea ce ar însemna o mai bună îngrijire a populației pe termen lung. În România, însă, cel mai mare procent din fondurile alocate pentru sănătate se duc către nivelurile doi și trei, către tratarea propriu-zisă a pacienților, ceea ce încetinește procesul de prevenție.
Din Profilul de țară din 2019 în ceea ce privește sănătatea, realizat de Uniunea Europeană, reiese că 42% din fonduri se duc către servicii spitalicești, comparativ cu 29%, care este media UE. Doar 6% din finanțe merg către îngrijiri de lungă durată și doar 2% merg către prevenție. Încă de la cel mai înalt nivel, prevenția pornește cu un deficit major față de tratarea propriu-zisă a pacienților.
La sfârșitul anului 2019, într-o discuție desfășurată în cadrul Comisiei Naționale de Prevenție Medicală, a participat și Emilian Imbri, manager la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș” din București. În cadrul conferinței, acesta a declarat că:
„Am învățat astăzi că prevenție nu înseamnă screening, nu înseamnă depistare precoce, că poate ar trebui să separăm termenii: există prevenție primară, secundară și terțiară.”
– Emilian Imbri, Manager Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, București
De prevenția primară și secundară se ocupă, în cea mai mare măsură, medicul de familie. Dr. Cristina Costas, medic de familie la Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, explică într-o postare pe site-ul spitalului diferențele dintre acestea.
- Prevenția primară se referă la măsuri pe care pacientul le poate lua pentru a diminua șansele ca acesta să se îmbolnănească. Igiena corespunzătoare, imunizarea, consiliere cu privire la evitarea tutunului, a alcoolului și a drogurilor, promovarea unei diete sănătoase, toate acestea intra la prevenție primară și servesc scopului de a evita ca pacienții să dezvolte o boală în primă instanță.
- Prevenția secundară privește depistarea din timp a unor eventuale boli, prin controale periodice, investigații și screening, dar și tratarea lor din timp pentru a evita evoluția bolii.
- Prevenția terțiară apare atunci când cele din urmă nu au fost efectuate la timp sau deloc, și constă în prevenirea complicațiilor și agravării bolilor.
Datorită faptului că primul nivel din Sistemul Național de Sănătate, cel la care se află Medicina de Familie, este mai puțin finanțat decât nivelurile doi și trei, prevenția primară sau secundară este pusă în dificultate. În unele cazuri, ea nu există deloc.
Totuși, faptul că pacienții nu beneficiază de o prevenție medicală corespunzătoare din partea statului, nu ar trebui să oprească prevenția de tot. Educația joacă un rol major în implementarea acesteia.
În cadrul aceleași conferințe, Președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, Maria Mesaroș, a subliniat importanța unui program de educație al sănătății încă din grădiniță, program care ar trebui implementat printr-o lege.
„Este o lege importantă pentru că, în acest caz, toțti factorii sunt obligați să facă prevenție (…) Însă discuția a plecat de la cabinetele școlare, care sunt cele mai importante, pentru că prevenția trebuie începută din grădiniță dacă vrei să ai rezultate și dacă nu vrei să ai oamenii prin spitale.”
– Maria Mesaroș, Președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România
Încă din anul 2007, la ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, s-a elaborat un program școlar legat de educația pentru sănătate care viza elevii claselor I-XII. Curriculum-ul pentru disciplina Educație pentru sănătate, era divizat pe categorii de vârstă, trecând astfel prin problemele din timpul pubertății, igiena personală, odihna elevilor, ș.a.m.d. Însă, deși programul există și ar fi putut fi implementat, disciplina este una opțională. Până în acest moment, în România nu există niciun curs obligatoriu care să discute educația pentru sănătate și implicit, importanța ei pentru o bună prevenție.
Alma Frățilă este psihoterapeut și susține că în ceea ce privește lipsa prevenției din partea populației, este vorba de o lacună de informații.
„Cred că este vorba de o lipsă de informație care presupune necunoașterea consecințelor sau neasumarea consecințelor posibile afecțiunii de care cineva poate să sufere. Este vorba de accesul la informație și cât de dispuși suntem să privim în interiorul nostru.”
– Alma Frățilă, Psihoterapeut
Tot psihoterapeutul Alma Frățilă consideră că prevenția medicală joacă un rol esențial în preîntâmpinarea instalării unor afecțiuni, atât fizice, cât și psihice. Chiar și în domeniul asistării psihologice, consultațiile făcute la timp sunt mult mai puține în raport cu cele făcute atunci când starea de sănătate a pacientului se află într-un stadiu deja problematic. În cazul Almei Frățilă, 75% dintre pacienți vin în momente de criză și doar 25% dintre ei decid să facă un consult timpuriu.
Un element care contribuie semnificativ la un astfel de comportament este relația medic-pacient, ea fiind temelia pe care se construiește încrederea reciprocă.
„E foarte important ca pacientul să se simtă respectat, informat, ascultat. În cazul în care medicul vrea să își exprime grija față de acesta, există multe alte modalități prin care poate să o facă, de exemplu, ascultându-l și informându-l corespunzător. O relație medic-pacient trebuie să fie de la egal la egal. Pacientul vine la medic într-o stare vulnerabilă, iar aceasta stare trebuie respectată.”
– Alma Frățilă, Psihoterapeut
Cu toate acestea, acolo unde există vulnerabilitate, pot avea loc și abuzuri de putere din partea medicului. Uneori, pacienții sunt mustrați pentru starea lor de sănătate, fapt ce poate declanșa o oarecare rușine în rândul acestora, făcându-i să renunțe la viitoarele vizite medicale.
„Așadar, o relație bazată pe respect de ambele părți este importantă, dar și mai eficientă atât în prevenție, cât și pe toată durata tratamentului.”
– Alma Frățilă, Psihoterapeut
În ceea ce privește măsurile care s-ar putea lua pentru a îmbunătății atitudinea oamenilor față de prevenția medicală, Alma Frățilă consideră că, pe partea de asistare psihologică, informarea publicului este esențială.
„Cred că pot fi făcute niște sesiuni de informare publică în care să se facă mai clară diferența dintre psihoterapeut, psiholog și psihiatru. Modul de implementare îl văd ca fiind unul non-intruziv și delicat. Văd o relație sensibilă între medic-stat-pacient. Cred că atât specialistul, cât și statul e bine să adopte o poziție cât mai puțin rigidă în situația asta. Nu poți obliga pe cineva să meargă la un consult.”
– Alma Frățilă, Psihoterapeut
Cât despre atitudinea pacientului, este important să mențină un „contact cu propria persoană”, pentru a-și înțelege mai bine nevoile și dorințele. Astfel, el observă lucrurile pe care le poate face pentru a-și crește calitatea vieții.
„Cred că de la acest prim contact pornesc, atât o motivație către o informare temeinică, cât și o motivație care te poate îndemna să faci primii pași către preventieprevenție.”
– Alma Frățilă, Psihoterapeut
„Cheltuielile pentru sănătate sunt mai mici în România decât în orice altă țară din UE”, este concluzia Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în urma unei analize asupra fondurilor alocate de România pentru sănătate, în anul 2019. Cu un procentaj de 5% din PIB alocat pentru sănătate, România este pe ultimul loc în rândul țărilor din Uniunea Europeană.
De asemenea, proporția cheltuielilor pentru sănătate dedicate asistenței medicale primare și ambulatorii rămâne pe locul doi dintre cele mai scăzute din UE (18% comparativ cu media UE de 30%), în ciuda eforturilor Strategiei Națtionale de Sănătate 2014-2020, de a crește procentajul lor.
Unul dintre motivele pentru care prevenția este atât de puțin folosită se datorează unei alocări insuficiente, dar și disproporționate de fonduri. În timp ce în țări ca Germania, Norvegia sau Suedia, prevenția a devenit obișnuință și majoritatea fondurilor din sănătate merg către tratarea de lungă durată a pacienților (inclusiv prevenția), România încă alocă cele mai multe fonduri pentru tratarea pacienților în spitale.
Acest aspect reiese ca o concluzie a analizei sistemului medical din România de la sfârșitul anului 2019, realizată de Uniunea Europeană.
„Asistența medicală primară continuă să fie insuficient utilizată, în timp ce serviciile spitalicești sunt utilizate excesiv, astfel cum o demonstrează ratele foarte mari de externări. În 2016, cetățeanul obișnuit din România a consultat un medic în cadrul asistenței medicale primare sau un medic specialist (în regim ambulatoriu) doar de cinci ori, față de media UE de 7,5 consultații. Pacienții se bazează adesea pe serviciile medicale de urgență din spitale dacă au nevoie de asistență medicală, inclusiv de îngrijiri fără caracter urgent.”
– Uniunea Europeană, Profilul de țară pe anul 2019
Studiile făcute asupra stării de sănătate a unei țări presupun luarea în considerare și analizarea mai multor aspecte. Printre aceste aspecte se află și speranța de viață a populației. Creșterea sau scăderea acesteia poate fi influențată de prevenția primară și secundară.
În 2017, speranța de viață în România a fost de 75,3 ani. Cu toate că între anii 2000-2017, speranța de viață a mai crescut cu patru ani, există în continuare o diferență de 6 ani între România și media din Uniunea Europeană.
Această diferență se află în strânsă legătură și cu rata mortalității din România. Conform INSP, în anul 2018 s-a înregistrat un număr de 263.463 de decese.
O contribuție semnificativă la acest număr este adusă de rata mortalității evitabile, acele decese care ar fi putut fi prevenite prin intermediul intervențiilor de sănătate publică și a prevenției. Acest total a ajuns, în anul 2018, la un număr de aproape 65 de mii morți/decedați – cu peste 2.800 persoane mai mult decât în anul 2017.
Din totalul deceselor evitabile, un procent de aproximativ 12% îl ocupă decesele cauzate de consumul de alcool. Conform Eurostat, bărbații sunt cei mai afectați de această problemă. Consumul de alcool este unul dintre principalii factori de risc din România, alături de o alimentație precară, consumul de tutun, dar și lipsa activităților fizice.
Prevenția primară se ocupă, printre altele, cu educarea populației în ceea ce privește efectele factorilor de risc. Prin promovarea și dezvoltarea unei prevenții medicale primare în rândul populației, rata mortalității evitabile ar putea suferi schimbări pozitive.
***
Prevenția medicală este indispensabilă oricărei societăți. Cu toate că efectele ei nu se resimt imediat, ea contribuie, fără îndoială, la calitatea vieții de lungă durată. Implicarea activă în menținerea propriei sănătăți duce la longevitate, dar și economisire de bani și timp.
Chiar dacă un program de prevenție bine stabilit de către autorități lipsește, o alimentație sănătoasă, exercițiile fizice, renunțarea la consumul de tutun și alcool, dar și evitarea stresului sunt doar câteva dintre măsurile pe care oricine le poate adopta, zi de zi, pentru o viață mai sănătoasă.
