Aromele moldovenești au succes în Boston, USA!

    cvas
ceeqcb cewhbjhcbhqebhccvb
    Sursă: Facebook, Moldova Restaurant Boston

    Artur și Sandra Andronic, un cuplu din Republica Moldova au deschis în aprilie 2016, restaurantul „Moldova”, în Boston, prin care îi cuceresc pe americani cu bucatele tradiționale moldovenești și voia bună.

    Our main ingredient is loveeste sloganulafacerii de familie, în fruntea căreia stă soțul Sandrei, Artur. „El a venit în Boston să facă studii MBA și într-un final a hotărât că acesta este orașul în care vrea să se stabilească. Din start știa că vrea să cumpere o afacere existentă, care apoi să o extindă. Astfel, a achiziționat un restaurant italian, într-o suburbie a orașului Boston. După ceva timp, am hotărât că totuși cunoaștem prea puține despre bucătăria italiană, iar cea moldovenească ne este mai aproape de suflet.”

    Deschiderea unui restaurant nu este un proces ușor, astfel cei doi au muncit pentru a obține autorizațiile timp de doi ani.

    Care au fost obstacolele întâlnite pe parcursul deschiderii?

    Cum nu aveam nici unul din noi experiență în a deschide o nouă afacere, au apărut greutățile chiar din prima zi. Multe obstacole au fost în perioada construcției, mai târziu au apărut multe întrebări legate de meniu. Din fericire, l-am găsit pe Victor, bucătarul-șef.  El a fost cel care ne-a ghidat și ne-aajutat să ne adaptăm la produsele de pe piața americană. Totuși, cel mai mare “challenge” al nostru fost să creăm gustul autentic moldovenesc cu materie primă locală.

    Echipa restaurantului, pe care ei o numesc „echipa de vis”, este formată atât din moldoveni, cât și americani, în total 13 persoane.

    Care au fost sursele de inspirație pentru realizarea meniului?

    Desigur, în primul rând, mâncarea de acasă. De la noi de acasă și de la bunici. Ambii avem bunei în diferite regiuni ale Moldovei și unele feluri de mâncare diferă la aspect sau gust, dar noi am ajuns repede la un numitor comun.

    Care sunt bucatele cele mai solicitate de către clienți?

    Chiar din prima zi, de la deschidere, cea mai bună receptivitate au avut-o plăcintele la tigaie. Avem de câteva feluri: cu brânză și verdeață, cu cartofi, varză, mere și vișine, iar cea cu brânză și verdeață este best-sellerul nostru. Dintre deserturi, se vinde foarte bine „Cușma lui Guguță”, îndrăgit atât de copii, cât și de adulți. Cu câteva luni în urmă am adăugat în meniu ceva nou pentru noi: colțunașii de casă. Se pare că toată lumea i-a îndrăgit și sunt pe placul tuturor.

    Sursă: Facebook, Moldova Restaurant Boston

    Deși restaurantul a fost deschis pentru clineții americani, din primele zile puteai întâlni în incinta restaurantului și moldoveni, români sau ruși. „Aici lumea este mai deschisă, mai receptivă, mereu gata să încerce ceva nou, plus, ei sunt niște critici foarte buni. Americanii au însă o critică constructivă. Până la pandemie, americanii constituiau cam 85% din public, restul fiind împărțit între moldoveni,români și ruși. Ne dorim mult să redeschidem larg ușile pentru clineții noștri dragi, dar mai întâi să fim cu toții sănătoși, a închiat Sandra.

    EMILIA SUBȚIRELU