În cădere liberă cu Gabriel Pop: de 3179 ori parașutism

Învățați cu pământul sub picioare, ne dorim din când în când să zburăm. În cădere liberă, cu aripi atașate sau cu cineva de mână, parașutismul e singura noastră șansă. Admirăm mereu păsările, uitând, poate, că am putea avea penele noastre. Alături de Gabriel Pop, parașutist sportiv cu 3179 de salturi realizate, campion național în 2007 și 2018 și triplu campion al Europei de Est, parașutismul pare o alternativă ideală a evadării din cotidian. De 23 de ani în aer, Gabriel s-a perfecționat în arta plutirii și e dispus să ne poarte alături în parcursul său.

A visa, înainte de a învăța (copilăria)

Privind în urmă, începutul pasiunii pentru parașutism nu există. A fost acolo mereu. „Am avut-o întotdeauna în sânge”, îmi spune răspicat Gabriel și o numeste „dragoste”. Încep să înțeleg din primul moment că sportul e iubire, iubirea e determinare, determinarea e viață. Pentru el, parașutismul poartă chipul tatălui său, fost instructor de parașutism, așa cum, pentru mulți, părinții sunt primele modele.

„Țin minte că aveam 3 sau 4 ani și deja făcusem o pasiune din a zbura cu avionul. Tata ne lua cu el la Aeroclub (pe mine și pe fratele meu mai mic) și de abia ne mai scotea din avion. Am fi zburat toată ziua, atât de mult ne plăcea!”

Pentru Gabriel, parașutismul a devenit o prioritate de la început. Perseverent, determinat și entuziast, și-a direcționat activitatea în jurul parașutiștilor, demonstrând că voința e cea care duce la performanță. „Când am mai crescut, începusem să pliez parașute, observam deja anumite tehnici pe care le foloseau parașutiștii și, în egală masură, eram atent permanent la sfaturile adresate de tatăl meu elevilor parașutiști. Încercam deja să fur sfaturi utile din acest domeniu…”

Așteptarea (debutul târziu)

Visând atât de mult la primul salt, prima lovitură l-a încercat înainte de a ajunge în aer. La 16 ani, vârsta minimă pentru practicarea acestui sport, i s-au descoperit la vizita medicală extrasistole pulmonare – o afecțiune de care suferă în general sportivii de performanță și care l-a împiedicat să își concretizeze visul.

„Doctorii nu mi-au dat acceptul să practic parașutism. Am fost devastat! Simțeam cum mi se năruie toate visele mele din copilărie… Afecțiunea mea nu era una periculoasă pentru un om normal, dar ridica o interdicție pentru practicarea unui sport extrem. Acest calvar a durat 4 ani, timp în care am făcut diverse analize și vizite medicale, dar de fiecare dată îmi ieșea același rezultat – bătăi neregulate ale inimii. Doctorii îmi spuneau că această problemă apare la sportivii care fac efort prelungit. Într-adevăr, eu făceam destul de mult sport: alergam, jucam fotbal, mă dădeam cu bicicleta.”

În final, speranța și perseverența au învins, oferindu-i lui Gabriel experiența mult dorită. „Dar nu am renunțat, am continuat să mă reînscriu în fiecare an la Aeroclub și să repet analizele medicale. În cele din urmă, la varsta de 20 de ani, problema mea medicală a dispărut pur și simplu și de atunci nu mi-a mai recidivat niciodată.”

Timpul în cădere liberă (primul vs. CEL MAI RECENT salt)

După ce a fost declarat apt medical, la vârsta de 20 de ani, Gabriel a trăit experiența primului salt care a rămas cu el și astăzi. Emoții și nerăbdare, dar totul a ieșit perfect. Ajuns deja la vârsta la care alții aveau câștigate concursuri de juniori, timpul ar fi fost prea scurt ca să atingă performanța. Totuși, acum ne dovedește altceva: „Nu era o problemă pentru mine, aveam o ambiție enormă să reușesc”.

Primul salt l-am executat în vara anului 1998 – în luna iulie, mai exact – și mi-l reamintesc foarte bine și acum. Țin minte că am avut emoții mari, dar totul a ieșit perfect. Poate că eram deja pregătit mental pentru a începe salturile. La cât de mult mi-am dorit să fac parașutism și la câte văzusem deja, practic mi-a fost destul de usor și facil să îmi dezvolt destul de repede deprinderile necesare pentru a învăța cât mai repede stilul de cădere liberă (menținerea poziției stabile pe toată durata căderii libere).”

Acum, la 3179 salturi distanță de prima săritură, ore, zile, ani petrecuți în aer, sentimentul e același. Îți tremură mâna, îți zvâcnește inima, dar sari. „Emoția există permanent, doar că, după un anumit număr de salturi, înveți să iți stăpânești emoțiile. Frica există în parașutism, dar în acest sport reușesc doar sportivii care își controlează emoțiile. Ajungi să te simți confortabil cu aceste emotii”. Diferența o face momentul. De aici, de jos, silueta lui arată mereu la fel. Când ești parașutist, se simte, se vede, se visează altfel de fiecare dată. „Diferența este că niciun salt nu seamănă cu celălalt, fiecare are farmecul lui.”, îmi spune Gabriel.

Evoluție în mișcare (cum să gândești ca să înțelegi parașutismul)

Alături de colegii de la Aeroclubul Târgu Mureș, Gabriel a avut constant modele pe care să le întrebe, să le analizeze și să le urmeze. După 5-6 ani de antrenamente, a reușit să câștige timp prin perseverență și să concureze cu ei. La campionatele naționale, însă, exista un blocaj mental. Mi-a mărturisit că avea „emoții foarte mari si rezultatele erau mediocre”. Perspicace în a-și identifica problema, a realizat rapid că ceea ce îl oprea din a fi ceea ce își dorea era gândul că e atât de mic în fața unui sport atât de măreț.  „Mă uitam la componenții Lotului National ca la niște zei. Nu îmi imaginam că pot ajunge vreodată la nivelul lor, dar îmi doream foarte mult.”  Odată ce a conștientizat că „în parașutism nu te bați cu nimeni, ci doar cu tine însuți, să iti depășești propriile limite”, efortul i-a construit drum spre podium.

„Înainte de începerea Naționalelor din anul 2007, eu aveam 715 salturi și am reușit ceea ce nu mulți au reușit: să câștig titlul de campion național la individual seniori, proba de precizia aterizării. Este titlul care a fost cel mai greu de câștigat, având în vedere concurența incredibilă care era la acel moment, dar și titlul de care îmi aduc aminte cu deosebită plăcere! Mulți colegi m-au felicitat și mi-au spus că am fost revelația acelui campionat național. Eu, de fapt, câștigasem enorm la capitolul motivație și stăpânire de sine”.

Apoi a urmat o perioadă de înflorire, în care a câștigat experiențe, emoții și medalii. Printre cele mai importante titluri se regăsesc:

• campion național la individual seniori, în anul 2018
• vicecampion național la individual seniori, în anul 2012
• câstigarea de 3 ori a locului 3 la campionatele naționale, în anii 2009, 2011 și 2017
• câștigarea de 3 ori a titlului de campion al Europei de Est, în anii 2016, 2018 și 2019
• câștigarea de 7 ori a Cupei României cu echipa Aeroclubului Târgu Mureș
• câștigarea de 3 ori a Cupei Europei de Est cu echipa Aeroclubului României, în anii 2016, 2017 și 2019
• câștigarea de 2 ori a titlului de campion național militar, în anii 2009 și 2010.

„Pentru mine a contat enorm faptul că am alături de mine o persoană care are încredere deplină în mine. Cu siguranță îi datorez în mare măsură soției mele succesele obținute la competițiile la care am participat.”

Parașutistul dintre oameni (instuctor și partener de salt)

Din 2008, Gabriel e și instructor. A înțeles că parașutismul e o experiență ce trebuie transmisă mai departe. Satisfacțiile personale l-au determinat să găsească modalitatea prin care să le ofere și altora posibilitatea de a urma acest sport. „Vezi că poți oferi și altora șansa de a se forma ca parașutiști, șansa de a face performanță și, de ce nu, de a deveni instructori. După toate satisfacțiile avute, am simțit că trebuie să ofer ceva la schimb”. Licența de instructor de Tandem este cea care i-a adus împlinirea, prin faptul că a devenit martor al unor destine care s-au schimbat printr-un singur salt.

„Am reușit să le ofer unor oameni momente de plăcere, de adrenalină maximă, senzații care nu pot fi descrise în cuvinte. Oameni cu care te cunoști înainte cu 15 minute de a sări cu tine în tandem și care, imediat după salt, îti sar în gat și te imbrățișează de parcă te-ar cunoaște de ani de zile.”

Dintre toate salturile, cel care l-a marcat cel mai tare a fost într-o zi specială. De Ziua Națională a României, Gabriel a executat un salt demonstrativ în fața Prefecturii Târgu Mureș, cu drapelul național de 9 m lungime și 4,5 m lățime, între clădiri, unde pilotarea parașutei impune o atenție deosebită, din cauza zonelor turbionare ce pot apărea. „Încărcătura emoțională a momentului m-a făcut să îmi simt inima bătând cu putere în piept”, îmi spune el. Executat cu maximă precizie, a fost desemnat să încânte mulțimea la încă trei ocazii în centrul orașului.

Cum se construiește un parașutist (pașii pentru brevetare)

Pentru a deveni parașutist sportiv, trebuie să urmezi mai mulți pași, spune Gabriel. Vârsta recomandată pentru a începe este între 16 și 23 de ani. Primul pas îl constituie înscrierea la unul din aerocluburile teritoriale din cadrul Aeroclubului României. Apoi, trebuie susținute probe sportive eliminatorii, ce includ tracțiuni, flotări, săritura de pe loc, rezistentă (800 m fete / 1000 m băieți), alergare de viteză (50 m), efectuarea controlului medical și obținerea certificatului medical clasa a II-a. După aceea, se parcurg cursuri teoretice și practice la sol (7 materii de pregătire: legislație aeronautică, cunoașterea materialului, planificarea zborului/saltului cu parașuta, performanțe umane, meteorologie, proceduri operaționale și principii de zbor/salt), care se finalizează cu susținerea examenelor teoretice. Odată cu obținerea aprobării de zbor/salt, este necesară executarea a minim 25 de salturi (10 cu deschidere automată și 15 cu deschiderea comandată a parașutei). În final, se susține examenul teoretic și practic (salturi de examinare) pentru obtinerea licentei de parașutist.

Examenele, teoria și antrenamentul sunt importante, dar ceea ce îmi accentuează Gabriel e faptul că „trebuie să fii ambițios și serios, motivat, fiindcă motivația este cea care te face să realizezi ceea ce îți propui și să ai stăpânire de sine, pentru că pregătirea mentală are un rol foarte important iîn obținerea de rezultate în parașutism.”

„Eu le recomand tururor să încerce măcar o dată în viață senzațiile oferite de un salt cu parașuta! Dacă tinerii nu doresc să parcurgă cursul pentru a obține licență de parașutist, măcar să execute un salt în tandem. Senzațiile oferite sunt unice și nu pot explica în cuvinte ceea ce simți când te afli în cădere liberă. Pur și simplu trebuie să încerci măcar o dată pentru a înțelege fenomenul!”

Conștient că frica e o reacție umană, ne îndeamnă să folosim parașutismul în favoarea noastră. „Îți dă încredere în forțele proprii, te face mai curajos și îți oferă oportunitatea să îți învingi temerile legate de înălțime. De fapt, aceasta nu va dispărea, dar saltul cu parașuta te învață să îți controlezi emoțiile și poți ajunge chiar să te simți confortabil cu frica.”

Pentru persoanele între 16 și 23 de ani, cursurile teoretice și salturile sunt gratuite. Trebuie plătită doar o cotizație anuală de 10 € la Aeroclubul României, precum și o taxă anuală de 15 € la Federația Aeronautică Română.

Tinerii care au peste 23 de ani plătesc și cursurile teoretice și salturile. Ora de teorie costă 4€, iar prețul unui salt variază între 22 și 28 €, în funcție de înalțimea de la care se efectuează saltul. În total, costurile pentru cursurile teoretice și salturi ar fi de aproximativ 800-850 €.

Ulterior, după obținerea licenței, dacă reușesti să fii inclus într-unul din loturile județene ale Aeroclubului României, pentru a face performanță, salturile de antrenament vor fi gratuite.

Pentru ultima dată, îi cer lui Gabriel să îmi spună ce înseamnă parașutismul, mai presus de pregătire, de salt, de plutire. E într-adevăr ceva mai mult? Evită. Aștept. „Totuși, dacă ar fi să caut câteva cuvinte care să descrie un salt cu parașuta, aș folosi urmatoarele: sublimul absolut! După fiecare salt, îți dorești să urci din nou în vârful cerului, să experimentezi din nou, iar și iar, pană la infinit, saltul cu parașuta!”

Mă gândesc și eu să dau o șansă acestui sport. Mă văd plutind. Gabriel Pop mă așteaptă sus. Îl aud spunând: „Aș prefera să fac parașutism toată viața mea.”