Unde se angajează persoanele cu sindromul down?

    Asociația Down – Centrul Educațional Raluca (Down – CER) se ocupă cu pregătirea persoanelor care suferă de sindromul Down pentru integrarea pe piața muncii. Activează încă din 2010 și a ajuns la performanța de a avea mai mulți beneficiari care s-au angajat ca lucrători comerciali, reporteri sau au terminat facultatea.

    Acești oameni fac activități pe care unii tineri nu le fac la vârsta lor. Fac activități media, balet, pictură, gătesc, întrețin curățenia, iar unii dintre ei merg la serviciu. 

    Sub umbrela Fundației Special Olympics, în cadrul proiectului „Angajați, nu asistați”, beneficiarii au posibilitatea să fie învățați într-un cadru organizat ce înseamnă un loc de muncă, care sunt beneficiile, care pot să fie elementele neplăcute ale unui loc de muncă. Sunt și aspecte pozitive, și negative. E important că deja se simt integrați în societatea în care trăiesc.

    Prin intermediul echipei, unii dintre tineri au ajuns să lucreze. 

    Raluca este unul dintre ei.

    Raluca la locul ei de muncă din Cluj
    SURSĂ FOTO: pagina de Facebook Asociația Down – Centrul Educațional Raluca

    De peste un an, este angajată la Kaufland, în Cluj-Napoca. Acest loc de muncă îi aduce multă satisfacție. Cel mai mult îi place să aranjeze marfa la raft. Dacă este întrebată ce i se pare greu, va răspunde că trezitul de dimineață este cel mai dificil lucru. Chiar dacă are un program redus, deja își îndrăgește colegii și locul de muncă. „Sunt mândră că am devenit om al muncii”, spune ea.

    Este instructor de zumba, îi place să gătească, să facă balet, să facă curățenie, participă la concursuri de Miss și a câștigat un titlu de Miss Down în 2015, în orașul ei, Cluj-Napoca.

    Pe lângă acest lucru, ea este și reporter de teren la TVR Cluj, pentru emisiunea „Fără Prejudecăți”.

    Nevoia de a găsi un scop pe lume pentru fiica lor

    Însă povestea Ralucăi a început cu cea a mamei ei, Adriana. Ea a pornit demersurile pentru înființarea asociației în 2010, din nevoia imperioasă de a găsi un scop pe lume pentru Raluca, fiica ei care suferă de sindromul Down.

    Adriana și Raluca
    SURSĂ FOTO: pagina de Facebook Asociatia Down – Centrul Educațional Raluca

    Adriana și soțul ei sunt fondatorii asociației. El este preot. Ea a lucrat în domeniul bancar. Nu au avut multe resurse la dispoziție, nu știau cum se fac lucrurile, dar iubirea și grija pentru fiica lor le-a dat putere și aripi să zboare pentru acest vis.

    „După doi ani, am renunțat total la fostul loc de muncă pentru a mă dedica întru totul asociației. Îmi plac lucrurile bine făcute, nu fac rabat de la calitate”, declară Adriana, deși între ea și locul său anterior de muncă a existat o legătură sufletească. Așadar, locul de muncă la bancă a devenit secundar, pentru că Raluca era prioritatea sa.

    Atunci când Adriana a renunțat la locul de muncă, credea că e cel mai greu din lume. După ani, se întâlnea cu colege de serviciu de la bancă și le spunea: „Să nu mai spuneți că e greu la bancă. Să veniți la mine să vedeți ce e greu.”

    În asociație sunt 10 beneficiari. Scopul principal este de a pregăti și forma beneficiarii pentru piața muncii. Cel de-al doilea mare scop este conștientizarea populației de potențialul persoanelor cu dizabilități.

    La început, activitățile asociației erau la un nivel cu care Adriana nu era mulțumită. Se întâmpla ca beneficiarii să facă activități în care doar lipeau niște hârtie colorată pe o bucată de carton. A fost dureros pentru Adriana să vadă cum potențialul beneficiarilor nu este valorificat. Când a semnalat problema, a primit un răspuns și mai dureros: „Mai mult de atât nu se poate”. Răspunsul ei a fost, însă: „O cresc pe Raluca de o viață. Știu exact ce se poate.”

    Dovadă că, în momentul de față, tinerii aceștia fac activități la care nu s-ar fi gândit nimeni vreodată. Câștigă titluri de Miss & Mister Down la nivel național, câștigă premii în concursuri gastronomice, în ciuda nivelului IQ scăzut. Proiectul pe care l-au desfășurat vara trecută la Colibița se numește „Gătesc și mă descurc singur”.

    Adriana ne spune că toată viața ei este orientată spre independența acestor persoane. Dacă vreodată ei rămân fără stâlpul de susținere, fără părinții lor, acești oameni trebuie să știe să se descurce. Bineînțeles că nu e ușor. Dar dacă știe cum să-și satisfacă nevoile de subzistență, este un om salvat. Altfel, este un om pierdut.

    Mihai este un alt beneficiar cu un parcurs frumos. 

    Mihai
    SURSĂ FOTO: pagina de Facebook Asociația Down – Centrul Educațional Raluca

    Este reporter la TVR Cluj. Desfășoară activități media, jurnale de știri, interviuri. Are aparatura necesară și are și dezvoltată atracția pentru acest gen de activitate. A lucrat în timpul pandemiei în continuare online, pe proiecte media.

    A prezentat jurnaluri de știri, interviuri și a avut și o apariție la TedTalks.

    Din octombrie 2020, este angajat Special Olympics România, în funcția de coordonator Sportivi Lideri. 

    El este și vorbitor fluent de limba engleză. Fiind reprezentant Special Olympics România, a participat la multe întruniri pe teme de leadership la nivel național și internațional.

    Visul său este de a avea o cafenea socială, având experiență în trecut la un astfel de job, unde și-a descoperit pasiunea pentru arta cafelei.

    Schimbarea vine de unde nu te aștepți

    În parteneriat cu alte asociații, se organizează multe tipuri de activități. Dar activitățile de bază sunt pliate pe dezvoltarea abilităților de viață independentă și integrare pe piața muncii.

    Echipa crede cu tărie că, pentru a forma capacitatea de a avea o viață independentă, trebuie cunoscute și atinse cât mai multe domenii din viața normală. Așa se face că la centru au venit voluntari din străinătate, de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, de la Facultatea de Sociologie, bucătari, balerine, care au desfășurat activități cu ei.

    Vizită la muzeu cu voluntarii
    SURSĂ FOTO: pagina de Facebook Asociația Down – Centrul Educațional Raluca

    Care e impactul vizitei unui invitat la centru? O persoană cu sindrom Down poate avea un IQ de 30, în timp ce coeficientul mediu de inteligență al unui om este 100. Numele ei este Gabriela și vine de 4 ani la centru zi de zi. Nu a spus mai mult de 100 cuvinte, deși vorbește fluent și comunică cu cei foarte apropiați foarte bine. De ce? Pentru că toată viața ei a fost eliminată din societate. Doctorii spuneau că nu au ce să facă, pentru că e „idioată”. Cadrele didactice spuneau același lucru și nu a fost acceptată la nicio școală. 

    În momentul în care s-a înființat asociația, ziarele scriau „Prima zi de școală la 30 ani”. Atâția avea la momentul la care a venit. 

    După patru ani, dintr-o întâmplare, Adriana a intrat în sala mare, unde toți erau la ora de comunicare cu un student de la sociologie. A rămas cu ei fiindcă îi plăcea cum își conducea ora. A ajuns la Gabriela. Nu i-a răspuns, nu vorbea cu el. Studentul era îngrozit că Adriana vede că nu se descurcă, dar ea văzuse contrariul. A întrebat-o de ce nu dorește să vorbească, iar Gabriela își punea mâinile în sân și dădea din cap în altă direcție. 

    Totuși, Adriana a întrebat: „La telefon vorbești cu Ionuț?”

    „Da”, a răspuns Gabriela.

    Și-a scos telefonul, a format numărul, i-a dat telefonul. Erau față în față și vorbea la telefon, i-a răspuns la toate întrebările. De atunci a vorbit cât un pic în fiecare zi. Nivelul de comunicare i-a crescut progresiv. Acum participă la activități și concursuri artistice. Este și balerină, fiindcă are o mobilitate fantastică.

    Și-au găsit refugiu în lumea baletului

    Beneficiarii fac balet cu Dana Jelescu de mai bine de patru ani. Dana început să lucreze cu asociația pe când era doar o studentă. Iubește ce face și îi iubește pe ei. A reușit să susțină cu ei spectacole pe scena Operei Maghiare din Cluj-Napoca, la Chișinău, în Italia. A făcut lucrurile pe care nu le-ai fi crezut cu putință. 

    Însă, pe cât de frumoase par lucrurile acestea, societatea, totuși, nu îi integrează și nu multe uși se deschid larg în fața lor.

    Adriana a fost nevoită, într-o zi, să răspundă unei nelămuriri foarte mari și grele venind din partea Ralucăi: nu înțelege de ce s-a născut cu sindromul Down. Spunea că nimeni nu-i iubește și nimeni nu-i acceptă. „Lumea nu ne vrea”, a spus Raluca. Este o explicație greu de dat. Din punct de vedere medical, Adriana nu ar fi putut să îi dea toate detaliile și să îi explice într-un mod coerent, dar a găsit cea mai bună și corectă definiție: persoanele cu sindromul Down au ceva în plus, cromozomul iubirii, pe care noi, oamenii obișnuiți nu-l avem. Ei sunt cei buni, care trebuie să accepte lumea. Oricum, ei știu să accepte și să iubească necondiționat.

    Viața la centru înainte de pandemie

    În zilele bune, fără pandemie, activitatea la centru începe de dimineață. Fiecare se trezește și își face tabieturile sale acasă, după care merge la stația de autobuz, însoțit sau singur, după nivelul fiecăruia. Primul lucru este încălzirea de dimineață, urmată de ora de comunicare. Fiecare împărtășește ce s-a întâmplat de ieri, de când s-au despărțit, ce a mai făcut. 

    Se spun povești, se fac planuri. Este o oră de comunicare, dar foarte relaxantă. Apoi, încep activitățile. Acestea sunt fie generate de asistentul social, fie scris și citit. Cei care sunt mai avansați îi ajută pe cei care nu se descurcă.

    În echipă mereu a fost un asistent social, un psiholog, un terapeut sau doi. Membrii echipei sunt niște oameni răbdători, acesta fiind și lucrul pe care asociația îl caută atunci când angajează oameni.

    Activitatea lor continuă și urmează ora de terapie, apoi de pictură.

    O parte importantă pentru evoluția beneficiarilor este să aibă sentimentul că ei sunt utili, că sunt buni. Când se servește prânzul, doi dintre ei sunt de serviciu la bucătărie și ajută cu pregătirea mesei. 

    Timpul rămas este la dispoziția lor. Unii vor să deseneze, alții să danseze, să se uite la o emisiune „Fără prejudecăți” sau doar să-și facă siesta. 

    La final, se despart și sunt nerăbdători să se întâlnească în următoarea zi.

    Asociația a pășit în mediul online

    Acum, întâlnirile se fac pe Zoom. Pe Zoom, povestesc fericiți cum se trezesc, cum merg la serviciu. Sunt unii care lucrează 8 ore, alții 6. Dar sunt fericiți că, la sfârșitul fiecărei luni, au un salariu din care își fac cumpărături sau își ajută părinții. Viața capătă un sens pentru ei.

    Tot online și-au susținut și evenimentele anuale, pe care nu le-ar fi putut rata pentru nimic în lume, precum Concertul de Colinde sau Balul Iubirii.

    Balul Iubirii 2021
    SURSĂ FOTO: pagina de Facebook Asociatia Down – Centrul Educațional Raluca

    Toate momentele sunt memorabile pentru beneficiari și pentru echipă. Adriana spune că „Sunt momente când tun și fulger pe aici. Au fost momente când am fost nevoită să îi pun la colț, că nu am mai învins cu ei. Aveam o fată foarte rebelă și a trebuit să o pun la colț. Și data viitoare i-am zis din nou că trebuie să o pun și ea mi-a răspuns: «Dar să știi că mie îmi place acolo.» Cum să te superi pe un astfel de om?”

    „Suntem foarte departe de ceea ce ne dorim. Visul nostru este o pensiune unde persoane din toată România cu sindromul Down să poată lucra. Să fie rampa de pornire pentru un adevărat loc de muncă. Vrem să facem ceva asemănător cu ceea ce am văzut în alte țări, ca în Elveția, Danemarca, Italia, Turcia, Down Cafe. Acesta ar fi visul meu cel mare. Nu știu dacă o să mai am timp să-l împlinesc. Sufletește mă simt tânără. Încheieturile îmi spun adevărul. Dar eu sper.”