Ești un simplu adolescent. Treci prin perioada liceului, fără a te gândi prea mult la viitor: petreceri, drame, iubiri, prietenii, visuri, distracție. Apoi, ajungi la finalul acestor ani și de nicăieri apar responsabilități, apar decizii importante în ceea ce privește viitorul tău. Poate tu ești unul dintre acei adolescenți pierduți, care nu știe încotro să se îndrepte. Timpul te presează, mai ai puțin. Iei o decizie de moment, nu ești sigur că asta vrei, nu ești sigur că în direcția aceea vrei să te îndrepți, dar nu mai ai timp. Te uiți în jur, vezi care sunt așteptările celorlalți de la tine și, deși nu coincid cu propriile tale așteptări, le accepți și decizi în funcție de ele. De ce? Am încercat să aflu răspunsul de la tineri care au avut curajul să renunțe și s-o ia pe drumul lor.
„Mi-am dat seama că nu acela era drumul meu”
Mădălina a fost studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Părinții ei o vedeau farmacistă încă de mică și ar fi făcut orice ca fiica lor să urmeze această carieră. Nu a vrut vreo secundă să trădeze așteptările părinților, așa că a muncit din greu și a ajuns acolo. Se simțea pierdută încă din primul an de facultate și nu se regăsea în nimic din acel domeniu, dar gândul că avea să-și facă familia mândră într-o zi nu o lăsa să renunțe. Mădălina se visează dintotdeauna călătorind, descoperind locuri și oameni noi, iar un job în care ar fi nevoită să petreacă ore în șir într-o încăpere nu era tocmai ce și-ar fi dorit: „Am rămas mereu cu sufletul și cu gândul la visul meu: să călătoresc.” Anul 3 ca studentă la farmacie a venit cu o perioadă de cumpănă în viața ei: „Mă luptam cu mine însămi în fiecare zi, știam că trebuia să continui, dar în același timp, mi se părea imposibil.” Mădălina s-a confruntat o perioadă lungă chiar și cu depresia, care pe zi ce trecea se agrava. S-a închis în ea o perioadă, iar lucrurile deveneau din ce în ce mai grele, cu zile întregi de plâns, închisă în cameră și înconjurată de cărți și caiete. Acea perioadă a determinat-o să se gândească tot mai serios la ce își dorește cu adevărat, iar munca pe care a depus-o în acești ani pentru a se menține la facultate parcă nu mai însemna nimic. Într-o zi, a lăsat totul în urmă și a plecat pe drumul ei, fără a se mai gândi la consecințe: „A fost cea mai bună decizie pe care aș fi putut s-o iau.” Acum, Mădălina este studentă în primul an la Facultatea de Geografie, studiază turism și e cu un pas mai aproape de visul ei, cel de a călători. „Simt în sfârșit că am un scop bine definit, că fac ceva pentru mine cu adevărat.”
Valentin a fost student la Universitatea Politehnică din Timișoara, însă, în cazul lui, alegerea facultății a fost o decizie luată într-un timp scurt. Deși la început părea că a făcut alegerea corectă, pe parcurs, și-a dat seama că domeniul ales nu coincide cu ceea ce își dorește el de fapt. După o perioadă, Valentin și-a descoperit adevărata pasiune: gătitul. De atunci, a fost sigur că asta vrea să facă toată viața. Cât despre facultate, Valentin simțea că investește timp, energie și chiar bani făcând ceva ce, din perspectiva altora, i-ar fi asigurat viitorul, însă nu-i oferea deloc satisfacție. Atunci când a luat hotărârea de a renunța la facultate, se temea de reacția părinților săi, așa că nu le-a spus pentru un timp.
„Noi am fost crescuți cu ideea că, automat, dacă faci o facultate, valoarea ta ca om crește. E total greșit.”
Acum, Valentin se bucură atât de sprijinul celor dragi, cât și de o carieră în domeniul pe care îl iubește. Este e bucătar într-un bistro din Timișoara, iar pentru el asta înseamnă un vis împlinit: „Simt că atunci când gătesc, nici măcar nu obosesc.”
Povestea Claudiei a început încă din liceu, unde a studiat la un profil de matematică-informatică, deși nu se simțea atât de atrasă de materiile de acolo. Atunci când a venit momentul să se decidă cu privire la viitorul ei, Claudia a fost îndemnată de familie și colegi să urmeze o facultate în domeniul pe care l-a studiat în liceu. Astfel, a intrat la Facultatea de Matematică și Informatică din Timișoara, unde a stat o perioadă, urmând ca mai apoi să se mute la Cluj, la o facultate cu aceeași specializare. La început, Claudia a reușit să facă față și să ia note foarte bune. Al doilea semestru de facultate la Timișoara devenise monoton. „Începusem să mă plictisesc să mai depun efort, învățând ceva ce pur și simplu nu mă pasiona.” După mutarea la Cluj, a început să se gândească tot mai serios la decizia de a renunța: „Mi se părea că merg pe un drum fără sens, care îmi oferea doar stres și frustrare.” Pentru Claudia, renunțarea la facultate nu a fost o decizie ușoară. Părinții săi nu au sprijinit-o la început în această decizie, se simțea judecată și simțea că a dezamăgit. „Eu, ca persoană, sunt destul de singuratică, așa că nu mă bazam prea mult pe cei din jur sau pe susținerea lor, deși era clar că aveam nevoie de asta.” După renunțarea la facultate, a încercat să își dea seama ce vrea să facă de fapt, care sunt pasiunile ei. Îi plăcea tot ce ține de design, desen, mai exact, orice implică o doză de creativitate. Într-o zi, a descoperit o specializare care întrunea toate pasiunile sale: Media Digitală. „Era specializarea care presupunea aproape la fiecare pas să-mi amplific creativitatea, să-mi descopăr imaginația și îmi oferea acces și la design.” Claudia este acum studentă la Media Digitală și a reușit să descopere adevăratele sale pasiuni. A renunța la facultatea de informatică a fost pentru Claudia cea mai bună decizie: „singurul lucru pe care îl regret este faptul că nu am făcut-o mai repede.”
„E important să faci totul în viață cu pasiune”
Psihologul Diana Ciorogariu susține că abandonul universitar este, într-adevăr, o problemă reală. Sunt diverse motive pentru care un student ajunge în punctul în care renunță la facultate, motive care țin strict de fiecare dintre ei. Unii pur și simplu nu se regăsesc în domeniul ales, alții au alte așteptări. „Cel mai important este să ajungă într-un punct în viața lor în care simt că fac ceea ce le place. Asta contează foarte mult.” De asemenea, părinții joacă un rol important în viața copilului. Ar trebui să-l încurajeze și să-l pregătească pentru momentele în care vor avea de luat decizii importante. Apoi, alegerile îi aparțin. „Părinții sunt acolo pentru a sprijini sau ajuta copilul, indiferent de drumul pe care alege să-l parcurgă.”
Abandonul universitar – o problemă reală
Potrivit Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești, abandonul universitar este una dintre problemele majore, de lungă durată ale învățământului superior românesc. Conform Eurostat, România se află pe locul trei (15,3%) la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește abandonul din sistemul educațional sau de formare în cazul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, media UE fiind de 10,3%. Ca mecanisme de combatere a abandonului universitar, studenții pot beneficia de sprijin financiar prin intermediul sistemului de burse sociale și pot beneficia de servicii de consiliere psihologică și orientare în carieră gratuite, în cadrul Centrelor de Consiliere și Orientare ale universităților, conform Ordinului de ministru al educației nr. 650/2014.
Potrivit unor statistici oferite de cea mai mare universitatea din țară, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, la nivel licență, pentru cohortele 2014, 2015 și 2016, abandonul universitar pe parcursul studiilor înregistrează o ușoară creștere în cazul programelor de studii cu durata de 3 ani și o scădere mai accentuată în cazul celor cu durata de 4 ani. Cea mai ridicată pondere a abandonului universitar în cadrul UBB se înregistrează între anul I și anul II de studiu. Din totalul numărului de studenți care au abandonat pe parcursul anilor de studiu, peste 75% au renunțat în primul an în cazul programelor de 3 ani și peste 40% în cazul programelor de 4 ani.
„Nu te baza prea mult pe sfaturile altora. Alege să faci mereu ceea ce te face fericit, chiar dacă asta presupune sacrificiu. Nu rămâne blocat făcând ceva ce nu te pasionează. Oprește-te și mergi pe drumul tău, la final vei vedea că a meritat.” Sunt cuvintele Mădălinei, în privirea căreia am zărit o sclipire de fiecare dată când îmi povestea despre pasiunile și visurile ei.
