Rotric- Cum s-a născut singura revistă de skateboarding din România

    Rotric sau Romanian trick este singura revistă din România axată pe skateboarding. La fel ca alte reviste mari din domeniu, cum ar fi Thresher, ea s-a dezvoltat dintr-o pasiune și s-a concretizat într-o publicație cu accente artistice. Aceasta a fost fondată în anul 2016 de către doi skateri locali din Cluj-Napoca, Bogdan Botiș de la Area52 și Szilard SERESTELY de la Slrdmedia. Până în 2019, a vândut peste 400 de exemplare. Rotric combină skateboardingul cu arta și cu povești faine, pe care sigur ai vrea să le citești dacă ești un pasionat al acestui sport.

    Până în prezent, revista are 3 numere apărute și încă unul, care e în curs de redactare.

    Primul număr Rotric, apărut în iulie 2016
    Al doilea număr Rotric, apărut în august 2017
    Al treilea număr Rotric, apărut în august 2018

    Scopul creării acestei reviste a fost unul simplu, de a încerca aducerea unei modalități vechi de prezentare, aceea a printului, într-o lume care e absorbită din ce în ce mai mult de Internet. Cu toate că existența acesteia pe site-urile de networking social constituie un avantaj important, creatorii acesteia și-au dorit ca oamenii să poată avea revista într-o formă fizică, palpabilă, iar dacă doresc, să o poată chiar colecționa. 

    „Să stea lumea mai puțin cu ochii pe ecrane și mai mult pe print. Acuma poate pare că mă contrazic, din moment ce și noi suntem pe rețelele de socializare, dar asta e lumea în care trăim. Cu toate astea, pe Insta n-o să experimentezi niciodată cum e să răsfoiești o revistă semi-obscură românească de skateboarding, oricâte poze am posta din conținutul revistei.

    – Szilard Serestely

    Care a fost sursa de inspirație?

    Având în vedere circulația informației și implicit a revistelor, în urmă cu câțiva ani, Szilard a reușit să obțină un număr al revistei Zine, o revistă de skateboarding din Ungaria. Pe lângă aceasta, o altă sursă de inspirație a sa a fost revista Blană, o revistă românească, dar care nu l-a impresionat, deoarece era un mix de sporturi, printre care: role, bmx, snowboarding și skateboarding. 

      „Acum câțiva ani au ajuns în mâinile mele niște Zine-uri din Ungaria, scrise cu creionu’, pixu’ , așa, foarte punk, xeroxate. Atunci mi-am dat seama că și eu aș putea face așa ceva. Poze oricum făceam într-una, pe skate oricum mă dădeam într-una (pe vremea aia), Facebook-ul și rețelele astea nu le-am suportat niciodată, așa că am zis că o să fac o dată și o dată o revistă de skate românească.”

    – Szilard Serestely

    Cum și pentru cine a fost creată revista?

    Rotric este o revistă deschisă oricărei persoane interesate de lumea skateboarding-ului sau de cultura undergroundului. În general țintește persoanele care încă preferă offline-ul și care se informează de acolo, persoanele care caută elementul acela de „surpriză”, așa cum a afirmat și unul dintre creatori. 

    „Să zicem categoria persoanelor care caută și în offline, în revistă nu știi niciodată ce o să vezi nu știi la ce să te aștepți, îi ca un fel de Oser (n.r. piață de vechituri din Cluj-Napoca) printat cu tematica skateboarding în România și artă vizuală, presărat cu interviuri scurte sau mai lungi.”

    Revista a fost concepută, cel puțin la început, pentru cititorii români, însă, după ce au observat că revista lor a ajuns în diferite țări, aceștia au început să creeze și anumite materiale în limba engleză.

    Care este frecvența de apariție a revistei și ce fel de articole cuprinde?

     La început, el plănuia să scoată un număr o dată la două luni, dar nefiind atâta activitate sau vreme bună în acea perioadă, acest lucru nu a fost posibil. Următorul lui obiectiv a fost acela de a publica două ediții pe an, însă timpul și numărul materialelor nu l-au ajutat. După câtva timp de gândire, și-a propus ca, de fiecare dată când strânge suficient conținut pentru a umple cele 80 de pagini, să scoată un număr nou. 

    Redactarea numărului 4 al revistei sa este dificilă, având în vedere perioada în care ne aflăm. Mai mult, vremea din ultimele luni și închiderea skateparkului Rozelor pentru renovări au încetinit și mai mult munca. 

    De aceea, Szilard s-a gândit să facă un open-call, pentru a reuși să strângă suficiente materiale pentru al patrulea număr. Ideea i-a venit după ce l-a descoperit pe regizorul Kalle Lasn, care fondase recent o revistă numită Adbusters magazine și care apelase la aceeași soluție.

    Revista este una destul de diversificată, de la fotografii, la artă urbană, la articole de diverse feluri. La început, revista se axa pe poveștile și operele celor din Cluj, însă creatorii au vrut să extindă sursele de conținut, ca Rotric să nu fie o revistă doar despre Cluj. Mai mult, tot conținutul revistei se referă, într-o mare parte, la skateboarding-ul românesc. Pe lângă acestea, revista conține și diferite articole care promovează ideea de DIY, interviuri cu muzicieni profesioniști sau la începutul carierei, articole cu artiști și operele lor. De exemplu, unul din cele trei numere conține un articol despre cum îți poți mări șansele să călătorești gratis pe mijloacele de transport în comun. 

    Revista nu are neapărat vreun sponsor. Area52 a susținut apariția revistei, alături de Szilard. Cei doi nu fac profit din fabricarea ei, ci pur și simplu își scot investiția, alocând banii pentru următorul număr.

    Creatorii acceptă conținut pentru articole de la orice doritor, cu condiția ca acesta să fie din lumea skateboardingului și, implicit, a culturii urbane. Fie că e o persoană care practică skateboardingul sau iubește arta, fie că face parte din cultura aceasta a undergroundului, este binevenit să participe cu materiale în crearea revistei. După cum a menționat și unul din creatori, aceștia caută persoane care sunt unice și sunt gata să își arate această unicitate în fața altora. 

         „Noi căutăm cumva perspectiva celor care gândesc diferit, care au ceva al lor.

    În această perioadă de pandemie, revista funcționează aproximativ la fel, însă mai încet. Cu toate acestea, perioada aceasta este un prilej de a discuta cu diferite persoane interesate de participarea cu conținut pentru revistă. Mai mult, creatorii încearcă să facă revista o chestiune actuală, republicând diferite articole, anumite clipuri video cu skateri români sau diferite mini-articole asemănătoare celor din revistă. 

    Care este prețul revistei și de unde poate fi achiziționată?

    Prețul revistei este de 19 RON. Acesta poate fi achiziționată de pe Area52.ro și de pe site-ul oficial al revistei. Cu toate acestea, momentan, revista este sold-out. Dacă nu ați pus mâna până acum pe toate cele trei numere, cel mai probabil nu o să le mai puteți achiziționa. Lăsând asta la o parte, dacă doriți să achiziționați numărul 4 al revistei, trebuie să îi urmăriți pagina de Instagram a revistei, pentru a fi la curent cu apariția lui.

    Cu toate că România nu dispune de o piață a revistelor foarte roditoare, Rotric își face apariția cu un element diferențiator destul de puternic. Acest element este chiar tematica pe care această revistă o abordează, care este prezentă în mai toate țările europene, dar care în România este abia la început. De aceea, revista este într-o creștere continuă de la apariție, dezvoltându-se încet și fiind primită cu drag pe piață de către cititorii pasionați.