Pentru majoritatea studenților care își doresc să meargă la facultate într-un alt oraș, decizia cea mai importantă este legată de bani. Sumele de bani primite de la părinți nu sunt de fiecare dată îndeajuns pentru un trai lunar decent. Printre studenți există destul de mulți tineri care încep să muncească încă din primul an, din diferite motive. Fie își doresc o independență financiară, fie acel respiro de la nenumăratele rugăminți pentru transferuri bancare sau refuzurile de a ieși la o bere, așa că au luat decizia de a se angaja, în paralel cu facultatea.
Există o vorbă a bunicilor, că trebuie să facem școală ca să ajungem cineva, că societatea nu mai are aceleași așteptări pe care le avea de la ei. Presiunea de a intra din prima la facultate și de a te ține de ea este foarte mare. Potrivit unui studiu din 2019 al UBB, la nivelul licență, cu studii de 3 ani, rata de abandon a fost de 1,2%, iar la 4 ani de 7,5%. Acest număr este determinat de factori precum prețurile ridicate de trai în oraș, locurile puține din cămine (4.300 de locuri) sau specializarea aleasă greșit.
Criza sanitară și orele online i-au făcut pe mulți să se gândească de două ori înainte să ia o decizie. Mulți s-au întors acasă, de unde intră la ore, alții muncesc ca să își permită chiriile, iar alți le fac pe ambele. Ana-Maria Petrule și Cristian Rusu, doi studenți din Cluj, ea în anul I el în anul IV, au profitat de regimul online pentru a face bani în plus.
Cei doi muncesc, țin pasul cu orele online, predau teme și proiecte. Care este motivul pentru care aceștia își sacrifică timpul pe care-l puteau petrece cu prietenii, pe afară sau singuri?
Ana are 20 de ani și lucrează din vara anului 2019. Pe atunci, abia terminase cu examenul de Bacalaureat și s-a angajat full-time la o tabacherie, într-un mall din Cluj-Napoca. Fiind primul ei job, aceasta a acceptat oferta, pentru a nu mai fi dependentă financiar. Se trezea de două-trei ori pe săptămână la 7 dimineața, ca să prindă loc de parcare fără plată. De multe ori, înainte de pandemia Covid-19, lucra de dimineața până seara la acel chioșc. Ieșea de câteva ori până la baie sau la pauza de țigară, dar atât. Norocul ei era că prietenii erau dornici să o mai viziteze 10-20 de minute, însă nu era la fel ca o ieșire în parc. A sacrificat multe întâlniri sau ieșea târziu pe afară, pentru că așa îi permitea programul.
În primul an de muncă, a început Școala Postliceală de Asistență Medicală, apoi a venit pandemia, s-a lăsat de acea facultate și s-a schimbat, din punct de vedere academic, la 180 de grade. Acum este studentă în anul I la Jurnalism. A rămas la locul de muncă datorită regimului online, pe care-l consideră benefic în situația actuală.
Ana era în anul I la Școala Postliceală de Asistență Medicală, făcea practică în spital patru zile pe săptămână, dar lucra și în weekend. „Mi-a plăcut acolo în primul semestru. Era multă practică în spital, aveam un program destul de încărcat, mai ales că lucram în weekend și o zi în timpul săptămânii”, mărturisește Ana. Își sacrifica mai tot timpul liber pentru locul de muncă. „Era mai greu, în loc să ies în weekend cu prietenii, să mă relaxez sau să învăț, trebuia să fiu de la 8 aici. Însă partea bună este că mi-am cumpărat tot ce am vrut, adică tot ce nu-mi lua mama. Nici nu puteam să-mi imaginez cum îi ceream mamei să-mi cumpere o pereche de adidași de 400 de lei, dar când i-am cumpărat din propriii bani, satisfacția a fost mult mai mare ”, spune aceasta.
„Mă simt destul de liniștită că am putut să vin, de pe 15 mai 2020, în continuare la serviciu.”
Însă, odată cu instalarea stării de urgență în România, Ana a fost nevoită să renunțe la Postliceală. Nu observa vreo motivație din partea profesorilor să le fie materia predată în mod corect. Primeau PDF-uri cu lecția zilnică, aveau dictări și… cam atât.
Anei i-a fost greu să stea acasă, în carantină. Luase decizia de a se retrage de la cursuri, însă nu putea ieși pentru mult timp din casă, din cauza restricțiilor. Îi lipsea interacțiunea umană, în general, drumul până la muncă, colegii, însă nicio secundă nu și-a pus problema să demisioneze: „Mă obișnuisem să vorbesc în fiecare zi cu mulți oameni, șeful, colegii, clienții, iar după două luni de carantină, abia așteptam să mă întorc la lucru. Am stat în casă doar cu ai mei, așa că reîntoarcerea la lucru a fost binevenită.”
Programul ei se schimba în funcție de ce restricții se aplicau, iar asta îi afecta viața socială. Dacă înainte ieșea de la muncă la 9-10 seara și se mai plimba prin oraș, acum închide totul la 8-9 și fuge acasă, din cauza restricțiilor de noapte.
În aproape fiecare zi o vizitează șeful ei, Gabriel. Este un bărbat tânăr, care a trecut și el prin vârsta de 20-22 de ani, când puneai mai mult accent pe factorul financiar decât pe școală. Cu fiecare angajat tânăr, în parte, discută despre facultate, despre cât de important este să ai diploma de licență și îi sfătuiește să își facă temele, proiectele, când nu prea au clienți. Colectivul de la muncă i-a creat ideea că, în pauzele de masă sau țigară, e în fața facultății. Astfel, nu simte că face facultatea în regim online, departe de propriii colegi. „Majoritatea celor cu care interacționez eu la muncă sunt de vârsta mea sau poate cu un an-doi mai mari. Când ne strângem la pauza de masă și vorbim despre vreun coleg, curs sau temă, dispare sentimentul că ratez un an de experiență de facultate. Am lângă mine persoane care mă înțeleg și cu care mă stresez legat de vreun deadline”, a continuat Ana.
„Când nu am teme de făcut sau nu intru la ore, aleg să mă uit la documentare. Este un timp pe care-l folosesc cu cap.”
Prima ei sesiune a fost un moment stresant. Nu știa cum să învețe mai bine, cum să își controleze emoțiile. A avut un sprijin în colegii săi de la muncă, iar după terminarea ultimului examen, a realizat că sesiunea nu este așa un „monstru” cum își imaginase. Acum, în semestrul al doilea, își gestionează mult mai bine timpul, a învățat cum să facă față excelent la muncă și școală online, concomitent.
Când trebuie să lucreze pe echipe la un proiect, în timpul seminarului, aceasta reușește să se deconecteze de la mediul chioșcului unde lucrează. Nu mai aude nici adulții din jur, nici anunțurile. Mai greu îi este, însă, atunci când trebuie să servească un client și se deconcentrează. Însă lucrează la îmbunătățirea acestui aspect.
Anei îi place să muncească. Nu consideră că jobul ei este greu, și îi oferă independența financiară pe care și-a dorit-o: „Pot să mai plec pe undeva câte un weekend, să-mi cumpăr câte un lucru nou. Am conștientizat, oricum, valoarea banilor, deși cheltui în primele zile majoritatea salariului și după vine sfârșitul lunii și mă întreb, de fiecare dată: «Da’ eu pe ce am dat banii?»”.
Cristian are 22 de ani și este în anul IV la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Cluj-Napoca. Lucrează încă din primul an și a trecut printr-o varietate de slujbe, atât în țară, cât și în SUA. Și-a dorit un loc de muncă anul acesta, deși are licența și învață în regim online, pentru că îi place să fie activ.
De o lună, Cristian s-a angajat ca trainer la o școală privată de programare pentru elevii de gimnaziu. Lucrează cu mai multe grupe de copiii, predându-le informatică prin joacă sau robotică, cam o oră și jumătate pe săptămână cu fiecare grupă. Locul acesta de muncă îi place mult, deoarece este „în priză” pe toată durata cursurilor. Îi ajută pe elevi să introducă codul în program și le urmărește procesul de creare a jocului, de la cap la coadă.
Am intrat în apartamentul lui de la etajul 2, în liniște. Era la oră. Calculatorul conectat la televizorul de pe masa din bucătărie afișa o conferință cu mulți copii pe platforma Microsoft Teams. Cristian nu părea deloc obosit, iar în jurul lui prietenii învățau pentru licență. Se asigura mai mereu dacă cursanții înțeleg, dacă țin pasul. După ce se termină ora, se grăbește să plece la o petrecere. E primul weekend în care poate ieși, fără să se simtă prost că nu lucrează la licență.
Presiunea este mare. Pe de o parte are jobul, unde trebuie mereu să fie atent, să-i ajute pe cei mici și să se pregătească cu materialele, dar pe cealaltă parte, are viața de student cu licența. Poate că presiunea nu mai este aceeași, datorită regimului online. Acesta atestă că nu mai pierde timpul prin autobuz, la coada de la cafenea sau dormind în plus, după vreo petrecere de la cămin.
Lui Cristian i se pare acest an mult mai ofertant și ușor, față de anii precedenți. Poate deschide laptopul la 8 fără 5, fără să întârzie la cursuri. În plus, ca niciodată, a avut timp să învețe pentru sesiune: „Avem laboratoarele dimineața, ceea ce îmi oferă timp după-amiaza pentru a mă relaxa sau învăța. Cu toate astea, este destul de stresant, mai ales că e mai și nu am început încă să lucrez la licență, doar învăț materia. Prefer varianta online, în detrimentul orelor fizice. Am un program mult mai flexibil, ba chiar mi-am permis să mă angajez, deși în două luni prezint licența”.
„La muncă îmi exersez cunoștințele despre programare, dar evoluez și pe partea de coordonare.”
Norocul său este că la acest job lucrează în program mixt. Când se întâlnește cu ei în clase, asamblează roboți și lucrează la aplicații de jocuri. Însă și când predă de acasă, nu e ca la facultate. „Tocmai pentru că eu nu sunt profesorul lor, și ei știu că nu sunt la o școală tradițională, nu se sfiesc să intervină, să pună întrebări. Toți își deschid camerele, anunță dacă întâmpină dificultăți. Cred că mi-am înțeles profesorii mult mai bine după ce m-am angajat”, consideră Cristian.
„Prima dată când m-am angajat, în anul I, a fost la un call center, undeva la 9-10 luni.”
Pentru independența financiară mult dorită, Cristian a trebuit să se angajeze încă din primul an de facultate. Nu voia să mă întoarcă acasă vara, dar nici acum cu școala online. „Sunt din Petroșani, iar acolo nu sunt chiar atât de multe lucruri pe care le poți face. Îmi place să cunosc oameni noi, să mă plimb, să fiu mereu activ, iar joburile mele, mai puțin cel la call center, necesitau un grad mare de implicare și atenție”.
A muncit din primele luni de facultate, iar asta l-a maturizat pe Cristian. Fugea de la laboratoare la call center, iar sumele pe care le încasa îi demonstrau că putea să meargă și la facultate, dar să și muncească, ba chiar nu realiza când a mai trecut o lună de muncă.
La câteva luni după, în vara dintre anul I și II, a plecat cu programul Work and Travel în America, unde a avut trei slujbe, pe perioada verii. „Am lucrat într-un restaurant din Rehoboth Beach, Delaware, unde am servit, am gătit, iar asta simt că a fost un factor în dezvoltarea mea pe partea de comunicare în echipă. Clar, nu aș fi putut face față fără ajutorul colegilor mei, dar a trebuit să învăț să mă exprim mai clar”. În plus, Cristian și-a perfecționat engleza, care acum este indispensabilă, mai ales la un job bine plătit la Cluj.
Din octombrie și până în prezent, orarul lui Cristian nu s-a schimbat. Se trezește de dimineață și de multe ori are laboratoare, mai face teme sau învață pentru licență, iar când nu, iese pe afară. În timpul liber, pregătește materialele pentru muncă. „La slujbă, lucrez după-amiaza, așa că sunt plin pe întreaga zi. Însă încerc să nu mă aglomerez”, a menționat acesta.
El a învățat să fie chibzuit de nevoie. Are un fond de criză (sau de shopping impulsiv), ca să nu rămână fără bani până la următorul salariu. „La primul job, eram destul de chibzuit cu banii. Strângeam din ce câștigam, dar primeam și de la ai mei. Acum cheltui puțin mai mult. În America, am cheltuit foarte mulți bani. Eram atras de orice din jurul meu, voiam orice știam că nu aveam în țară, am vizitat orice era de vizitat. Nu m-am abținut de la nimic, pentru că nu știam dacă mă voi mai întoarce curând acolo. În prezent, încerc să mai strâng niște bani din salariu. Sar dintr-o extremă în cealaltă”, spune el.
„Cred că am înțeles noțiunea banului și că acesta îți poate aduce un anumit grad de satisfacție.”
Slujba sa la școala privată este ceva pe termen scurt. Lipsa orelor fizice l-au motivat să devină o persoană mai activă, în timpul pandemiei. „Nu mă văd făcând asta pentru tot restul vieții, însă sunt mulțumit că am putut să mă angajez. Mulți nu reușesc să își mai găsească în momentul actual un loc de muncă stabil sau nu vor să lucreze pentru o anumită sumă de bani, însă eu cred că experiența este necesară în domeniul în care vreau să activez”, a mai adăugat acesta.
Aceștia doi sunt doar o mică parte din totalul de studenți care au fost forțați de împrejurări, dar și de propria ambiție, să se maturizeze. Este firesc să simți această nevoie de independență, sub ce formă o fi ea, ca să poți să evoluezi. Cei doi sunt norocoși că viața de zi cu zi nu le-a fost afectată atât de tare, din martie 2020 și până în prezent, și consideră că există mai multe aspecte pozitive la regimul de predare și învățare online, precum gestionarea, în favoarea lor, a timpului.
Din cei 45.000 de studenți care anual încep cursurile la Cluj-Napoca, peste 40% se angajează. Fie din nevoia de bani pentru plata chiriilor, fie ca să câștige experiență. Înaintea pandemiei, era mult mai greu pentru un student să meargă la cursuri, să predea proiectele și să fugă după asta la muncă. Însă, de când cu regimul de predare și învățare online, a devenit mult mai facilă opțiunea unui loc de muncă.
Depinde, însă, foarte mult de specializarea la care este studentul, pentru că materia rămâne aceeași, indiferent de modelul de predare, fizic sau online. Ana și Cristian sunt două exemple care arată că le poți face pe amândouă. Au văzut în facultatea online o oportunitate de dezvoltare pe plan profesional, fără să o neglijeze sau să ajungă la concluzia că mai bine îngheață anul sau abandonează studiile.
