Mai mult de 1,2 milioane de români au rămas fără loc de muncă în pandemie până în aprilie 2020. Doi din zece români au rămas în șomaj tehnic. Cele mai afectate domenii au fost turismul, transporturile, dar nici domeniul cultural sau industria organizării evenimentelor nu au rămas neafectate.

Statul a cheltuit peste 4 mld. lei pentru susţinerea şomajului tehnic. Timpul totuși se scurge, iar economia nu poate promite o susținere pe lungă durată. Așa că românii nu au stat pe loc. Mulți dintre ei s-au orientat spre alte cariere, unde s-au redescoperit pe ei, au descoperit noi pasiuni sau doar fac această activitate în așteptarea posibilității de a se întoarce la ceea ce făceau înainte. Unele dintre cele mai căutate domenii au fost IT-ul, marketingul și vânzările.

„Deocamdată pun pâine pe masă

Mihnea Blidariu, membru al formației Luna Amară, este unul dintre românii a căror carieră profesională a fost pusă pe pauză. Domeniul muzical, din care au fost el și Luna Amară smulși, a avut o cădere dramatică. Atât artiștii care țineau inimile vii multor oameni, cât și toți operatorii care făceau posibilă desfășurarea evenimentelor și-au continuat activitatea profesională la capacitate foarte redusă sau deloc.

El a luat pe o cale total nouă, cea a fierăriei. Fără să cunoască prea bine domeniul, s-a orientat spre ceva care îi poate asigura stabilitatea financiară.

Sursă foto: pagina personală de Facebook

Totul a început la o cafenea din Cluj-Napoca, unde savura o cafea cu un amic care lucrează cu forjă și care avea nevoie de ajutor. Mihnea a mai avut experiență în munca manuală de când a făcut parte din campania împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană și a coordonat o bună parte din festivalul FânFest. Acolo s-a familiarizat cu lemnul. A făcut băncuțe, mese și altele. Atunci și-a dat seama că îi place foarte mult să lucreze cu mâinile, că îi dă o senzație de mulțumire: „Facem porți, garduri, picioare de mese. E un pic plictisitor câteodată, uneori e mai greu fizic. Dar, cumva, e fain să poți să vezi procesul, cum se finalizează. Deocamdată pun pâine pe masă. „Fierăria este necesitate întâmpinată cu drag.” A fost un amestec de curiozitate, ceva care i-a stârnit interesul.

Cum e să fii artist pe timp de pandemie sau cum e să nu fii artist pe timp de pandemie? Este greu să îți dai seama de felul în care trebuie să formulezi întrebarea. Pandemia i-a împins pe mulți artiști către punctul în care nu se mai cunoșteau pe ei înșiși și nu își mai înțelegeau nici rolul.

„Suntem ca un fel de fantome. E o senzație ca și cum am fi niște realități alternative într-un univers paralel și așteptăm să revenim în universul din care am fost smulși de pandemie

Mihnea Blidariu

Din discuția lui Mihnea cu prietenii din această branșă, a constatat că unii au fost foarte creativi în pandemie și cu creat mult conținut. Alții, dimpotrivă, au fost loviți psihic și s-au blocat: „Nu și-au găsit nicicum un alt ritm. Pentru Luna Amară, a fost destul de aiurea, într-un fel. În alt fel, destul de interesant.” A mai constatat că este multă depresie în această zonă: „Erau mulți artiști care fix când a început pandemia erau în perioada lor de afirmare, în primul lor turneu, încercau să scoată primul album.”

„La un moment dat, ne-am dat seama că pentru Luna Amară pandemia a fost pauza pe care nu ne-am luat-o niciodată.”

Mihnea Blidariu
Luna Amară / Sursa: expirat.org

Luna Amară este o formație care cântă mult. Mereu au fost prin turnee, au avut lansări de albume sau au făcut clipuri. Nu au avut niciodată o pauză în adevăratul sens al cuvântului. Totuși, pandemia a fost o pauză forțată și de abia acum încep să-și revină: „Am reușit să mă mențin la titlul de artist în pandemie, dar la un nivel destul de scăzut, cât să-mi mențin viu sufletul artistic.” Acesta este sentimentul unui muzician cu o experiență de 22 de ani. Totuși, pentru Mihnea, e vorba despre mai mult decât de performanță și pasiune, pentru el a fost mereu un stil de viață. Asta e ce a afectat pandemia, stilul de viață, care era construit în jurul muzicii.

Unii artiști s-au îndreptat către IT, pe tehnologii, mulți pe zona pe care a mers și Mihnea, cu tâmplărie, fierărie sau lucru manual, câțiva s-au mutat la țară și s-au apucat de agricultură. Fiecare s-a orientat în limita posibilităților.

Ajutorul promis de autorități pentru sectorul cultural – o țeapă pentru artiști

Întrebarea care rămâne și pe care mulți și-au pus-o este: nu ar fi putut statul român să sprijine mai mult artiștii? Însă reacția statului a fost extrem de lentă. O parte dintre artiști au semnat anul trecut o scrisoare deschisă despre nevoile financiare pe care le au. În mare parte, a fost semnată de artiștii mainstream, iar ei, în majoritate, nu-i reflectă și pe cei din underground. Statul a venit cu o propunere pentru artiști: un ajutor financiar. Dacă pentru unii acest ajutor a fost o sursă de speranță și și-au făcut planuri, pentru alți artiști, printre care se numără și Mihnea, acest vis părea prea frumos pentru a fi realitate: „Cumva, după atâția ani de experiență negativă cu statul, în pandemie am zis, totuși, bine, hai, să zicem. Au fost oameni care s-au bazat pe asta. Au luat țeapă. Nu s-a întâmplat. De când ne-am înscris pe platforma aia sunt luni bune, nu s-a întâmplat nimic. Nici măcar nu mai știu care e numele platformei. Zero barat. Nicio treabă.”

În multe orașe, mai ales cele mari, există spațiile goale, fabrici, uzine. Mihnea e de părere că, dacă autoritățile le-ar fi dotat minim, în limita tuturor regulilor sanitare, se puteau organiza mici evenimente care să ajute artiștii să rămână pe linia de plutire: „Puteau să le pună uși, ferestre, să închirieze niște aeroterme și cu restul ne descurcam noi, artiștii. Mână de la mână, puteam să facem concerte împreună, să fim solidari.” 

Până lucrurile vor prinde contur, Mihnea rămâne în atelierul de fierărie. Nu este locul ideal unde își dorește să fie, dar este ceea ce îl menține pe linia de plutire. După ce totul va reveni la normal, sau la un nou normal, fierăria va rămâne, pentru Mihnea, poate, un hobby, dar în mod sigur nu un job full-time.

„Să-ți iei soarta în propriile mâini” este expresia care se potrivește nemaipomenit de bine pentru mulți oameni, în perioada pandemiei. Mihnea Blidariu a avut curajul și a făcut ce a putut din ce a avut: „Sfatul meu este, dacă mi-l cere cineva, să încerce pe cât posibil să facă ceva în toată perioada, că e mai bine decât să stai să te îngropi în scenarii și teorii.”

În cadrul unui concert, de exemplu, este bine ca oamenii să ia în considerare că spectacolul pe care îl văd este susținut de alți sute, sau chiar mii de oameni. De la persoane care se ocupă cu organizarea, până la firmele de catering, sau chiar fotografi, oamenii aceștia au fost de asemenea foarte afectați de pandemie. În lipsa evenimentelor, ei au rămas fără activitatea de bază.

„Îmi place să fac lumea să zâmbească, nu să le spun să zâmbească.”

Iosif Miclăuș

Iosif Miclăuș este un fotograf de evenimente din Cluj-Napoca. Pentru el, fotografia a început ca un hobby, în 2007, și de atunci îl dezvoltă continuu. Domeniul de bază este cel al nunților și al evenimentelor, dar, în ultimul an, acestea au fost atât de puține, încât a fost nevoit să meargă în altă țară și să se orienteze spre un job mai sigur, cel puțin pentru acest moment. Așa a ajuns să lucreze în domeniul construcțiilor și renovărilor. 

Sursă: Pagina personală de Facebook

La începutul carierei sale, tot ce avea era un mic aparat, pe care îl împrumuta de la cumnata sa. Însă pentru el acest lucru a fost suficient. Atracția pentru fotografie îl făcea să fotografieze fiecare gâză și pasăre din curte, dar și pe prietenii săi. Nu a avut curajul să facă pasul de a merge spre o facultate unde să se specializeze pe acest domeniu, însă pasiunea a rămas în sufletul său. Așa se face că, din 2012, a transformat acest hobby într-o carieră. 

A fost alături de sute de miri și a imortalizat cea mai frumoasă zi din viața lor. Iosif începe ziua cu multă energie. Se simte în largul lui când este înconjurat de oameni și când poate socializa. Ziua evenimentului este ziua în care se dedică întru totul, pentru a le dărui mirilor o zi de neuitat: „Ziua evenimentului, după părerea mea, e cea mai faină e zi. Îmi place să inspir, să fac lumea să zâmbească, nu să le spun să zâmbească. Îmi place să fiu acolo 100% pentru ei și atunci asta îmi ușurează munca de postprocesare, fiindcă reușesc să am cadre care mă încântă, mai creative, mai naturale. Îmi încep ziua gândindu-mă că am cei mai faini miri, cei mai cumsecade. Oarecum îmi pun în minte asta și setez mindsetul pentru a mă raporta la ei cât mai bine și roadele să fie cât mai bune.”

Sursă: Pagina personală de Facebook

Este creativ și spontan, așa că mereu găsește o modalitate de a pune zâmbetul pe fețele invitaților. La o nuntă din 2019, în timp ce făcea poze invitaților, și-a găsit partenerul cu care să facă echipă: „Aveam un băiețel de 4-5 ani lângă mine și era complet știrb. Nu avea niciun dinte în față. Și tot îi ziceam ce să le zică la invitați ca să-i facă să râdă. La un moment dat, eu i-am zis le zică „Te mușc” și el mima gestul. Era super amuzant, nu avea niciun dințișor în față. Parcă îl aud și acuma cum zice.”

Mereu încearcă să ajute mirii și să le dea sfaturi pe parcursul evenimentului. Dedicarea lui este mare, și este atent chiar și la cele mai mici detalii. În geanta aparatului foto, are mereu un set de ace și ață pentru a se asigura că niciun accident neprevăzut rămâne nerezolvat. De multe ori, a salvat costumația mirilor.

Iosif vede acest job mai mult ca pe un stil de viață pe care și-l dorește și îl asumă. Însă martie 2020 a fost începutul unei perioade pe care nici nu și-o imagina: „Nu credeam că o să dureze atât de mult. Nici gând. Aveam o nuntă în aprilie. Nici măcar nu mă stresam, credeam că o să treacă și că vom reprograma nunta în mai. Nu a fost așa.”

Restricțiile au fost foarte dure în ceea ce privește desfășurarea evenimentelor. A fost atins un moment în care numărul maxim de invitați la o nuntă era 8. În acest fel a ajuns Iosif să fie atât fotograf, cât și martor din partea mirelui la o nuntă. Aceasta nu este însă singura nuntă atipică la care a participat: „A fost o nuntă în care mirii și-au grupat invitații în trei ture. În două zile, au făcut nunta completă.”

Situația nu părea să părea să se îmbunătățească prea curând. De la sezonul plin de evenimente, weekend după weekend, programul arăta tot mai puține nunți, nici acestea nefiind sigure în totalitate. La început, pandemia l-a încântat pe Iosif, pentru că putea fi alături de familia sa, dar după un timp, lipsa ocupației și-a spus cuvântul și l-a împins să își aleagă o altă profesie pe moment. 

A întâmpinat pozitiv și plin de încredere schimbarea. Împreună cu familia sa, a plecat în Franța pentru o perioadă. Acolo a lucrat în domeniul construcțiilor. Iosif a avut un as în mânecă pentru că a cochetat și în trecut cu acest domeniu. Chiar dacă poate nu s-ar fi gândit că va practica mai intens această meserie a acceptat. Venind dintr-o familie în care prima dată a pus mâna pe lopată și după aceea a mers la școală, nu a fost o schimbare foarte dramatică: „Nu m-am simțit ciudat. Nu m-am simțit ca și cum n-aș fi eu. Oarecum, te întorci la origini. Am mai avut tangențe și am fost învățat în familie, de mic, cu munca grea.”

Timpul petrecut în Franța nu a fost departe de aparatul său de fotografie. A avut două ședințe foto la două familii și a ajuns să se redescopere, după tot timpul în care nu a mai făcut fotografii la fel de frecvent ca în trecut.

Este nerăbdător să își poată relua activitatea, dar, pe de altă parte, este și un om al prezentului, căruia îi place să se bucure de momentul actual: „Sunt optimist, aștept să reintre lucrurile în normal, sau într-un nou normal, dar în același timp mă bucur de tot ce am acum.”

Cât a activat în construcții, a avut același mindset potrivit. Și-a început mereu ziua cu gânduri bune. A putut să își dezvolte această atitudine potrivită de la nunți. Pentru el, indiferent dacă ai cel mai superb cuplu din punctul tău de vedere, sau cel mai puțin frumos, în momentul în care vrei să scoți cele mai frumoase fotografii și să scoți cele mai bune unghiuri, trebuie să aplici psihologie: „Să-i vezi foarte bine, să dai tot ce e mai bun din tine, astfel încât, în urma colaborării, rezultatele să fie pe măsură. Nu are importanță cine e în fața ta, atât timp cât știi că e important să-l faci să se simtă bine.”

Dacă pentru Iosif și Mihnea pandemia nu a fost prielnică pentru pasiunile lor, nu putem spune același lucru despre Alex Popa. El a ajuns în pandemie să treacă de la jobul de șofer de tir la cel de programator.

„Dacă îți pierzi motivația pe drum, ai irosit toată investiția financiară, investiția intelectuală și timpul. Sunt toate pierdute”

Alex Popa

A început să lucreze de la 16 ani și este din Râmnicu-Vâlcea. De 18 ani locuiește în Italia. La început, mergea vara, lucra și revenea toamna pentru a merge la liceu. Punctul vieții în care era atunci nu a fost prielnic pentru Alex. Chiar dacă și-ar fi dorit să meargă în București și să urmeze o facultate, dificultățile economice l-au tras în jos. După ce a absolvit liceul, s-a mutat definitiv în Italia. 

De atunci, a avut 5-6 meserii diferite. A fost zugrav, instalator, sudor, dar cea mai lungă meserie a fost cea de șofer, aproximativ 10 ani: „Ai un carnet de șofer și mergi la muncă. Era destul de ok, nu era nimic special de făcut. Pur și simplu luam camionul, mergeam la muncă.” 

Însă monotonia jobului și programul de muncă și-au spus cuvântul. Alex este o fire activă, care se plictisește repede. Cele 13-16 ore de condus pe zi nu reprezentau modul în care el și-ar fi dorit să-și petreacă timpul. Gândul său era mai mult la tehnologie, o pasiune de-a sa pe care nu a avut niciodată posibilitatea de a o cultiva.

Alex în timpul unei curse pe tir / Sursă foto: arhiva personală

După o carieră lungă în șoferie, Alex a ajuns la maturitatea economică pentru a-și întreține familia și pentru a investi în ceva la care a visat. Fără îndoială, știa ce dorește, așa că a început căutările. La început, a căutat singur informații pe net despre programare, lucru care i-a pus o piedică, pentru că nimic din ce a găsit nu i se potrivea. A realizat că îi lipseau cunoștințele necesare în matematică și s-a orientat către cineva care să-l ajute. A început un program de mentorat în programare, la Wellcode, care i-a oferit o abordare diferită, pe înțelesul său. Următoarea perioadă nu a fost nicidecum mai ușoară.

„A fost foarte, foarte greu. Au fost momente când am avut îndoieli. Mi-am scris trei idei și apoi mi le-am memorat. Răspundeau la întrebarea: de ce am ales să fac asta? Și de fiecare dată când aveam un gând, mă gândeam la cele trei idei scrise și îmi găseam energia necesară să continui.”

Alex Popa

În plină pandemie, când situația din Italia a luat amploare, Alex și-a asigurat un loc de muncă într-un domeniu care nu a resimțit toate greutățile perioadei. A revenit în România și s-a angajat. Pentru el, a contat să fie motivat și disciplinat: „Dacă îți pierzi motivația pe drum, ai irosit toată investiția… și financiară, și investiția intelectuală, și timpul sunt pierdute.”

Chiar dacă la început a avut incertitudini, acestea au reprezentat încă un motiv în plus pentru a face eforturi extraordinare de a lucra și a învăța simultan. Nu s-a gândit niciodată că va ajunge să lucreze ca programator din cauza vieții grele pe care a avut-o când era mai tânăr. Însă un lucru este sigur: doar dacă industria IT ar dispărea, ar face posibilă revenirea lui Alex la jobul de șofer de tir: „Sunt foarte mulțumit pentru că, în domeniul informaticii, cumva, am posibilitatea să negociez la pretențiile mele, așteptările mele. Există din nou un boom, un număr foarte mare de cereri pentru programatori.”

Alex nu s-a lăsat încetinit de pandemie, ba chiar a luat avânt în momentul când lucrurile mergeau mai rău. El și-a lăsat pasiunea să aibă o amprentă mai mare decât comoditatea. Pentru toți cei care se află într-un impas, se simt demotivați și înfrânți de pandemie, Alex are un mesaj: „Sincer, de vreo 3-4 ani, nu-mi mai este frică de nimic. Am trecut prin atâtea și am luat-o de atâtea ori de la zero și am învățat din greșeli, din încercări atât de mult, încât nu mi-e frică nici dacă mă lasă cel la care lucrez mâine acasă. Știu unde să mă duc și unde să fac o muncă ca să aduc bani acasă, să-mi întrețin familia. Nu mi-e rușine s-o fac. Am lucrat în orice domeniu. Dacă trebuie un lucru făcut, mă pun și-l fac. Cred că este vorba de motivație.  Dacă te pui undeva unde ești comod și vrei să stai acolo până la adânci bătrâneți, e ok. Dar se pare că nu sunt genul, nu sunt tipul. Am nevoie de provocări.”

Cum e dincolo de granițe?

Pandemia a fost și încă este, cu siguranță, ceea ce pe mulți oameni i-a scos din zona de confort. Indiferent dacă oamenii au ales să rămână pe pozițiile pe care le aveau sau să migreze spre alte domenii, schimbările și efectele s-au simțit în rândul tuturor.

Punctul culminant în care lucrătorii din toate domeniile se întâlnesc este cel financiar. Fiecare decide dacă este mulțumit sau nu cu felul în care România a gestionat această parte. Totuși, mulți zboară cu gândul la cum ar fi fost dacă ei, ca artiști, ca fotografi, ca lucrători în industria hotelieră, sau pe oricare altă poziție, ar fi locuit în altă țară. Aflăm că alte țări nu au rămas indiferente nici față de populația țării, dar nici măcar față de lucrătorii domeniului cultural, sau de ce nu, chiar al mass-media.

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.