Valentin Luca este unul dintre cei mai renumiți barmani din România, datorită spectacolelor sale de flair bartending, dar și datorită titlului de Campion Mondial la Flair Bartending, obținut în anii 2012, 2016 și 2018.
Flair bartendingul reprezintă arta de a face spectacol în spatele barului. Valentin Luca a descoperit acest domeniu datorită filmului Cocktail, în care personajul jucat de Tom Cruise făcea mișcări de flair bartending. În opinia lui Valentin, filmul nu a fost cel mai reușit în ceea ce privește bartendingul, însă a însemnat foarte mult pentru comunitatea de barmani, pentru că de acolo au descoperit că se poate face spectacol în spatele barului. Valentin se numără printre cei inspirați de acest film și a început să caute mai multe informații pe internet despre acest domeniu: „Așa am început să mă antrenez și să concurez în țară, iar mai apoi și în afara țării”.
„Nu vei fi niciodată un ospătar”
Până să descopere filmul care l-a ajutat să își găsească direcția spre care să se îndrepte, acesta obișnuia să lucreze în restaurant. A început să lucreze în timpul liceului, în Poiana Brașov, ca ajutor de ospătar. După terminarea liceului, s-a angajat ca ajutor de ospătar într-un restaurant din Brașov, unde a lucrat un an și jumătate. Lui Valentin îi plăcea să lucreze și își dorea să avanseze, astfel că, într-o dimineață, i-a spus managerului său că dorește să devină ospătar, pentru că deja lucrase de mai bine de un an și cunoștea foarte bine meniul și locația. „Nu vei fi niciodată un ospătar, pentru că muncești foarte mult și nu vom mai găsi pe cineva ca tine”, i-a răspuns managerul. În acea zi, Valentin a decis să își dea demisia, iar din acel moment, consideră că a început să urmeze drumul spre a deveni barmanul care este în prezent. A continuat să lucreze într-un bar din Brașov și a început să își cumpere cărți cu rețete de cocktailuri, iar ulterior a descoperit filmul Cocktail. Peste 8 ani, Valentin s-a reîntâlnit la un eveniment cu fostul manager care a refuzat să îl facă ospătar. După terminarea spectacolului său, Valentin s-a apropiat de el și i-a spus: „Îți mai aduci aminte când mi-ai spus că eu nu o să fiu niciodată ospătar? Mulțumesc din suflet că nu m-ai făcut ospătar, pentru că de acolo, eu am luat-o pe altă cale”.
La început, se antrena singur sau cu prietenii săi, în diferite locuri din natură, neavând un spațiu special amenajat pentru antrenament. Cu toate că antrenatul în natură nu este cel mai potrivit loc în care te poți pregăti intens, Valentin a trăit experiențe pe care doar într-un spațiu deschis le-ar fi experimentat. Una dintre cele mai memorabile este cea în care se antrena împreună cu prietenii săi în Brașov, în apropierea Muntelui Tâmpa. Obișnuiau să se antreneze cu fața către zidurile din apropiere, pentru a evita contactul vizual cu oamenii care se opreau și se uitau la ei. Într-una din zile, când Valentin se antrena cu doi prieteni, a venit un urs în apropierea lor în căutare de hrană. Valentin povestește că nu l-a observat din prima, pentru că avea căștile în urechi, însă atunci când l-au văzut, au rămas nemișcați. În cele din urmă, ursul a continuat să meargă înainte fără să îi observe.
Valentin s-a hotărât să facă flair la nivel profesionist, așa că a mers la un curs de bartending la București. Deși lucra, nu avea suficienți bani pentru a-și plăti cursul și cheltuielile, iar părinții săi nu voiau să îl ajute financiar în această direcție, pentru că la început nu înțelegeau acest domeniu. Astfel, Valentin s-a hotărât să facă un împrumut bancar. A ajuns aproape de ora închiderii, iar doamnele pe care le-a întâlnit acolo au rămas impresionate de faptul că a vrut să facă un credit cu scopul de a urma niște cursuri, încât i-au oferit împrumutul cu toate că nu îndeplinea niciuna din condițiile impuse. Acel curs, însă, nu a fost pe măsura așteptărilor lui Valentin, pentru că a cuprins doar câteva informații și câteva rețetare pe care trebuia să le învețe. În final, a rămăs dezamăgit de această experiență, însă de acolo a pornit ideea să facă propria școală de barmani, împreună cu unii colegi de la acel curs. Prima încercare a fost în Brașov, însă lipsa de experință în ceea ce privește gestionarea propriei afeceri și-a spus cuvântul. Astfel, după o perioadă, s-a mutat la București, iar împreună cu echipa sa de la Exqusite Bar, cu care lucrează de 11 ani, a început să pregătească barmani. Cursurilor lor cuprind trei capitole importante din bartending, acestea fiind partea de barista, partea de flair și partea teoretică de mixare a băuturilor.
Pregătirea fizică și cea psihologică l-au ajutat să devină campion
Pentru competiții, Valentin a început să se pregătească încă de pe la vârsta de 20-21 de ani, mai întâi în spații exterioare, iar mai apoi în săli specifice de antrenament. El a privit încă de la început acest domeniu ca pe un sport, chiar dacă nu poate fi numit astfel din cauza faptului că implică alcoolul. A mers la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Brașov pentru a discuta cu profesorii de acolo despre ceea ce face și cum ar putea să introducă în antrenamente și în stilul său de viață diferite tehnici folosite de sportivi. Valentin povestește cum se antrena 7-8 ore pe zi, încercând să-și îmbunătățească abilitățile. De multe ori, când venea de la competiții, indiferent dacă pierdea sau câștiga, prima oprire de la aeroport era în sala de repetiții. Își amintește de un zbor în care s-a întâlnit cu un fotbalist care l-a recunoscut. Când a aflat că este sportiv, Valentin a încercat să obțină de la el cât mai multe informații despre rutina lui zilnică, despre alimentație, despre modul în care se antrenează și despre cum trebuie să echilibreze perioada de relaxare și somnul cu antrenamentele și competițiile.
Pe lângă antrenamentele fizice, Valentin a lucrat foarte mult și la partea psihologocă. A urmărit jurații de la competiții pe conturile lor personale de pe rețelele de socializare, pentru a afla cât mai multe informații care îl puteau ajuta în concurs. Se informa despre aromele pe care le consumau jurații, pentru că o parte din punctaj se acorda pentru gust. Astfel, încerca să facă o rețetă de cocktail care să fie apreciată de toată lumea. Faptul că petrecea o parte din timp urmărind activitatea juraților l-a ajutat să afle care sunt relațiile de prietenie dintre ei, cum urmează să fie poziționați la masa juriului, iar în urmă cu 5 ani, în cadrul unei competiții, Valentin a numit cocktailul pe care l-a preparat în concurs după numele câinelui uneia dintre jurați: „Nu mai știu exact numele, însă la sfârșit, după ce am concurat, a venit juratul respectiv la mine și mi-a povestit că a avut un câine pe care îl cheama exact cum am denumit eu băutura. Lucram foarte mult la psihologic, și de asta am și câștigat multe competiții.” Valentin consideră că povestea și băutura pe care o preapară sunt la fel de importante ca spectacolul pe care îl face.
S-a afirmat în România în anul 2011, prin participarea la show-ul de televiziune Românii au talent, însă a reușit să se facă remarcat și la nivel internațional. La început, nu avea parte de suport financiar, astfel că a trebuit să participe suportând toate cheltuielile de unul singur. Valentin își amintește de o competiție de la Praga la care își dorea să ajungă, însă nu putea acoperi costurile transportului, taxei de participare și cheltuielile. Așa că a apelat la prietenii săi, spunându-le că este un concert în Praga la care ar trebui neapărat să ajungă. Astfel, când au ajuns acolo, le-a propus prietenilor săi să meargă fără el la concert, în timp ce el a participat la acea competiție, la care a ajuns pentru prima dată în finală, obținând locul opt. Pentru Valentin, printre cele mai importante competiții se numără Campionatul Mondial de Flair Bartending din Londra, pe care l-a câștigat în 2012, 2016 și în anul 2018, dar și Paris Flair Open, competiție pe care a reușit să o câștige și care a însemnat foarte mult pentru el, deoarece era un vis pe care îl avea de când a descoperit bartendingul. De asemenea, a câștigat multe alte competiții, printre care și concursuri internaționale organizate în Las Vegas și Singapore.
O altă realizare de-a lui Valentin a fost pregătirea unor grupe de barmani în Las Vegas. A simțit această experiență ca pe o victorie: „Era o mândrie personală, pentru că filmul Cocktail cu Tom Cruise a fost filmat o lună de zile în Las Vegas, iar John Bandy, cel care i-a pregătit pe actori pentru film, locuia în apropiere de Vegas. Am simțit că mi s-a îndeplinit un vis prin prezența mea acolo și prin faptul că barmanii de la noi reușesc să antreneze grupe de barmani în Las Vegas.”
Flair Bartending nu înseamnă jonglerie
Ca în orice alt domeniu, se întâmplă să apără diferite frustrări. Însă, pasiunea pe care Valentin o are pentru această meserie l-a ajutat de fiecare dată să treacă peste astfel de momente. Unul dintre lucrurile pe care le consideră frustrante ar fi faptul că o Finala Mondială din Anglia de Flair Bartending are un premiul de 10.000 lire, în timp o competiție din State de Beer Pong are premiul de 45.000 dolari. Premiile în acest domeniu nu sunt foarte mari, deși efortul pe care îl depun concurenții este unul considerabil. Totuși, Valentin se consideră norocos datorită sponsorilor săi de imagine, care l-au sprijinit financiar în competiții.
De asemenea, de-a lungul timpului, a întâlnit diferite comentarii care au subevaluat munca lui, dar peste care a ales să treacă repede, fără a le da importanță: „Mă oftică un pic, dar îmi trece în câteva secunde.” Valentin amintește de faptul că oamenii tind să asocieze spectacolul pe care îl face cu jongleriile. A întâlnit acest tip de comentarii și pe rețelele de socializare, dar și într-o emisiune de la Teo Show, în care Adrian Cristea, cunoscut sub numele de „Bursucul”, a amintit în prezentarea lui că face jonglerii. Valentin a reacționat, spunându-i că nu sunt jonglerii, iar simpla asociere cu acestea minimalizează din start tot efortul depus. „Uneori, nu îți dai seama de puterea unui cuvânt, dar atunci când vin și îți spun câte ore mă pregătesc aici și cât de mult încerc să studiez fiecare jurat pentru a realiza băuturi pe gustul fiecăruia, mă deranjează puțin când tu spui că sunt jonglerii, dar îmi dau seama că nu ar trebui să mă afecteze treaba asta.”
„Mi-am dorit să fac multe lucruri, dar dintre toate, cel mai mult mi-am dorit să fac flair”
Începând cu anul 2019, Valentin Luca s-a hotărât să se retragă din sfera competițională, considerând că ar trebui să se dezvolte și în alte direcții pe care le-a amânat de-a lungul timpului. „Eu pentru flair am renunțat la foarte multe. Mi-am dorit să fac multe lucruri, dar dintre toate, cel mai mult mi-am dorit să fac flair”, spune Valentin. Pentru el, pandemia a reprezentat un prilej pentru a se reapuca de pasiunile la care a renunțat în trecut. Un exemplu este cântatul la pianină. Și-a achiziționat una în această perioadă și a început să învețe tot mai mult. În prezent, încearcă să își petreacă puțin timp dimineața cântând.
Spectacolele pe care le face în țară la evenimente sunt diferite față de ceea ce pregătea pentru competiții. Una dintre diferențe este numărul de obiecte cu care face mișcările. La spectacole optează pentru un număr mai redus, pentru că riscul de a scăpa unul din obiecte este mare. Iar dacă este privit de cineva din afara acestui domeniu, care nu înțelege complexitatea mișcărilor, va rămâne cu gândul că a scăpat obiectul, nu că a făcut o anumită mișcare mai complexă sau dificilă. Un spectacol de-al său durează aproximativ 5 minute și cuprinde și interacțiunea cu publicul, moment în care încearcă să îi învețe anumite mișcări sau anumite metode de preparare, cu scopul de a evidenția că în spatele spectacolului acestuia de câteva minute stau ore întregi de antrenament. Începând cu perioada de carantină din 2020, Valentin a transpus spectacolele sale în mediul online. Acestea se desfășurau pe Zoom, iar oamenii pe care i-a implicat în activitate au primit un pachet cu ingredientele necesare preparării cocktailurilor, pe care le mixau vineri seara împreună. Prin aceste întâlniri, a încercat să înlocuiască ieșirile de vineri seara, cu care o mare parte din oameni erau obișnuiți. Iar la sfârșit, după ce oamenii rămâneau cu băuturile preparate de ei, Valentin făcea un scurt spectacol de flair.
În prezent, a reînceput activitatea, urmând să reia spectacolele de flair. De asemenea, împreună cu colegii săi, Adrian Caradeanu și Ionuț Ivanov, se pregătește de reînceperea cursurilor de bartending. Primul curs din următoarea perioadă va avea loc între 21 și 25 iunie.