Cele mai reușite experiențe ale studenției sunt cele care se întâmplă în afara facultății: petrecerile în cămin, cabanele cu colegii și chiar schimbul de experiență în străinătate. În anul 2007, studenții români s-au putut înscrie pentru prima dată în programul Socrates și Leonardo da Vinci, pentru tineretul României, care în 2014 a primit numele de Erasmus.
La momentul actual, mii de studenți din România se pot înscrie pentru a pleca, între una și nouă luni, în străinătate, să studieze pe timpul verii sau a unuia dintre semestre la facultate. Anul sau semestrul de studiu este pontat la facultatea din România, astfel încât nu pierzi studiul, ci îl echivalezi. Toți cei care participă la programul Erasmus au șansa de a comunica cu studenți din alte țări, de a vizita locuri noi, costurile fiind în proporție de 80% acoperite de program.
Programul Erasmus+ este unul destul de ofertant, deoarece tot ce trebuie să faci este să ai medie mare pe semestrul în curs, să completezi mai multe acte și să ai competențe lingvistice, pentru una sau mai multe limbi de circulație internațională. În rest, se ocupă consultanții de procesul de selecție, de distribuire și de cazare. Mai mult, studentul primește și o sumă de bani lunară, în două tranșe: 80% la plecare și 20% la întoarcere.
Iulia, Elena, Ana și Adela sunt bune prietene, colege la ASE, în București, și toate au ales în februarie 2020, în anul 1 de facultate, să aplice la acest program, pentru a cunoaște oameni noi, pentru a avea o experiență inedită și a câștiga încredere în ele. Niciuna dintre ele nu avea să știe că, la doar două luni după ce s-au înscris în program, va veni pandemia. Fiecare a avut îndoieli legate de plecare, dacă este totul sigur și dacă experiența va fi aceeași ca a prietenilor lor din anii mai mari.
Pe rând, au părăsit țara, începând cu octombrie 2020, și au încercat să trăiască la maximum viața de student internațional, deși restricțiile locale le-au restrâns activitățile.
S-au revăzut pe Zoom, pe 21 mai, după aproape șase luni. Fiind obișnuite cu ecranele laptopurilor încă din semestrul 2 al primului lor an de studenție, nu au resimțit distanța. De data aceasta, nu mai erau la zeci sau sute de kilometri una de cealaltă, ci la mii, în camerele lor de cămin sau din apartamentele pe care le împart cu alți studenți internaționali.
Prima care a plecat a fost Adela Bradu. Ea are 20 de ani, vine din Botoșani și consideră plecarea cu Erasmus cel mai bun lucru care i s-a întâmplat. Se mutase în cămin la București încă din anul 1, așa că repartizarea ei la căminul din cadrul facultății Business School din Pforzheim, Germania nu a fost o schimbare așa mare. Stă la etajul 4, iar toți prietenii ei la parter, unde se strâng zilnic să socializeze, așa că mereu stă liniștită și singură în cameră – un punct bonus, după cum consideră ea.
Inițial, Adela nu a fost repartizată la nicio opțiune pe care o alesese, însă s-a decis să aplice și în Germania, unde mai existau locuri, împreună cu o bună prietenă. Ea a ajuns în Pforzheim, iar prietena ei stă la două ore cu mașina de ea, ceea ce a însemnat pentru Adela că a început singură schimbul de experiență de un an în străinătate: „Nu cunoșteam pe nimeni când am ajuns. Am aflat că mai erau două studente românce aici, cu una mă înțeleg excelent și cealaltă este retrasă și timidă. Când ne-am format grupul de studenți internaționali, o chemam și pe ea cu noi să vizităm orașul, însă ne refuza. Eu am insistat, totuși, pentru că nici pe mine nu mă chema nimeni la început și am zis să nu existe astfel de situații și pentru alții.”
Adela a putut ieși în oraș sau în baruri doar în prima lună de facultate. Din noiembrie, tot orașul s-a închis. Restricțiile au fost extrem de dure, magazinele fiind închise pentru o perioadă nedeterminată, supermarketurile funcționau până la 6 seara, iar restaurantele și cluburile nu erau deschise. Locurile unde ieșea cu grupul erau de cele mai multe ori în zona campusului sau în natură, peste zi. Au vizitat și țările de lângă Germania, au petrecut zeci de ore îngrămădiți într-o mașină, cântând, și au încercat să profite la maximum de orice libertate îngăduia statul german. „Am avut norocul ca una dintre studentele internaționale să aibă mașină și așa am reușit în aproape fiecare weekend să vizităm câte un oraș de prin apropiere. Am fost și până în Austria, în Elveția. De curând ne-am întors din Polonia, unde am stat 4 zile”.
A avut norocul să se împrietenească și cu o studentă internațională din Mexic, pe care în vacanța de Crăciun a adus-o acasă cu ea. „Ea nu putea merge acasă, așa că am invitat-o la mine. Mi-a zis că i-a plăcut super mult. Spre exemplu, ea nu mai văzuse zăpadă până acum”.
Cea mai mare bucurie a Adelei a fost camera de cămin. Stă singură într-o cameră de cămin tip garsonieră, la etajul 4. Toți ceilalți prieteni ai ei se întâlnesc la parter, unde au fost repartizați, așa că Adela profită de liniște și puțină singurătate.
Deși este la departamentul de Administrarea Afacerilor din cadrul ASE București, la această facultate studiază Business and Administration, un domeniu în care nu a avut destule cunoștințe. „Ceea ce îmi place, totuși, la sistemul lor de examinare este că nu trebuie să tocim. Am de dat un examen și încă unul din semestrul 1, acolo am avut o problemă cu profesorul, iar în rest dau numai proiecte practice”. La ei se măsoară capacitatea de a putea aplica ceea ce am învățat, nu teoria. „Față de acasă, aici nu am fost așa stresată cu proiectele și notele”.
Adela a ales să mai rămână un semestru, deși inițial nu era asta în plan. „Cei de la facultate au fost încântați că vreau să continui studiile aici, secretarele de la biroul Erasmus m-au ajutat să depun toate acestea și uite că sunt încă aici. Dacă aș putea, aș rămâne în programul ăsta încă un an. Am fost extrem de încântată de oportunitate”, mărturisește ea.
La fel ca Adela, și celelalte fete admit că sistemul de notare este diferit și că le pune în valoare cunoștințele dobândite. Niciuna dintre ele nu au avut prea mari emoții din cauza cursurilor sau a profesorilor, deoarece toți studenții străini au module separate sau cursuri modulare, cu predare în limba engleză. Este o schimbare față de ce au întâlnit până acum și consideră că experiența academică pe care o trăiești cu ajutorul Erasmus este uneori mai importantă decât orice alt aspect.
În cazul Elenei Antonie, cel de al doilea semestru a fost mult mai complicat. A aplicat în același timp cu celelalte fete la program și a aflat că va pleca la Porto, în Portugalia, alături de cel mai bun prieten ale ei, Andy. Pentru ea primul pas al experienței Erasmus, înscrierea, a fost punct ochit, punct lovit. În paralel cu facultatea la care studiază, University of Porto, este și în anul 1 la învățământ la distanță, la o facultate din Cluj-Napoca.
În mod tradițional, la fiecare început de semestru există o întâlnire între studenții străini, pentru a relaxa atmosfera. „Când am intrat, am fost foarte curioasă de lumea de pe acolo și am văzut o mulțime de nume românești. Cu una dintre fete, Catinca, de la Politehnica din București, am ținut legătura și am aflat că stă la 5 minute de apartamentul unde stau cu cel mai bun prieten, Andy, și că proprietarul acestui apartament este același ca al ei. De atunci, suntem foarte apropiați, facem totul împreună ieșim, gătim, vizităm împreună tot. În rest, ieșim cu studenții străini la masă sau la petreceri”, a mărturisit Elena.
Nu i-a fost ușor să urmărească, uneori concomitent, cursurile de la cele două facultăți, însă nu se plânge, deoarece și-a dorit mult asta. „Am zis: «hai, să o fac și pe asta!». Nu sunt încă sigură unde vreau să activez în domeniu. În plus, sunt și la o asociație de PR de la București, așa că mi-am aglomerat foarte tare programul”.
Ceea ce îmi place la profesori este că nu au scăzut nivelul pentru noi.
Aceasta are șapte materii, la care studiază într-o clasă comună cu nativii, cu predare în limba engleză. Fiind o facultate în top cele mai bune din Europa, nu-și permit să facă diferențe. „Mie acest lucru mi-a îngreunat puțin situația, pentru că au un nivel mai ridicat decât acasă. Așa că stau să muncesc mai mult pentru facultatea de la Porto decât pentru temele de la Cluj sau pentru proiectele de la asociație”.
Cea mai mare problemă întâmpinată de Elena au fost cursurile desfășurate pe Zoom. „Nu mă pot concentra sau îmi pierd răbdarea după 5 minute. De asta mi-a fost mai greu să mă împart cu pregătirile, temele și învățatul pentru examenele finale. Am sperat ca situația să se îmbunătățească și să merg fizic la cursuri”.
Iulia e de părere că și-a putut da interesul la maximum, fără să învețe mult. Cursurile sunt destul de bine structurate, iar profesorii pun accent pe studiul individual, astfel că a putut să își contorizeze și organizeze timpul în favoarea ei. „Nu am avut deadline-uri săptămânale, ci lunare. Așa profesorii erau siguri că vom putea aprofunda informația înainte să începem proiectul”.
Adela (Germania) și Iulia (Norvegia) au avut un sistem asemănător de notare, iar toate au avut doar cursuri, deși erau în zone diferite ale Europei. Primeau note de la 1 la 5, nota 5 fiind echivalentul notei maxime la noi în țară, și au avut doar cursuri, nu și seminare. „Avem un curs la fiecare materie, săptămânal, în care proful ne predă, facem debate-uri, prezentăm temele. Nu există noțiunea de seminar, aprofundarea materiei se face prin proiecte semestriale sau săptămânale, făcute strict de noi, ceea ce înseamnă că, dacă îți dai interesul, nota 5 este strict meritul tău”, a menționat Iulia.
Ea este singura care a făcut fizic cursurile. „La noi, campusul este deschis, poți mânca înăuntru, poți merge la bibliotecă, însă cu mască. Regulile au fost foarte ușor de urmat, și am rămas sursprinsă de amfiteatrele lor, de cum este poziționată clădirea facultății. Eram obișnuită cu facultățile de acasă, gri, pe 3-4 etaje, săli înalte cu uși de lemn și bănci de 20 de persoane. Aici nu este deloc așa. Multă tehnologie, parcă și clasele sunt aranjate în așa mod încât suntem obligați să interacționăm”.
Și-a dorit foarte mult să studieze în Norvegia, prin programul Erasmus. Această țară nordică este printre cele mai bine cotate țări cu un nivel de civilizație și educație peste medie, unde educația nu se predă prin teste, teme și tocit, ci prin exprimare liberă, multă literatură în afara programei și activități extrașcolare. Pe același sistem învață studenții și la facultate, programa nefiind încărcată, iar oportunitatea de a te angaja este mare.
Toate consideră că plecarea, chit că s-a întâmplat în contextul actual, a fost un moment de respiro; pentru Iulia, la propriu, deoarece în Norvegia nu este obligatorie purtarea măștii afară. După luni de zile de obligativitate, a simțit că s-a întors în 2019, când era la facultate și nu știa nimeni de existența virusului. În România deja exista restricția de a nu ieși afară după ora 11 noaptea, când a părăsit țara Elena. Iar în prima zi, cum a ajuns, la 2 dimineața a ieșit până la non-stop. „Mergeam pe stradă cu doi prieteni și am realizat fix înainte să intrăm în non stop cât este ceasul și ne-am panicat teribil. După ce am căutat pe Google, am răsuflat ușurați pentru că nu există asemenea restricție”.
Iulia studiază la Norvegia University of Adger, în campunsul Kristiansand, încă din ianuarie. Din mai și-a terminat examenele la profilul de Business Administration, pe care le-a considerat destul de ușoare, față de cele de la București. Mai are aproape o lună să viziteze, să se distreze.
Deși are planuri îndrăznețe, rămâne vigilentă. Așteaptă să se vaccineze acasă, deoarece nu a reușit în România (în 27 decembrie 2020 a început etapa 1 de vaccinare, iar ea nu putea decât de pe 15 martie să se vaccineze). Ca student străin și tânără de 20 de ani sănătoasă, Iulia nu a fost un caz care necesita administrarea de vaccin anti Covid-19 în Norvegia. În mai 2021, când în toate regiunile Norvegiei tinerii sănătoși au început să fie imunizați, Iulia a luat decizia de a aștepta până ajunge acasă, din motivul că trebuia să fi stat în plus pentru a-i fi administrată și a doua doză.
Și-a dorit să ajungă cu Erasmus în Norvegia, deoarece este pasionată de stilul de viață norvegian și altfel nu putea observa concret asta. „Povestea cred că este aceeași pentru toate, nu cred că ne imaginam la înscrieri că va veni o pandemie și că o să învățăm de acasă etc. Însă am continuat procesul de aplicare și am primit un loc în Norvegia”. Vestea bună a fost și o bucurie, și un motiv de îngrijorare. „Am avut multă anxietate legată de plecare, de situația epidemiologică și m-am gândit destul de mult cum să acționez”.
Starea de anxietate i-a fost acutizată de frica de a face testul de coronavirus. Iulia nu a ieșit aproape 2 luni din casă înaintea plecării la facultate, deoarece era conștientă că un rezultat pozitiv îi va strica orice șansă de a mai pleca.
„Eu consider că odată ce am fost acceptată în program, totul a devenit destul de greu de realizat sau așteptam foarte mult pentru niște documente. Secretarele răspundeau greu sau mi-au trimis actele greșite, cei de la Erasmus nu îmi răspundeau la timp și tot așa. Am avut impresia că totul va merge lin, doar din simplul motiv că acest proiect se derulează de ani buni în țară. Așa că cei care își doresc să aplice pentru Erasmus, indiferent de oraș sau facultate, să vă înarmați cu răbdare”.
În ianuarie am făcut, practic, două facultăți în țări diferite
Nici nu a reușit Iulia să se instaleze, că a trebuit să intre la cursurile de la noua facultate și să dea sesiunea acasă. „A trebuit să dau online examenele și să intru și la cursuri. A fost extrem de obositor și nu știu cum făceam dacă trebuia să fi mers fizic la facultate la ASE. Acum mi se pare totuși mai bine că au fost în mediul online cursurile.
După o sesiune online, dată din campusul celeilalte facultăți, unde Iulia a plecat cu Erasmus abia pe la mijlocul lunii februarie, aceasta a putut să respire ușurată și să înceapă să se plimbe prin oraș, să meargă la petreceri restrânse sau să viziteze muzee.
Pentru ea, dar și pentru prietenele ei, conversia monedei de circulație, euro, le-a pus în dificultate de multe ori. Au existat multe ocazii pentru fiecare când au cheltuit extrem de mulți bani, pentru că nu făceau conversia din euro în lei. „Am fost la cumpărături la Billa, într-o încercare de a economisi bani și am ajuns să plătesc 120 de euro pe un coș aproape gol. Nu am realizat cât însemna suma asta, de fapt, până nu au trecut două zile și iar rămăsesem fără mâncare, a spus Ana. De fiecare dată când călătoream cu gașca de studenți internaționali, împărțeam benzina. Ultima dată a trebuit să dau, și nu exagerez, pe un drum dus-întors până în Polonia, 150 de euro de persoană. Mi-am dat seama imediat ce sumă era, în lei, și am realizat că nu pot nici să-i cer mamei în plus”, a adăugat Adela.
Situația Anei a fost destul de palpitantă. Deși știa de peste șase luni că va pleca în Grecia, pe insula Ioanina, s-a decis 100% să plece cu două zile înainte. „Nu știam cum să procedez, deși îmi doream foarte tare să plec, nici nu mă vaccinasem, aici nu am mai prins loc la cămin, eram stresată”. Și-a făcut în grabă bagajele, cu o zi înainte a găsit cazare, într-un apartament de pe AirBnB, pe care îl împarte cu un student din Germania și cu cea mai bună prietenă. Nu a avut nici timp să aibă vreo așteptare. „Pe un grup cu internaționali, l-am găsit pe colegul nostru din Germania și el speriat că s-a trezit cu o zi înainte că vine și el”.
Cursurile de la University of Ioannina le face tot online, fiind într-o clasă concepută pentru studenții străini. „La unele cursuri am fost și patru studenți, la altele, cursuri comune, am fost 10-15. Mi-a fost puțin ciudat. Stau aproape toată ziua în casă, locuri multe de vizitat nu sunt. Însă ne-am format aici o gașcă și ieșim la terase, la plimbări lungi”.
Ana este extrem de încântată de toată experiența și nu speră să treacă timpul prea repede. De câteva săptămâni, în Grecia s-au ridicat din restricții, așa că iese aproape mereu cu grupul de studenți la restaurante sau cafenele, vizitează puținele locuri cunoscute și trăiește la maximum oportunitatea: „Iubesc experiența de aici, poate puțin mai mult decât să îmi mențin ritmul cu facultatea. Plec în două luni și nu știu ce teme de predat am sau când sunt examenele”.
Deși sunt departe de familie și de țară, pentru fete au existat momente în care se simțeau aproape de casă. Crescând și trăind în România, iar cum în vacanțe nu ai destul timp să interacționezi cu oamenii de la restaurante sau obiective turistice, fetele nu au avut o idee clară despre numărul de români stabiliți acolo sau câți oameni știu să se prezinte sau să glumească în română. „Este destul de amuzant că atunci când ne strângem la masă mai mulți studenți străini și ne întreabă chelnerul de unde suntem, fiecare are alt răspuns. Este ceva ce pentru localnici este o obișnuință, dar pentru noi nu”. Iulia a întâlnit mulți oameni care știau să se prezinte în limba română, „spuneau Bună numele meu este… sau O zi bună!, pe un accent destul de reușit. Am rămas surprinsă de cât de mare este, de fapt, influența studenților care au fost în trecut sau a românilor din diaspora. Eu am o poveste mai amuzantă, legată de un student Erasmus și coleg la facultate, Nikolas. Mergeam pe stradă, tocmai ce vizitasem un muzeu și se întoarce de nicăieri și mă înjură în limba română, în glumă. Nici nu am știut cum să reacționez mai întâi, să râd? Să îi explic lucrul tocmai spus?”, glumește Elena.
Toate au sărbătorit sărbătorile pascale departe de familie. În apartamentul pe care Ana îl împărțea cu prietena ei româncă și cu un student neamț, la ora 12 noaptea, când lumea lua Lumină, ei vopseau cinci ouă. Nu puteau găti drob de miel sau cozonac, așa că s-au decis, în mod simbolic, să vopsească ouă de Paște. „Am ținut să respectăm o tradiție, chit că a fost un gest simbolic, pentru că așa am fost obișnuite. De dimineață l-am învățat pe neamț să zică «Hristos a înviat!» și să spargă oul”.
Anei nu îi este dor de casă. Când a luat decizia de a pleca, a știut să trebuie să se despartă de ai ei pentru a trăi la maximum independența. Însă când a vopsit ouăle cu colegii ei și a sunat-o pe mama sa, a cuprins-o un dor de casă. „Până la urmă, tradițiile se fac în familie, iar cum eu eram departe, am simțit acest sentiment de tristețe că nu sunt cu ai mei. Însă am reușit să trec ușor peste”.
Experiența cu programul de burse de studii internaționale Erasmus+ este inedită. Poți cunoaște oameni noi, cu care legi prietenii de o viață, prinzi răsăritul cu amicii pe la campus și reușești să cunoști sistemul educațional al altei țări. În privința sistemului de învățământ, toate cele patru au admis că este mult mai practic și relaxant, că au reușit să memoreze mai bine și să lucreze în echipă, deși abia își știau colegii.
Ana, Adela, Elena și Iulia au plecat cu Erasmus într-un an universitar diferit și solicitant, în plină pandemie. Experiența lor a fost complet altfel, din cauza restricțiilor, însă niciuna nu va pleca nemulțumită spre casă. Au reușit să își facă amintiri, să își umple memoria telefoanelor cu poze și sunt mult mai atente și independente. În afară de Iulia, restul fetelor au învățat în regim online, ceea ce putea fi un impediment, însă nu s-au dat bătute și au tratat totul cu seriozitate.
Sursa foto cover: Shubham Sharan on Unsplash