Într-o oază de liniște din București, care te învăluie în frumusețea ei, am făcut cunoștință cu trei tinere scriitoare, care se află la început de drum și încearcă să-și facă vocea auzită prin scris. Realitatea este una ușor tulburătoare, deoarece, în zilele noastre, le este tot mai greu unor scriitori să se facă cunoscuți, deși ne prezintă lumi pe care puțini se încumetă să le descopere. Am încercat să aflu mai multe despre greutățile de care au avut parte și ce le-a motivat să nu renunțe la visul lor.

Avelina, Ioana și Ruxandra au avut o dorință comună – de a-și face vocea auzită. Ar fi putut să se gândească de două ori înainte de a lua decizia de a pune mâna pe un stilou pentru a consemna absolutul, fiind conștiente de faptul că viața unui scriitor nu este atât de ușoară, iar șansele de reușită sunt mici. Însă, înainte de a avea parte de succes, ele au scris pentru a se salva sau vindeca de răni nevăzute de alții. S-au descărcat pe hârtie, apoi în mediul online, și au stârnit curiozitatea mai multor persoane.

Wattpad, o platformă online pentru scriitorii care doresc să publice noi povești le-a oferit șansa de a se afirma. Această platformă își propune să creeze comunități sociale în jurul poveștilor scrise de scriitori amatori și consacrați. Pe lângă asta, ajută tinerii scriitori să învețe și să se dezvolte din feedback și critici constructive. Wattpad îi ajută pe tinerii autori să își construiască percepția de sine ca scriitori, precum și să stabilească un public și să interacționeze cu cititorii. Acționează ca o poartă de acces în domeniul publicării și oferă experiență practică cu scrierea digitală. Platforma oferă și caracteristici unice, precum comentariile interactive. Cititorii înregistrați pot să adauge comentarii și să lase feedback prin linii și paragrafe individuale, pe măsură ce citesc, mai degrabă decât după ce capitolul sau povestea este terminată. Aceste secțiuni de comentarii sunt disponibile pentru a fi vizualizate de toți cititorii. Utilizatorii înregistrați le pot folosi, de asemenea, pentru a reacționa la capitol, pentru a oferi feedback sau doar pentru contribuții personale, permițând cititorilor să vadă ce gândesc ceilalți și scriitorilor să vadă cum reacționează cititorii.

Avelina Winchester, a.k.a. SmileToTheKiller (Wattpad), are aproape 19 ani și studiază Dreptul, fiind în primul an de facultate. A fost un drum pe care a vrut să meargă încă din liceu, iar soarta a făcut-o să ajungă unde și-a dorit. Facultatea îi ocupă mult timp, fiind acaparată de ceea ce face, motiv pentru care are timp să scrie doar noaptea sau câteva minute în repetate momente ale zilei. Își caută timp, pentru că ziua trece mai greu dacă nu scrie. Impulsul de a scrie a fost dat de divorțul părinților ei, care a marcat-o, dar crede că astăzi nu ar mai fi avut ce povești să scrie fără această parte din viața ei.

„Lucrurile frumoase nu au o datorie să apară în calea noastră, iar viața poate să fie nedreaptă”, spune Avelina.

Pe Wattpad se găsesc în continuare multe dintre cărțile ei, însă romanul de debut al Avelinei pe piața cărților se numește Mireasa în geaca de blugi (cu 188k de vizualizări în mediul online), publicat în anul 2019. Dar, cu toate astea, Nouăzeci de secunde (New Haven, #1) rămâne cartea sa de suflet și cu cele mai multe vizualizări din mediul online (1.6 milioane), pe care a reușit să o publice singură tot în 2019.

Nouăzeci de secunde și Mireasa în geaca de blugi, de Avelina Winchester

Ioana-Alexandra Chirilă, a.k.a. A_Little_Healer (Wattpad), are 20 de ani și a absolvit Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, profilul filologie și, la momentul actual, este studentă în anul II la facultatea de Psihologie și Științele ale Educației, la profil pedagogic. Ea a publicat un articol despre creativitate în revista liceului, în anul 2018, și primul ei roman, care a apărut pe Wattpad, Ucenicul Morții (cu 28.2K de vizualizări) a fost publicat la editura Librarus Publishing, la începutul anului 2021. A început să scrie în 2015, pe platforma online Wattpad, unde și-a format un stil și s-a dezvoltat ca scriitoare. Scrisul a devenit mai mult decât o pasiune pentru ea în 2018, când și-a dat seama că vrea să lase un mesaj care să îi ajute pe ceilalți să se dezvolte și să fie mai buni unii cu alții.

Ucenicul Morții, de Ioana Chirilă

Elena-Ruxandra are 18 ani și în prezent este elevă în clasa a XII-lea, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”. În majoritatea timpului liber iese cu prietenii ei sau citește, preferând cărțile legate de dezvoltarea personală. Pasiunea pentru scris și-a dezvoltat-o când avea 14-15 ani și, deși recunoaște că au fost câțiva ani în care a fost activă în mediul online, a luat o pauză, însă ar vrea să înceapă să scrie din nou. A avut șansa să publice o carte, dar pentru că nu a fost majoră la aceea vreme, a ajuns să fie imposibil.

Cu trecerea timpului, scrisul a devenit o parte din cele trei autoare și au existat chiar și momente în care au găsit scriitori cu care au rezonat, fie că erau amatori sau nu. Însă nu neapărat datorită stilului lor, ci mai mult a mesajelor comune pe care păreau că încearcă să le transmită. Dacă au simțit starea de „acasă” citind cărțile altor scriitori, acest lucru le-a oferit șansa de a lega prietenii frumoase și trainice. Li s-a spus de multe ori că stilul lor seamănă cu al scriitorului care le-a inspirat, deși de atunci nu s-au mai identificat cu vreun alt scriitor.

Cele trei tinere și-au dezvoltat pasiunea pentru scris din pură întâmplare și pentru că, afirmă chiar Avelina: „Mereu a părut că lipsește ceva din cărțile pe care le-am citit.” Nici măcar una din ele nu s-a gândit că ar putea să ajungă să aibă succes, fiind atât de cunoscute în mediul online și, mai târziu, datorită acestui fapt, să apară cărțile lor în librării. Le-am întrebat dacă le-a fost greu să scrie, știind prea bine că unele persoane vorbesc vrute și nevrute înainte ca ele să poată spune ceva în apărarea lor.

Ioana a recunoscut că a fost dificil să împace ce voia să facă cu ceea ce voiau ceilalți să facă, să creadă sau să citească. Cel puțin până și-a făcut o ierarhizare a lucrurilor de care a avut cu adevărat nevoie pentru a se dezvolta ca persoană.

Avelina a mărturisit că, în momentul în care s-a apucat de scris, nici măcar nu s-a așteptat să o citească cineva, așa că nu a fost preocupată de părerile celorlalți. „Oamenii și gusturile sunt atât de variate, încât să încerci să îi mulțumești pe toți te omoară și îți omoară și visul”, spune Avelina. Nu s-a gândit atunci și nu o face nici acum, probabil ar fi împiedicat-o să-și atingă țelul. „Nici nu recomand cuiva să se gândească. Încercarea de a-i mulțumi pe toți e inutilă. Mulțumește-te pe tine. Asta e tot ce contează”, adaugă Avelina.

La fel de sinceră a fost și Ruxandra, care mi-a spus că și-a asumat faptul că s-ar putea ca ceea ce scrie să nu fie pe placul celorlalți, dar pentru ea a contat mai mult faptul că făcea ceea ce-i place. A făcut-o pentru sine, dar nu neagă că se bucură când reușește să stârnească zâmbete sau curiozitatea celorlalți.

Merită să îți „irosești” timpul pentru ca visul tău să se îndeplinească?

Avelina, Ioana și Ruxandra nu au crezut niciodată că o să scrie, dar a ajuns să fie ceva natural pentru ele. Au avut momente în care au vrut să renunțe. În unele au renunțat, chiar dacă nu pentru totdeauna și s-au întors cu forțe proaspete de fiecare dată. Nu au dat doar peste persoane cu intenții bune, dar, cu toate astea, nu au făcut decât să le înverșuneze și mai tare, să mențină vie acea parte din ele. Astăzi, sunt ferm convinse că acea parte din ele nu o să moară niciodată, motiv pentru care nu regretă niciun sacrificiu făcut, fie că e vorba de timp, nopți nedormite sau alte lucruri. Tot ceea ce „au plătit” a meritat. Toate trei cred cu tărie că munca scrisului te face scriitor, cu toate chinurile și cruzimile ei. Până la urmă, e vorba de priorități, iar scrisul a fost pus printre primele pentru fiecare dintre ele.

„Nu cred că poate fi vorba de un cost prea mare când îți urmezi inima. Un vis realist și realizabil ar trebui pus într-o situație idealizată, întotdeauna pe primul loc. Din păcate însă, nu se întâmplă întotdeauna așa”, spune Ioana.

Unele dintre cele trei scriitoare au întâmpinat și greutăți precum vârsta. Faptul că ești minor, ca în cazul Ruxandrei, nu îți conferă dreptul de a publica o carte, iar influențele externe te pot face să iei o pauză, fiind foarte aproape de a renunța. Cu toate astea, nu au făcut-o. Scrisul le-a salvat, iar descărcându-se pe hârtie au realizat multe despre persoana lor. Cu timpul, le-a dat un scop și au avut motive întemeiate pentru a continua. Nu ar ști cine sunt fără scris și nici nu ar vrea să afle niciodată. Chiar dacă ar putea da timpul înapoi, nu ar alege altceva, din contră, ar munci și mai mult pentru a ajunge aici. Perseverența de care au dat dovadă și datorită căreia și-au atins obiectivele poate să fie un exemplu demn de urmat pentru oricine se află în impas.

„Să renunț, chiar și ipotetic, la scris în acea perioadă a vieții, probabil nu m-ar fi adus până în punctul unde sunt azi. Nu a fost un traseu ușor, am avut multe obstacole, însă nu i-aș recomanda cu niciun chip trecutului să renunțe la unul dintre singurele lucruri care l-a ținut pe linia de plutire”, recunoaște Ioana.

Dacă simți că trebuie, publică acea carte

Avelina și-a luat inima în dinți și a publicat de una singură cartea Nouăzeci de secunde, în schimb Ioana a așteptat răbdătoare momentul potrivit pentru ca Ucenicul Morții să-și facă debutul.

Cunoscută și ca SmileToTheKiller pe rețelele de socializare, Avelina a mărturisit că s-a simțit responsabilă și în control în momentul în care a luat decizia de a publica primul volum al seriei New Haven. I-a fost greu și, publicând-o, s-a lovit de toate obstacolele, dar a reușit să le depășească. Inițial, a reușit să publice doar 30 de exemplare și s-au vândut toate. Odată ce a primit prima poză de la o cititoare cu cartea ei, a știut că a meritat. Toate eforturile au devenit egale cu zero, iar ea a simțit că pot face orice.

„Am simțit că pot să iau toate deciziile în legătură cu ceea ce iubeam cel mai mult: cartea pe care o scrisesem. Sunt recunoscătoare în fiecare zi că am avut posibilitatea să fac acest pas”, afirmă Avelina.

În prezent, deși Nouăzeci de secunde se bucură de un număr mare de cititori, fiind republicată și în mediul online, unde Avelina își continua activitatea, nu mai are vânzări și nici cărți tipărite. Din spusele ei, a reușit să scoată doar 1-2 triaje la fiecare carte, cu precomandă, însă speră ca în viitorul apropiat să ajungă din nou „în top”.

Ioana a avut însă puțin mai mult noroc. S-a simțit „îmbătată cu bucurie” când au contactat-o cei de la editura Librarus Publishing. A țopăit prin casă și a chiuit săptămâni întregi în cele mai neașteptate momente. „E senzația pe care o are un sportiv înainte de intrarea în teren. Un salt pentru care m-am pregătit, conștientă sau nu, de când am ales calea literaturii”, spune aceasta.

Ucenicul Morții este cea mai longevivă lucrare a ei, iar din 2016 și până în prezent a suferit multe schimbări, fiind rescrisă de nenumărate ori, până să ajungă produsul finit care se găsește acum în librării. Cu toate că în mediul online există mai multe cărți scrise de ea, Ucenicul Morții a avut mereu parte de „tratament special”.

Totuși, dintre cele trei tinere scriitoare, Ruxandra s-a lovit de cel mai mare obstacol și, de data asta, nu a putut să facă nimic: „M-am simțit foarte bine când am fost contactată de o editură, la vremea respectivă, dar, pe de altă parte, din nou se punea problema cu încrederea în mine legat de ceea ce scriam. Și a fost destul de frustrant când mi-am dat seama că nu pot publica nimic pentru că sunt minoră.” Dar, chiar și așa, acest lucru a ambiționat-o să muncească și mai mult. Poate că visul ei nu este încă împlinit, dar succesul pe care l-a avut pe Wattpad a fost ceva la care nu s-a așteptat.

Astfel, au reușit să învețe două lucruri importante din această pasiune – nu te teme să cazi și să nu judeci. „Cu toții vorbesc despre curaj ca acea clipă în care trebuie să faci săritura, însă adevărata încercare este alunecarea”, spune Ioana. „Momentul culminant este cel în care toată viața ți se rotește în minte ca o tornadă de gânduri”, continuă aceasta.

În viață, nu doar în scris, trebuie să ai curajul să greșești de zeci de ori, indiferent cât de frustrant ar fi. Trebuie să ai curajul de a te lăsa să simți, de la sentimente negative la pozitive, și să te dezvolți prin ele continuu. Concluziile în privința scrisului sunt unele destul de variate pentru fiecare dintre ele. De-a lungul timpului, și-au dat seama că toată lumea poate să scrie o poveste, dar nu toată lumea poate să transmită ceva prin ea și să se „conecteze” cu cititorul. În plus, au învățat că adevărul e mereu încurcat și că dacă nu le privește, nu e treaba lor să îl descurce. Critica ajută dacă e constructivă, dar poate să fie și impulsul de a continua, din spatele momentului în care aproape au renunțat.

Nouăzeci de secunde este un roman de dragoste, cu tentă psihologică. Personajul feminin, Beverly, este în conflict cu cei din jurul ei, dar în primul rând cu ea însăși. Neputința trupului amplifică neputința emoțională și universul relațional al eroinei. De aceea, pe parcursul a mai mult de jumătate din roman este în „război” cu toată lumea. Uimește însă vulnerabilitatea ei pe care numai protagonistul, Kaleb, o înțelege cu adevărat. Pentru că, dacă este ceva ce vrea Beverly să ofere este iubire, însă nu față de persoanele care au dezamăgit-o.

Romanul a debutat pe Wattpad, unde, după finalizarea acestuia, a cucerit mii de suflete. „Publicarea a fost mai mult un joc, pe care a trebuit sa îl practic pentru a deveni ceva real”, îi place Avelinei să spună. Inițial, nu a fost scris cu intenția de a ajunge fizic în mâinile cititorilor, dar Avelina mărturisește că „acesta este cel mai frumos drum pe care l-ar fi putut avea Nouăzeci de secunde”.

În schimb, Mireasa în geaca de blugi prezintă eroina în momentul ei de cotitură. Aceasta devine o non-conformistă într-un singur moment important, care are un efect de domino asupra cursului vieții ei. Linia dintre corectitudine și dreptate începe să devină neclară, iar regulile altora înseamnă mutilarea sufletească a protagonistei. Cartea uimește prin curaj, spontaneitate și simțul umorului. Ceea ce pare un joc al hazardului la început și o luare în râs a vieții de familie de până atunci, devine alegerea norocoasă a eroinei, descoperind adevăratele sentimente unde se așteaptă mai puțin: într-un chip din trecutul ei. Mireasa în geaca de blugi a avut o poveste asemănătoare precum romanul menționat anterior, și-a început drumul pe Wattpad, ca orice altă lucrare a Avelinei, apoi s-a strecurat în sufletele cititorilor. În final, drumul a purtat-o în bibliotecile cititorilor.

În Ucenicul Morții, cartea care urmărește evoluția psihologică a unui orfan care își pierde viața de Crăciun și surprinde întruparea Morții personificate ca ființă de graniță între bine și rău, filosofia pusă în context narativ concret o face puțin mai inaccesibilă ca limbaj și concepte. De când a început proiectul (2015-2016), Ioana și-a dorit ca lucrarea să ajungă departe, dar, de acolo și până la publicare, a ținut mai mult de noroc. Desigur, a trimis e-mailuri la edituri, metoda clasică de lansare pe piața mare, însă la editura Librarus Publishing a ajuns printr-o amică de pe platformă, care a fost căutată de cel care deține editura și, cum ea nu avea nimic pregătit, a recomandat lucrarea Ioanei. „Dialogul cu colegii de breaslă a fost vital. Nu știu unde aș fi ajuns fără comunicare”, mărturisește Ioana.

Abordarea și tema cărții sunt destul de diferite de ceea ce se găsește actual pe piață, ceea ce face ca romanul să nu fie considerat ceva „la modă” pentru publicul larg. Datorită limbajul „profund”, lucrarea trebuie analizată cu atenție pentru a fi înțeleasă, iar acest lucru face ca Ucenicul Morții să fie mai puțin căutat. Cu toate astea, Ioana nu se simte descurajată: „Am susținut mereu faptul că o carte trebuie, în primul rând, să îți transmită ceva, iar Ucenicul Morții vrea să spargă gheața pe piață cu o abordare mai profundă a fantasy-ului cu care ne-am obișnuit.”

Totuși, de la început, lucrând și modificând direct pe Wattpad, a avut câțiva cititori care au rămas până la sfârșit, mărturisind ce le-a rămas după lectură, ce au învățat și ce vor lua cu ei mai departe. „O persoană chiar a folosit numele unuia dintre personaje ca username”, spune Ioana. Pe o platformă unde oamenii te cunosc doar prin cuvintele pe care le scrii, în viziunea ei a fost o mare realizare. Nu e mult, deoarece au trecut doar cinci luni de la publicare, însă este un pas. Ioana are, de asemenea, prietene ce urmează filosofia și care i-au spus că tematica lucrării e numai bună pentru analiză.

În ceea ce privește persoanele mult mai apropiate, Ioana a mărturisit că „după publicare, bunicul meu a fost printre primii care mi-au citit lucrarea. M-a sunat, în lacrimi, să îmi spună cât de mult s-a regăsit în trăirile personajelor și cum l-am emoționat parcă scriindu-i viața.”

Astfel, din spusele lor, reacțiile și susținerea celorlalți reprezintă cea mai mare satisfacție pe care o poate avea un scriitor.

În numele pasiunii pentru scris

Atât Avelina și Ioana, cât și Ruxandra au reușit să învețe despre ele și despre cei din jurul lor. Viața le-a fost modelată de scris și sunt mândre să recunoască asta.

Avelina a învățat să se iubească pe sine și pe cei din jurul ei, să își dea timp ca să sufere și să-i înțeleagă pe cei care suferă, chiar dacă nu știe și de ce o fac. „Fiecare are o poveste pe care, poate, nu își dorește să o împartă. Încă. Până și eu uneori…”, mărturisește aceasta. A învățat că oamenii sunt mult mai mult decât lasă să se vadă, la fel cum și ea este o scriitoare în secret. Ioana a găsit rezolvări la micile drame adolescentine prin cuvinte. E o plăcere pentru ea să recitească schițe de manuscris și să realizeze că multe dintre trăsăturile care o alcătuiesc au fost împărțite personajelor. „Arta spune foarte multe despre personalitatea celui care a realizat-o”, spune Ioana. Iar în ceea ce o privește pe Ruxandra, ea și-a dat seama cât poate să fie de ambițioasă și că nu trebuie să renunțe, indiferent de părerile negative și răutățile din jurul ei.

Toate trei s-au dezvoltat, dându-și astfel seama de punctele lor forte. Ioana a ajuns să se bazeze foarte mult pe intuiție și figurile de stil. Scriind, găsește soluții și observă o grămadă de idei aplicabile în viața reală. Spre exemplu, scriind Ucenicul Morții, chiar și când nu știa la ce se referă unele lucruri (plot holes, imagini apărute parcă de nicăieri în lucrare), ajungeau să capete sens și logică abia după ce anumite evenimente aveau loc. „Îmi plac mult metaforele complicate, care duc dincolo de o suprafață ipotetică a lucrurilor. Iubesc profunzimea și interpretarea detaliilor. Însă, paradoxal, cea mai mare slăbiciune a mea ca  scriitor e faptul că mă plictisesc repede și limbajul complicat mă moleșește”, mărturisește Ioana. Însă a doua slăbiciune a ei vor rămâne personajele, oricare ar fi ele, deoarece au o personalitate proprie și „dacă nu vor să fie scrise, mă pot ruga de ele luni întregi fără să primesc vreun semn de cooperare. Mă frustrează, dar m-am obișnuit.”

Avelina se află în aceeași situație, deși se descurcă mult mai bine cu personajele și îi place foarte mult să povestească sentimentele și gândurile unui personaj, fie că e vorba de momente fericite sau nu. „Cred că la alea triste mă descurc chiar și mai bine, de fapt. Ce pot să spun, drama e în sângele meu”, recunoaște Avelina. Totuși, este de specificat faptul că va prefera oricând să scrie pagini întregi despre sentimente decât să descrie gesturile unui personaj: „Asta e partea la care mă pricep cel mai puțin – să descriu cum se mișcă un personaj. Nu îmi place și mă stresează.”

Ruxandrei îi revine perseverența și dorința de perfecționare, fiind puțin trasă înapoi de lipsa de încredere, „…cel mai mare inamic al meu, de când am început să scriu sau poate că de când mă știu”.

Simplificată în câteva cuvinte, esența din spatele cuvintelor subliniază faptul că cele trei tinere s-au apucat de scris ca pasiune, înainte de toate, și, doar mai târziu, și-au putut spune scriitoare. Nu au vrut să inspire lumea, tot ceea ce au vrut a fost să scrie și astfel să se descarce. Nici măcar ele nu au crezut că o să se dezvolte atât de mult sau că o să-i ajute pe alții. Le-a plăcut să scrie, iar acest lucru a fost mai important decât succesul în sine. Au scris ca să uite, ca să se ascundă. Scopul primelor scrieri a fost de catharsis. Succesul a venit mult mai târziu, din dorința de a le oferi și altora ceea ce au obținut ele prin lectură și scris. Și-au făcut și griji sau nici nu le-a păsat că nu vor ajunge suficient de departe cât să facă o diferență consistentă, dar au reușit tot ce și-au propus până acum.

Pe lângă asta, scopul lor nu a fost niciodată să impresioneze, ci să transmită un mesaj: „Important e să rămâi măcar cu o idee care să te ajute mai departe. Dacă îți place sau nu ceea ce scrie, dacă rezonează sau nu”, afirmă Ioana. Desigur, cu timpul, apare și nevoia să placi celor care te citesc, dar, în esență, un scriitor adevărat nu pune pe primul loc dorințele proprii. Ca parte din ele, scrisul a ajuns să fie o modalitate prin care se pot vindeca în această societate înainte să îi ajute și vindece pe cei care au nevoie. În viziunea lor, există o mare diferență între pasiune și hobby, iar pentru ele scrisul înseamnă mult mai mult decât atât, deoarece, în urma efortului depus, s-au putut face auzite.

Pe scriitoarele noastre le găsiți pe Instagram (@smiletothekiller; @ioana.a.chirila; @ruxandra.30) și puteți să le citiți cărțile pe Wattpad, unde le găsiți sub numele de @SmileToTheKiller (Avelina), @A_Little_Healer (Ioana) și @elena-ruxandra (Ruxandra).

Sursa cover foto: Radu Marcusu on Unsplash

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.