Dorința cea mai mare a unui părinte este să-și vadă copiii sănătoși și fericiți. Să fii părinte a unui copil cu dizabilități nu este un lucru ușor, dar acești mici eroi reușesc să demonstreze în fiecare zi ce înseamnă puterea și curajul de a continua plini de speranță și cu zâmbetul pe buze. Asociația „Rază de soare” din orașul Iernut are misiunea de a-și ajuta beneficiarii să treacă peste momentele dificile, prezentându-le o rază de speranță.

    Aici l-am întâlnit pe Edi, un băiețel simpatic, în vârstă de 7 ani. În urmă cu patru ani, a pășit pentru prima oară la Asociația „Rază de Soare”. L-am surprins stând lipit de terapeutul său, Lorena Mailat care îl îndrumă să interacționeze. Este un geniu al matematicii și iubitor de cărți și limba engleză. Sfios, acesta și-a făcut curaj să-mi demonstreze cât este de priceput la matematică și limba engleză. La prima vedere, ai spune că este un copil fără niciun fel de problemă, dar asta se datorează centrului pe care l-a frecventat.

    Micul Edi a fost diagnosticat la frageda vârstă de 3 ani cu tulburare de spectru autist. Avea o întârziere în dezvoltarea limbajului.

    După patru ani de terapie, Edi se află pe drumul cel bun. Înconjurat de oameni iubitori, care i-au purtat de grijă, acesta a reușit să se dezvolte până la un nivel normal pentru vârsta sa. De asemenea, mersul la școală l-a învățat cum să se comporte în societate și să interacționeze cu copiii din jurul lui. Toate acestea nu s-ar fi putut întâmpla fără ajutorul specialiștilor și, bineînțeles, al mamei sale.

    Mama lui Edi a observat că băiatul avea o întârziere în vorbire, rostind mecanic niște cuvinte în limba engleză. Acesta nu reacționa la numele său, astfel că părinții săi au luat decizia de a merge la un specialist, care i-a pus diagnosticul instantaneu. Temătoare pentru că nu știa ce o așteaptă în această aventură, i-a apărut în cale o soluție. Se simte norocoasă că Asociația „Rază de soare” este în apropierea domiciliului, iar încă un avantaj este acela că serviciile oferite sunt gratuite. Dacă la început era lipsită de speranță și nu știa cum vor parcurge acest drum, acum este pozitivă și mulțumită de rezultatele în dezvoltarea micului său erou. Știe că viața lui Edi va fi în curând mai bună.

    Ce este Asociația „Rază de soare”?

    Asociația a fost fondată în anul 2000 de Maria Anton, pedagog de recuperare, din dorința de a le oferi copiilor și tinerilor cu dizabilități și cerințe educative speciale (CES) un loc pentru recuperare și reintegrare în societate. Beneficiarii cu CES sunt cei care au tulburări în citire, calcule și scriere, iar cei încadrați sunt persoanele cu autism, Sindromul Down, tulburări de comportament, deficit de atenție și hiperactivitate, dar și persoanele care au trecut prin anumite traume. Fiica sa, Gelia, a fost factorul declanșator, iar acest fapt a făcut-o să ia în considerare mulțimea de copii care au nevoie de un sprijin. De la bun început, serviciile puse la dispoziție au fost gratuite. Primăria și alte firme publice și private finanțează asociația pentru a le oferi beneficiarilor toate lucrurile de care au nevoie.

    Copăcelul asociației

    Organizația are scopul de a crește calitatea vieții persoanelor cu dizabilități psiho-motorii, punând la dispoziție suport psihologic, terapii de recuperare, suport material și informare și consiliere pentru părinți.

    De atunci și până în prezent, au fost angajați oameni pregătiți pentru a ajuta sufletele de la asociație. Terapia nu este singura ocupație a copiilor și tinerilor care vin zilnic la centru. Asociația le pune la dispoziție cadre didactice care îi ajută să învețe cunoașterea mediului, biologie, anatomie, limba română și matematică. Astfel, copiii consideră centrul și ca pe o școală unde cunoștințele sunt îmbunătățite, reluând anual informațiile, pentru a nu se pierde cu timpul. Maria Anton confirmă eficiența acestor materii. „Sunt foarte receptivi și ne dăm seama că, uneori, știu mai multe detalii decât noi. Și asta datorită faptului că informațiile se reiau an de an. Gelia, de exemplu, vine și ne pune diagnostic sau ne recomandă ceaiuri.”

    Asociația acceptă și chiar promovează voluntariatul. Voluntarii participă la activități doar pe perioada vacanței de vară. Majoritatea sunt elevi, iar asociația le pune la dispoziție un contract care trebuie respectat de ambele părți. „La noi, totul se desfășoară pe bază de contract, totul este legal. Dacă voluntarii sunt minori, încheiem contracte cu părinții lor”.

    Aceștia își dedică timpul unor oameni care au nevoie de ajutor să se integreze în societate, unor oameni speciali care au nevoie de mai multă atenție.

    Beneficiarii sunt foarte entuziasmați să vadă fețe noi la asociație și sunt foarte deschiși la noutăți.

    Luiza Moldovan, lucrător prin arte combinate, afirmă faptul că munca voluntarilor este foarte folositoare, aceștia dând dovadă de răbdare față de beneficiari. „Cel mai important este să ne comportăm cu ei ca și cu niște oameni normali. Pentru că asta sunt”.

    Luiza mi-a prezentat întreaga asociație și activitățile care se desfășoară aici.

    O zi normală la centru începe la ora 8 dimineața, cu puțină înviorare în sala de sport. Sportul îi ajută pe beneficiari să se destindă și să își înceapă ziua în forță. După încălzirea propriu-zisă, aceștia beneficiază de bandă de alergare, spaliere, trambulină, biciclete și un aparat pentru brațe, pe care lucrează, în medie, 10 minute fiecare, prin rotație. Mișcarea îi influențează pe beneficiari fizic, emoțional și mental. După încălzire, ziua poate continua cu programul bine pus la punct.

    Înviorarea de dimineață. Sursa: pagina de Facebook a asociației

    Viața independentă este un lucru normal pentru majoritatea oamenilor, însă există persoane care au nevoie de mai multă atenție în acest sens.

    De aceea, beneficiarilor li se pun la dispoziție activități care îi ajută să devină competenți din punct de vedere social, emoțional, moral, fizic și cognitiv. Astfel, persoanele de la asociație participă activ la aceste activități, alături de profesioniști, reușind să-și dezvolte abilitățile de a se descurca singuri în viața de zi cu zi.

    Psihologul Lorena Mailat, împreună cu ceilalți angajați, îi ajută pe beneficiari să se descurce independent. Uneori, activitățile au loc și în afara asociației. Astfel, beneficiarii sunt provocați să-și facă mici cumpărături și să le achite singuri. Bineînțeles, sunt supravegheați de personal. Dar acest fel de activități îi pot stimula, dându-le mai mult curaj și arătându-le că pot.

    Larisa a reușit să facă acest pas important în viață alături de terapeutul său. La numai 3 ani, au fost observate comportamente neobișnuite și a fost diagnosticată tot cu autism. După cinci ani în care a continuat să frecventeze asociația, reușește să comunice și să facă contact vizual cu lumea din jurul ei. „Larisa a fost unul dintre cazurile grave care au venit la noi, dar după multă muncă, s-au văzut rezultatele. Încă nu e totul așa cum trebuie să fie, dar am descoperit în ea un copil dulce, care este pasionat de muzică”, afirmă Luiza Moldovan.

    Meloterapia sau terapia prin muzică este benefică pentru persoanele cu dificultăți de învățare, cu deficiențe fizice, cu autism, agresive, obsesiv-compulsive, cu deficit senzorial, probleme de comunicare sau emoționale. Acest tip de terapie este non-verbală și poate ajuta la dezvoltarea personală, dar și la deschiderea unui nou canal de comunicare. Terapeuții organizează ședințe de karaoke, unde fiecare beneficiar are posibilitatea de a-și alege melodia preferată sau le înmânează instrumente muzicale prin care își pot exprima emoțiile.

    Garmella, Gelia și Horațiu participă activ la terapia prin muzică. Sursa: pagina de Facebook a asociației.

    Terapia prin joc este un alt fel de comunicare și ajută la reducerea nivelului de tensiune, crește capacitatea de legătură cu mediul în care se află și îi ajută să relaționeze mai ușor.

    Prin joacă, beneficiarilor le este mult mai ușor să-și exprime emoțiile și să învețe să construiască o legătură cu persoanele din jur. Joaca este considerată de către beneficiari ieșirea din realitate și sunt mereu încântați și deschiși să încerce lucruri noi.

    Pe lângă jocurile de societate, rezolvarea de puzzle-uri, rebusuri și mimă, aceștia au parte și de jocuri senzoriale care le pun la încercare simțurile. Acest joc oferă posibilitatea de explorare și învățare. Avantajul lui este că poate include orice din jurul lor și antrenează toate cele cinci simțuri: tactil, văz, auz, olfactiv și gustativ.

    Sala de terapie și joacă

    Terapia ocupațională se concentrează pe nevoile particulare ale beneficiarilor și are scopul de a îmbunătăți calitatea vieții lor. Acest tip de terapie pune accentul pe motricitatea fină, adică îi ajută să execute activități normale, precum să mănânce singuri, să se îmbrace și să se dezbrace singuri. Motricitatea grosieră se referă la menținerea echilibrului, atenție și putere de concentrare, reglare emoțională, integrare socială, îngrijire personală.

    Cu multă răbdare și calm, personalul stă aproape de fiecare beneficiar și îl învață ce anume trebuie să facă și cum. Cu explicații blânde, aceștia se conformează indicațiilor și reușesc să ducă misiunea la bun sfârșit. Beneficiarii cunosc motivul pentru care se află acolo și le este mult mai ușor să înțeleagă scopul activităților care au parte în fiecare zi la asociație.

    Învață cum anume trebuie să se comporte în societate, care sunt regulile acceptate, învață despre valori și roluri sociale. Din cauza faptului că societatea este în continuă schimbare, fiecare individ trebuie să se adapteze la viața socială în mod permanent.

    Terapia prin artă. Sursa: pagina de Facebook a asociației

    Terapia prin artă îi ajută pe beneficiari să se înțeleagă și să elibereze orice energie negativă pe care o simt. Această terapie îl va ajuta pe individ să elaboreze strategii în rezolvarea conflictelor. Personalul participă cot la cot cu beneficiarii în fiecare activitate și le oferă ajutor în realizarea picturilor. În același timp, conversează cu ei.

    Informare și consiliere pentru părinți

    Părinților li se pune la dispoziție acest program pentru a înțelege nevoile pe care le au copiii și adolescenții cu dizabilități. În plus, li se explică programul și activitățile care vor avea loc la centru.

    Pe lângă toate acestea, părinții fac tot posibilul să-și ajute copiii. Având în vedere că serviciile oferite sunt gratuite, părinții au posibilitatea de a aduna formulare de redirecționare a 3,5% din impozitul pe venit. Asociația folosește în mod responsabil acești bani, pentru a-și ajuta beneficiarii cu materiale pentru lucrul manual, aniversări, alimente, servicii gratuite, consiliere, excursii și sprijin pentru alte familii.

    Persoanele de la centru care se află într-o situație de impas beneficiază și de consiliere psihologică unde sunt ajutate să controleze acele momente de criză și să găsească o soluție. Consilierul îi ajută să-și exprime emoțiile și să comunice deschis.

    Psihologul Lorena Mailat o ajută pe Garmella să-și exprime emoțiile. Sursa: pagina de Facebook a asociației

    Dedicarea persoanelor care lucrează aici se observă din eforturile pe care le depun împreună cu beneficiarii lor. Faptul că organizează mici excursii și îi scot în oraș arată dedicarea pentru slujba lor, deoarece au plăcerea de a le arăta cum este lumea în care trăiesc și nu doar să desfășoare activități într-o clădire.

    Se poate spune că personalul asociației este a doua familie a beneficiarilor. Simpatia și iubirea plutesc în aer. Sunt alături de beneficiari în momente importante din viața lor, încercând să mai adauge câte o pată de culoare în plus.

    Cei de la asociație au reușit să aducă zâmbete cu ocazia aniversărilor tuturor beneficiarilor, făcându-i să se simtă speciali, importanți și iubiți. În acele zile, sărbătoriții sunt în centrul atenției și sunt răsfățați cu tort. Desigur, nici ceilalți beneficiari nu sunt uitați. Toată lumea primește prăjituri, snacks și băuturi.

    Sărbătoritul zilei a fost Șandor. A împlinit frumoasa vârstă de 38 de ani. Se putea observa fericirea din ochii lui și zâmbetul său larg care spunea atât de multe, încât nici nu mai era nevoie de cuvinte. Toți prietenii săi, împreună cu personalul, i-au cântat „la mulți ani” și i-au făcut urări frumoase. Atmosfera era una îmbucurătoare și toată lumea se simțea bine alături de prietenul lor, Șandor.

    Școală cu învățământ special sau școală normală?

    De-a lungul timpului, sistemul educațional a suferit anumite modificări cu privire la integrarea copiilor cu dizabilități în școli normale. În 2011, s-a emis o lege care le permite copiilor cu dizabilități dreptul la educație într-o școală normală. Astfel, în funcție de gradul de dizabilitate pe care o au elevii, cadrele didactice trebuie să își adapteze lecțiile în mod diferențiat.

    Profesoara Ana-Maria Bahat a identificat mai multe beneficii ale integrării copiilor cu dizabilități în clase normale, printre care „oportunitatea de a-și  face prieteni. Astfel, ei se vor simți egali cu ceilalți,  valorizați și iubiți; își dezvoltă abilitățile sociale; creșterea stimei de sine, astfel, devin conștienți de propriile capacități și abilități; creșterea gradului de socializare și implicit a abilităților de comunicare; își vor dezvolta noi deprinderi și abilități; vor fi mai motivați; se vor integra mai ușor în societate; își vor îmbunătăți semnificativ starea emoțională”, dar și pentru ceilalți copii, cum ar fi faptul că „vor deveni mai înțelegători, mai grijulii, mai toleranți și mai răbdători; vor fi mai sensibili la nevoile celor din jur și mai responsabili; își vor dezvolta principii etice și morale puternice”.

    Ca în orice situație, există și anumite dezavantaje. Copiii cu dizabilități pot fi neglijați de cadrele didactice. Există posibilitatea să nu știe cum să se comporte cu un astfel de copil, deoarece nu au pregătirea necesară. De asemenea, copiii pot avea comportamente ieșite din comun și îi pot face pe colegii cu nevoi speciale să se simtă inferiori, aceștia urmând să se izoleze.

    Majoritatea copiilor și adulților de la Asociația „Rază de soare” urmează sau au urmat o școală normală. Bineînțeles, părinții care au ales să-și dea copiii la o școală cu învățământ special au ales ce au considerat că e mai bine pentru ei. Au vrut să le facă viața puțin mai ușoară și s-au gândit că aceștia se află în mâinile unor oameni pregătiți pentru astfel de cazuri.

    Dorința de a-i ajuta pe ceilalți

    „Ajutăm și familii nevoiașe. Avem familii care ne-au intrat la suflet și parcă nu ne lasă inima să știm că există o familie care are nevoie de ajutorul nostru și să nu intervenim. Mai ales când e vorba de copii”, spune Luiza Moldovan. Cu ochii plini de emoție, mi-a prezentat povestea unei familii pe care asociația o ajută de câțiva ani. Cei șase copii au rămas orfani de mamă și sunt crescuți în prezent de tatăl lor și bunica bolnavă.

    Nu au cele mai bune condiții, însă au continuat cu capul sus. Frații se îngrijesc reciproc, își ajută tatăl și bunica, dar cel mai important e că merg la școală pentru a primi o educație. Datorită asociației, familia are acum baie în casă. Pentru mulți oameni, acest lucru este o normalitate, dar mai există în prezent familii care trăiesc în astfel de condiții. „Când vedem zâmbetele pe care le putem aduce, știm că ne-am îndeplinit misiunea”.