Căsătoria reprezintă, pentru unele cupluri, o consolidare a relației lor, pe când altele o văd, mai degrabă, ca pe o formalitate. Rezultatele recensământului din 2011 au arătat că în România existau aproximativ 745.000 de persoane care trăiau în uniune consensuală, adică 3,7% din populaţia stabilă. Am vorbit despre acest tip de relaţie, dar şi despre căsătorie, cu Raluca Popescu, conferenţiar doctor la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, şi cu trei cupluri, care mi-au povestit experienţa lor şi percepția pe care o au asupra căsătoriei.

Tipuri de coabitare

Sociologa explică faptul că există două tipuri de coabitare în România. „Există o coabitare practicată mai ales de tineri și de cei cu un profil social avantajat (educați, cu venituri și valori liberale) și care poate să aibă motivația cunoașterii mai bune a partenerului în vederea căsătoriei (așa-numita căsătorie de probă) sau să aibă motivația unei relații libere, fără constrângeri exterioare, care există doar prin ea însăși (deosebit de căsătorie care e reglementată legal și social) și care e menținută atât timp cât oferă partenerilor suficiente satisfacții. Există un alt tip de coabitare, practicată de persoane de toate vârstele, cu profil social mai puțin avantajat (cu educație mai scăzută, venituri mai mici, uneori din mediul rural sau comunități tradiționale) și a căror motivație este mai degrabă faptul că nu își permit căsătoria, costurile economice sau sociale fiind mai mari decât beneficiile (așa-numita căsătorie a săracului).”

Concubinajul, formă a familiei contemporane

Concubinajul nu afectează alarmant cuplul sau societatea, este părerea Ralucăi Popescu. „Concubinajul a fost, în orice perioadă istorică, un aranjament de conviețuire de facto, chiar dacă nu recunoscut formal, practicat de o minoritate semnificativă. Este adevărat că, în prezent, această minoritate este în creștere, dar reprezintă în continuare o minoritate.” Specialista spune că nu există niciun argument prin care să considerăm că ar afecta stabilitatea în cuplu sau aducerea pe lume a unui copil, deoarece atât divorțialitatea, cât și natalitatea sunt constante în România, așa cum arată datele oferite de Institutul Național de Statistică. „Oamenii nu mai fac copii din cauza conflictului dintre aspirații și posibilități, nu pentru că nu se mai căsătoresc.”

De ce amână cuplurile căsătoria?

Vârsta medie a mirilor români a crescut semnificativ în ultimii ani, arată statisticile oferite de Statista. „Creșterea vârstei la căsătorie este o tendință generală în Europa și în lume. Oamenii nu se mai căsătoresc la 20 de ani, ci spre 30 de ani, pentru că fac mai multă școală, vor să își construiască o poziție la muncă, vor să călătorească, să cunoască lumea, adică au aspirații de realizare personală incompatibile cu căsătoria timpurie. Este un mod adaptativ de raportare la familie, în pas cu schimbările de la nivelul societății românești în ansamblul ei”, a explicat sociologa.

Statistic: Average age at first marriage in Romania from 2008 to 2020, by gender | Statista
Find more statistics at Statista

Promisiunea unui partener pe viață

Ana Maria şi Sergiu Mercurean, ambii în vârstă de 33 de ani, se cunosc de doisprezece şi s-au căsătorit în urmă cu aproape zece ani.

„Am fost împreună la o nuntă şi, după ce am ajuns acasă, dintr-o poveste în alta, la un moment dat, ne-am zis amândoi: «noi câte persoane am chema?»”, povesteşte Sergiu. „Şi apoi, dacă suntem în stare să purtăm astfel de discuţii… am simțit că e ce trebuie”, completează Ana. De aceea, cei doi au început organizarea nunţii înainte să se fi logodit. „De bine, de rău, am stabilit că ne căsătorim în chirie, unde locuiam înainte.” În momentul în care a dorit să o ceară oficial pe Ana în căsătorie, Sergiu era în străinătate şi s-a întors în Sibiu pentru a-şi surprinde viitoarea logodnică şi soţie. Ceruse deja binecuvântarea socrilor, care l-au ajutat în secret să organizeze cererea în căsătorie. De aceea, în cazul lor, familia nu a încercat să îi grăbească în vreun fel înspre oficializarea relației. „Totul a venit pe moment, nu am plănuit ani de zile lucrul acesta.”

Într-un cuvânt, Ana îmi spune râzând că, pentru ea, căsătoria presupune dedicare din partea ambilor parteneri şi că această uniune i-a învățat să se asculte reciproc și să știe să se susțină la nevoie. Sergiu spune că este vorba și de sacrificiu: „Pentru mine, căsătoria înseamnă că ai mereu un prieten permanent pe care te poți baza. Trebuie să lași de la tine și să înveți ce înseamnă sacrificiul. Nu te mai gândești doar la tine, înțelegi că sunt doi oameni care își doresc lucruri diferite și atunci trebuie găsită o cale de mijloc.” Ana adaugă că decizia cea mare vine cu mai multă asumare şi, în principiu, atunci când ştii ce vrei.

Aceștia spun că pentru ei a contat dinamica pe care o aveau, faptul că au avut lucruri în comun încă de la început și că și-au găsit un echilibru în toate: în comunicare, în activităţi şi în interese. „Ajungi într-un moment în care nu îţi place să mai simţi că eşti singur. În cazul meu, dacă nu e Ana lângă mine, nu pot să dorm bine, nu mă simt bine.”

„Cred că în ziua de astăzi e o provocare mai mare căsătoria, pentru că sunt mai multe tentaţii”, este de părere Ana. „Este mai dificil într-adevăr să fii într-o relaţie, să întreţii o familie, însă nu imposibil. Comunicarea e cheia, una dintre chei. Odată cu căsătoria, pe de o parte, scapi de unele griji ale actelor, datorită numelui comun, dar ai şi mai mult decât cuvântul partenerului.” continuă Sergiu.

Cei doi îmi spun că este important ca o persoană să nu se piardă pe sine într-o căsătorie, chiar dacă  este într-un cuplu. „Faptul că eşti căsătorit nu înseamnă că viaţa ta personală nu mai există, sau că tot ce faci trebuie făcut cu partenerul”, spune Ana.

Căsnicia aduce beneficii juridice și financiare, însă nu este necesară

Alexandru, în vârstă de 22 de ani şi Oana, 23, se cunosc din 2014 şi stau împreună din 2018, în Cluj-Napoca. Ambii mi-au vorbit despre avantajele financiare pe care le aduce locuitul împreună cu partenerul: „Este ca şi cum ai sta cu cel mai bun prieten, doar că ai nevoie de mai puţin spaţiu”, îmi spune Oana. Această practică îi ajută şi să își cunoască reciproc obiceiurile și să vadă lucrurile la care sunt sau nu compatibili. „Aşa ai posibilitatea să vezi exact cât și cum vă potriviți și dacă este ceva în neregulă, măcar afli înainte de căsătorie.”

Alexandru și Oana
Alexandru și Oana

Au existat anumite remarci cu privire la căsătorie, din partea familiei, însă cei doi le suportă şi nu se simt presaţi de acestea. „Se mai bat apropouri, mai în glumă, mai în serios, la mese în familie”, mărturiseşte tânăra. În opinia Oanei, căsătoria nu este neapărat necesară: „Aş putea fi împlinită şi fără căsătorie, că până la urmă este doar un act. Mi se pare foarte fain când oamenii se căsătoresc, mai ales dacă se cunosc super bine şi locuiesc împreună de multă vreme, dar nu mi se pare obligatoriu. Poţi avea familie şi fară căsătorie”. „Nu văd căsătoria ca o mare diferenţă faţă de concubinaj şi nu o iau în considerare până la stabilitatea financiară”, spune Alexandru.

George Potur şi Ruxandra Călin, de 29, respectiv 27 de ani, se cunosc de 8 ani şi locuiesc împreună de 3, în Cluj-Napoca, deşi se gândeau să facă acest lucru de mai mult timp.

În opinia Ruxandrei, atât căsătoria, cât şi concubinajul vin cu avantaje şi dezavantaje. „Majoritar, casătoria e mai avantajoasă din punct de vedere legal (impozite, bunuri comune, servicii medicale etc.). Concubinajul, în schimb, consider că implică un grad mai mare de angajament între două persoane – în lipsa unui angajament legal, trebuie să primeze siguranța și încrederea mai mult decât într-o căsnicie. Căsnicia creează cumva iluzia siguranței zilei de mâine.” George amintește, de asemenea, de avantajele legale și financiare pe care le aduce o căsătorie, dar și că locuitul cu persoana iubită fără această oficializare este o etapă normală în viața/evoluția unui cuplu.

Ruxandra și George
Ruxandra și George

Familiile celor doi i-au încurajat să se mute împreună, cuplul spunând că nu a simțit vreo presiune din partea acestora privind căsătoria. Ruxandra menționează că a simțit, în schimb, constrângeri de la bunici, dar că e de înțeles, ținând cont de diferența mare dintre generații. „Nu au fost niciodată situații de genul celor… «Ce o să zică lumea?» Mai mult dorința de a ne ști așezați la casa noastră”, spune tânăra. Totuşi, aceştia ştiu cazuri în care situaţia nu stă chiar aşa. „Avem prieteni care au păţit asta, mai ales din familii mai tradiţionaliste, care cred că vor să ştie că au «rezolvat» partea aceasta a vieţii lor”, spune George. Cei doi au luat căsătoria în considerare, fiind logodiți de doi ani, dar nu simt nevoia de a schimba ceva în relația lor momentan. Pentru Ruxandra şi George, căsătoria este mai mult un moft sau o afacere, care consumă mult timp, bani și energie. „Căsatoria mi se pare ceva mai all-in așa, de trebuie să te duci să faci acte și să faci o petrecere cu toate rudele și prietenii și să scoți și bani, dacă se poate”, consideră George. „Nunțile sunt costisitoare, iar noi preferăm, momentan, să economisim pentru lucruri care ne aduc nouă plăcere sau bucurie – vacanțe, bunuri materiale, experiențe”, încheie Ruxandra.

Recunoașterea prin lege a uniunilor consensuale

Concubinajul este reglementat în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, excepție făcând Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și România. Astfel, în țările în care concubinajul este recunoscut prin lege, printr-un parteneriat înregistrat, cuplurile au anumite drepturi și obligații cu privire la proprietăți, moștenire și plata pensiei de întreținere, în cazul unei separări. În țările în care parteneriatul înregistrat este considerat echivalent sau comparabil cu căsătoria, partenerii au aceleași drepturi în materie de imigrare: astfel, partenerul înregistrat îl poate însoți pe celălalt dacă se stabileşte într-una din țările respective, conform youreurope.

Întrebată dacă vede un astfel de viitor şi în România, sociologa Raluca Popescu a explicat: „Nu cred să fie reglementat prea curând, din cauza unui conservatorism în creștere între decidenții politici.” Au existat mai multe proiecte de recunoaștere a uniunilor consensuale în țara noastră, în 2002, 2010, 2012, 2015, 2018, respinse sau retrase de Parlament. Mai există câteva proiecte care se află încă la comisii, Pl-x nr. 498, în 2016, și Pl-x nr. 152 și Pl-x nr. 153, în 2019. Printre inițiatorii tuturor acestor proiecte se află deputaţii independenţi Remus Cernea, Oana-Mioara Bîzgan-Gayral şi alţii, dar şi deputaţi şi senatori ai partidelor ALDE, PSD, PNL, USR, UDMR, PDL, PC. În opinia Ralucăi Popescu, statul alege să ignore că o parte din populația țării trăiește în acest mod și să nu o protejeze în niciun fel, ascunzându-se după ideologia familiei tradiționale. „Ce se întâmplă cu aceste cupluri când unul dintre parteneri moare, de exemplu? În pandemie, dacă unul dintre ei era la secția de ATI, bolnav de Covid, celălat era doar un străin fără niciun drept, deşi erau de 15 ani împreună și erau mai familie decât toate celelalte rude.”

Leave A Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.